Activele din UE ale acestor persoane și organizații vor fi înghețate.
Un al doilea lot de persoane și organizații propuse pentru sancțiuni este așteptat săptămâna viitoare, când pachetul va fi discutat cu toate țările.
Sacțiunile vor fi adoptate cel mai probabil înainte de 24 februarie, atunci când se împlinesc 2 ani de război.
Decizia luată de Comisia Europeană vine după ce, pe 14 și 15 decembrie 2023, Consiliul European a reiterat condamnarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care constituie o încălcare vădită a Cartei Națiunilor Unite. În același timp, CE a reafirmat atunci sprijinul neclintit al Uniunii Europene pentru independența, suveranitatea și integritatea sa teritorială și dreptul său inerent de autoapărare împotriva agresiunii Rusiei.
Majoritatea persoanelor propuse pentru sancțiuni în cel de-al 13-lea pachet împotriva Rusiei sunt șefi ai unor companii care au contribuit la dezvoltarea militară și tehnologică a Rusiei sau la dezvoltarea sectorului său de apărare și securitate.
De asemenea, UE nu va mai avea voie să vândă Rusiei bunuri și tehnologii cu caracter militar.
Printre persoanele sancționate se află Evgenii Vladimirovici Baikin, director al Companiei „Globus”, o întreprindere specializată în dezvoltarea, producția și implementarea sistemelor automatizate pentru întreţinerea şi controlul armelor şi echipamentului militar. Compania este parte a companiei de stat ruse Tactical, care produce rachete.
O altă persoană sancționată de UE este Vladimir Alekseevici Sorokin, directorul general al companiei Iskra Engineering Design Bureau. Compania este unul dintre producători principali de rachete cu combustibil solid.
Noile sancțiuni au fost prezentate statelor membre ale UE la sfârşitul săptămânii trecute. Următorul pas este redactarea unei rezoluţii privind sancţiunile, care va trebui aprobată oficial de cele 27 de ţări europene.
În precedentul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, UE a interzis importul de diamante și bijuterii din Rusia.
În prezent sunt în vigoare mai multe interdicții pentru Rusia privind băncile și instituțiile financiare, importurile de țiței, cărbune, oțel, aur și bunuri de lux.