Linkuri accesibilitate

UK elimină carantina pentru cetățenii vaccinați în UE și SUA. În Bulgaria, doar cu buletinul sau pașaportul


Plajă lângă orașul Sozopol, Bulgaria, Marea Neagră

Bulgaria le va cere românilor, pentru accesul pe teritoriul său, doar actul de identitate sau pașaportul până la finalul sezonului estival. Și Marea Britanie renunță la condiția vaccinării integrale în UK pentru călătorii din UE și SUA, care vor scăpa astfel de carantină.

Persoanele care au făcut ambele doze de vaccin în UE și SUA nu vor trebui să se izoleze atunci când vin în Marea Britanie dintr-o țară de pe lista roșie. Modificarea va intra în vigoare de luni.

În prezent, doar persoanele care și-au făcut ambele doze de vaccin în Marea Britanie pot evita carantina atunci când sosesc din țările de pe lista roșie, cu excepția Franței.

Guvernul a declarat că schimbarea regulii va ajuta la reunificarea familiei și a prietenilor ai căror oameni dragi locuiesc în străinătate.

Secretarul pentru transporturi, Grant Shapps, a declarat că regula se va aplica persoanelor care au fost complet vaccinate cu un ser aprobat de UE sau SUA - deși călătorii ar trebui să facă teste înainte de a ajunge și a doua zi după aterizare.

Reguli suplimentare și mai dure vor continua să fie în vigoare pentru cei din Franța, care se află pe lista roșie, care au nevoie de carantină la întoarcere, chiar dacă sunt complet vaccinați.

Pe lângă redeschiderea UK față de UE și SUA, vor putea fi reluate și croazierele internaționale care încep din Anglia.

Bulgaria, fără restricții. Românii bat recordul

Interesul românilor față de litoralul bulgăresc a crescut cu aproape sută la sută față de anul precedent.

La această situație a contribuit și faptul că Grecia a fost trecută pe lista galbenă, iar Bulgaria nu le-a impus românilor alte restricții față de anii precedenți la graniță.

În schimb, cetățenii români care sosesc din statele aflate în zona verde sau portocalie pot intra pe teritoriul Bulgariei sub condiția prezentării, pe lângă documentele de călătorie, a unuia dintre următoarele documente:

  • un certificat digital UE valid care atestă vaccinarea sau un document similar,
  • un certificat digital UE valid care atestă vindecarea (pentru persoanele care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au vindecat) sau un document similar,
  • un certificat digital UE valid care atestă testarea sau un document similar.

Cetățenilor români care sosesc din statele aflate în zona roșie nu li se permite intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria, transmite MAE.

”În ultima perioadă, oamenii erau nehotărâți să-și rezerve o vacanță spre sfârșit de august sau septembrie, din cauza posibilității introducerii unor restricții. Iată că avem decizia autorităților din Bulgaria în privința turiștilor români, de eliminare a oricăror restricții, care vine la timpul potrivit și astfel credem că interesul va fi crescut până la finalul sezonului estival”, spune Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Acesta avertizează că până pe 7-8 august, gradul de ocupare pe litoralul bulgăresc este extrem de ridicat iar turiștii români trebuie să știe că foarte greu mai pot găsi locuri.

„Tocmai de aceea, recomand rezervările după 10-15 august, când vorbim de tarife mai bune, de oferte speciale cu până la 30% reducere și de o relaxare mai mare a gradului de ocupare. Recomand mai ales luna septembrie, pentru că vorbim de reduceri atractive, vremea este foarte bună iar anul trecut vânzările au mers foarte bine până spre 20 septembrie”, spune Constantinescu.

În iunie, bulgarii au făcut 458.700 de călătorii în străinătate, arată datele Institutului Național de Statistică, citat de agenția bulgară de presă Novinite. În aceeași perioadă a anului trecut numărul de călătorii în străinătate a fost de peste 717.000.

Numărul vizitelor străinilor în Bulgaria în iunie 2021 a fost de 742.800, din care 53,1% au fost în tranzit. Sosirile din UE au reprezentat 49,2% (365.800).

Cel mai mare număr de vizite în Bulgaria a fost făcut de români – 46,7%, urmați la mare distanță de germani - 12,9%, polonezi - 10% și greci - 6,7%. Din afara UE, cei mai mulți turiști au venit din Turcia - 123.900 (40,5%).

Presiunea turismului

În Marea Britanie tot industria turismului a fost cea care a făcut presiuni pentru schimbarea regulilor, astfel încât oamenii care locuiesc în străinătate să poată veni mai ușor în țară pentru vacanțe sau pentru a-i vizita pe cei dragi, dar și pentru a facilita accesul turiștilor.

Sectorul turistic din Marea Britanie valorează miliarde de lire sterline - iar consultantul în călătorii Paul Charles a spus că schimbarea va „pompa numerar vital” în economie.

„Este o veste deosebit de bună pentru companiile noastre aeriene care trebuie să își ocupe locurile peste Atlantic", a spus el.

„Știrile vor încuraja milioane de vizitatori să vină în Marea Britanie într-un moment în care sectorul are mare nevoie de ei.”

Dar, deși vor putea evita carantina în Anglia, cetățenii americani sunt îndemnați să nu călătorească în Marea Britanie de către agenția de protecție a sănătății din țara lor.

Și frontiera SUA este închisă în prezent pentru Marea Britanie, precum și pentru multe alte țări, cu excepția cetățenilor americani.

Marea Britanie și SUA au înființat un grup de lucru pentru a discuta despre un coridor de călătorie, deși la începutul acestei săptămâni Casa Albă a declarat că nu intenționează să ridice restricțiile de călătorie Covid-19 pentru non-americani.

Dar premierul Boris Johnson a declarat miercuri LBC că „vorbim cu ei tot timpul”.

Anterior, secretarul de la Transporturi, Jim McMahon, a declarat că o decizie privind deschiderea granițelor pentru călătorii complet vaccinați din UE și SUA nu ar trebui luată fără garanții din partea specialiștilor.

„Trebuie să învățăm să trăim cu Covid”, a spus el, dar „nu știm ce noi variante aduce” și ar putea pune în pericol campania de vaccinare. El a spus că s-ar impune un pașaport internațional de vaccinare pentru cei care muncesc în străinătate, iar pentru asta ar fi necesar un acord între SUA, Canada și UE.

Facebook Forum

Partidul lui Putin, câștigător în alegeri marcate de fraudă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:09 0:00
XS
SM
MD
LG