Linkuri accesibilitate

Patriarhul nu s-a vaccinat. Dan Barna cere ajutorul BOR în campania de vaccinare


Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat încă împotriva COVID-19.
Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat încă împotriva COVID-19.

Vicepremierul Dan Barna va propune guvernului implicarea Bisericii Ortodoxe Române în campania de vaccinare, care bate de ceva vreme pasul pe loc. Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat până în acest moment.

Liderul USR PLUS spune că odată cu perspectiva intrării României „din nou într-o situație dificilă” s-ar putea „găsi și în rândul bisericii o rezonabilitate legată de susținerea acestui mesaj de vaccinare".

În replică, Biserica Ortodoxă subliniază că nu intenționează să se implice în probleme care nu sunt de natură religioasă.

„Credeam că am scăpat, realitatea din jur ne arată că vom avea un val patru și că trebuie să fim foarte pregătiți. Mesajul meu e unul foarte clar: nu există altă variantă decât vaccinarea. Pentru a nu ajunge în situația ca persoanele nevaccinate să aibă acces limitat în spații comerciale sau zone neesențiale, trebuie să ne vaccinăm, dacă nu ne vaccinăm, oricât ne dorim cu toții să ne continuăm viața așa cum ne-am obișnuit cu ea, lucrurile vor deveni complicate”, a declarat luni vicepremierul Dan Barna, după ședința Biroului Național al USR PLUS.

Sprijinul BOR cerut pe model grecesc

Barna spune că în mediul rural și în orașele mici trebuie luate „măsuri mai active” prin care să crească ritmul vaccinării.

„De asemenea, vom propune măsuri mai active prin care vaccinarea să crească și în mediul rural și mic-urban, acolo unde sunt cifre foarte mici. Cred că este momentul să discutăm foarte clar și îi voi propune premierului în ședința de guvern ca, la nivelul guvernului, să avem un dialog cu Biserica Ortodoxă și un parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română, ca partener pentru vaccinare.”

El a făcut un apel la „înțelepciunea Părintelui Patriarh și a celorlalți ierarhi din cadrul Bisericii Ortodoxe” care să transmită „pe cale alternativă, la fel de credibilă cât de important este să ne vaccinăm” și a dat exemplul Greciei în care implicarea bisericii ortodoxe a dus la creșterea ratei de vaccinare.

„Dacă Biserica Ortodoxă din Grecia a făcut acest lucru și, iată, Grecia a trecut de 50% rată de vaccinare, cred că e posibil și sunt convins și am încredere în înțelepciunea și a Părintelui Patriarh și a celorlalți ierarhi din cadrul Bisericii Ortodoxe că acest mesaj e timpul să fie dat tocmai pentru ca românii să afle, pe cale alternativă, la fel de credibilă, cât de important este să ne vaccinăm pentru a nu fi nevoie să intrăm din nou într-o perioadă de care am crezut că am scăpat. Un astfel de parteneriat cu Biserica, în urma căruia de la nivelul vârfului bisericii să se transmită un mesaj către toți preoții săi încurajeze pe enoriași să se vaccineze, cred că ar putea să aibă un impact care să mai ridice rata națională de vaccinare.”, a spus Barna.

Patriarhul nu s-a vaccinat. „Este un drept, nu o obligație"

Cât privește vaccinarea Patriarhului, despre care s-a spus că se va întâmpla după Paște, purtătorul de cuvânt al BOR a afirmat că patriarhul este „ca fiecare dintre noi, o persoană cu un profil medical personal”, care s-a sfătuit cu medicul său și a reflectat la „caracterul voluntar al actului de vaccinare, precum și la faptul că acesta este un drept, nu o obligație.”

În ciuda faptului că însuși capul Bisericii Ortodoxe, care a împlinit recent 70 de ani, nu s-a vaccinat, Bănescu dă asigurări că poziția Patriarhiei Române a fost și rămâne una favorabilă vaccinării.

„Vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni. În acest sens, nu în altul, Biserica rămâne implicată în firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor ei cu privire la vaccinare. Opțiunea pentru vaccinare trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremismelor.”

BOR nu poate „transgresa” limitele

Purtătorul său de cuvânt, Vasile Bănescu, spune că BOR și-a afirmat deja susținerea pentru vaccinare, atunci când i-a îndemnat clerici și laici, deopotrivă, să ia în serios boala și că nu a făcut decât să acționeze în virtutea bunului simț pentru ca libertatea personală să țină cont de cea comunitară.

„Biserica Ortodoxă Română și-a afirmat și explicitat deja de nenumărate ori poziția favorabilă, firească și clară față de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici și laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii și să-și configureze astfel o opțiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea & protejarea lor și a celor dragi. Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simț, dar și din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent.”

El spune, însă, că o altfel de implicare ar „transgresa” limitele religioase, dând de înțeles că BOR nu va recomanda implicarea preoților în campania de vaccinare a guvernului, așa cum a sugerat Dan Barna că ar putea face și Biserica Ortodoxă Română după modelului celei grecești.

„Implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă și într-o problematică în care exclusiv competența medicală este adecvată și relevantă, nu poate transgresa însă limitele contextului celor menționate mai sus.”

Pe de altă parte, Bănescu a ținut să adauge un „aspect care trebuie luat mereu și onest în considerare” și anume că în România există nu mai puțin de 18 culte religioase, „partenere sociale ale statului și cu care acesta se situează într-un dialog pe diverse teme cu relevanță publică”, dând de înțeles că responsabilitatea BOR este împărțită cu acestea.

Vlad Voiculescu: Decontul politizării și militarizării se va plăti în vieți omenești și în restricții

Fostul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, a ironizat și el luni ritmul în care se face vaccinarea și declarațiile făcute de premier care a declarat în repetate rânduri că vaccinarea este un succes.

El spune că s-a ajuns la o rată de vaccinare de circa 13-14 vaccinări pe zi, în timpul weekendului, din care doar 8-9 sunt decizii noi de vaccinare, restul fiind de fapt pentru a doua doză, și de 20-25 pe centru în timpul săptămânii, din care jumătate sunt pentru prima doză și cealaltă jumătate pentru rapel.

„Vreo 13-14 vaccinări în medie într-o zi întreagă pe centru de vaccinare. Aici suntem. „Campania de vaccinare este un succes" - de câte ori l-ați auzit pe domnul Cîțu spunând asta la fiecare ieșire publică de până acum câteva luni? În ultima vreme nu l-ați mai auzit, așa-i?”

„Succesul" de ieri al campaniei de vaccinare a însemnat ieri, de pildă, o medie de cca. 14 vaccinări pe fiecare centru de vaccinare. Dacă ne uităm doar la cei care acum au venit pentru prima doză de vaccinare, suntem la vreo 8-9. Restul au venit pentru rapel.”

A fost duminică, să zicem. Dar și în zilele săptămânii suntem pe la vreo 20-25 de vaccinări pe centru, jumătate la prima doză, jumătate la rapel. Muncă de 1-2 ore adică, maximum. În rest...”, a scris fostul ministru pe pagina sa de Facebook.

El spune că și din punct de vedere financiar campania este un eșec, fiecare vaccinare ajungând să coste zeci sau chiar sute de euro și că decontul politizării și militarizării ei va veni în restricții și vieți omenești.

„Cei mai antreprenori dintre voi probabil că vă gândiți deja la costuri. Sunt enorme (zeci sau sute de euro per vaccinare) dar nenorocirea e că sunt degeaba. Nota de plată pentru politizarea și militarizarea vaccinării va veni însă abia mai târziu, în vieți omenești și în restricții care altfel nu ar fi fost necesare.

Campania de vaccinare care a plecat cu șireturile legate de esențiali și s-a înecat mai apoi în campania internă a lui Cîțu în PNL, trebuie să schimbe urgent viteza. O poate face la nivel național doar prin implicarea bisericilor, a primarilor și a școlilor.”

Inițial, premierul Florin Cîțu s-a opus ca Guvernul să plătească promovarea în mass media pe modelul folosit de Cabinetul Orban în 2020. Picajul în care a intrat vaccinarea l-a convins însă pe premier că este nevoie de o campanie de promovare și informare la nivel național prin intermediul mass media. Așa că, la finalul lunii mai le-a cerut prefecților să schimbe strategia de vaccinare care s-a blocat la sate iar în luna iunie a fost organizat un maraton național în care ținta principală o reprezintă vaccinarea tinerilor între 16 și 25 de ani.

Autoritățile locale și centrale au sperat că eliminarea programării pentru vaccinare la începutul lunii mai, apariția maratoanelor și a centrelor de tip drive-thru vor impulsiona oamenii să se vaccineze. Datele oficiale contrazic însă așteptările, iar România a ratat ținta de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie.

Infecționiștii consultați de Europa Liberă au spus că imunitatea de turmă și stingerea efectelor pandemiei nu se poate face sub 60-70% procent de vaccinare a populației, în care este inclusă și imunizarea naturală a celor care au supraviețuit bolii. Cu condiția, ca populația să vaccineze.

Avertismentele privind iminența valui IV nu i-a impresionat, însă, pe cei mai mulți români care s-au înghesuit la mare, la munte sau pe stadion, fără a mai ține cont de distanțarea fizică. Dinspre Guvern vin mesaje derutante: „Situația e foarte bună”, spune premierul. „Vine valul IV”, spune ministrul Sănătății.

Epidemiologii trag însă un semnal de alarmă și avertizează că acțiunile sau inacțiunile din această perioadă vor influența în mod direct gravitatea cu care valul IV va afecta România spre sfârșitul anului. Numărul de cazuri noi din unele țări europene, cum ar fi Spania, Franța sau Marea Britanie, a crescut în ultima perioadă.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că 7.987 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 4.737 cu prima doză.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG