Un atac cu rachete care a avut loc la primele ore ale dimineții de duminică a provocat distrugeri de infrastructură lângă capitala ucraineană Kiev, în oraşul Brovarî, a anunţat primarul acestui oraş, Igor Sapojko, informează Reuters.
Până în acest moment, nu există detalii cu privire la eventualele victime sau cât de mari sunt pagubele.
Rusia a început să recurgă tot mai des la bombardamente asupra orașelor din Ucraina și a folosit pentru prima dată rachete cu rază lungă de acțiune în Mariupol.
O nouă tranșă din ajutorul militar american a ajuns în Ucraina, potrivit unui oficial de la Casa Albă, citat de CNN.
Președintele Biden a anunțat la începutul acestei săptămâni că a aprobat un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina în valoare de 800 de milioane de dolari.
Liderul american a precizat că sprijinul va include noi arme adaptate atacului Rusiei pe frontul din estul Ucrainei.
Prin acest ultim ajutor suplimentar, SUA depășește suma de 3 miliarde de dolari în echipamente militare pentru Ucraina.
Rusia a anunțat că a doborât un avion ucrainean care transporta arme trimise de Occident spre Odesa, oraș din sud-estul Ucrainei. Anunțul a fost făcut de ministrul rus al Apărării, dar nu a fost confirmat și de partea ucraineană.
În ultimele zile, rușii au bombardat constant mai multe obiective militare din Ucraina.
Rusia se pregătește să cucerească primul mare oraș de la începerea războiului: Mariupol, sud-estul Ucrainei.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, sâmbătă, statelor vestice să se pregătească pentru o eventuală utilizare de către Rusia a armelor sale nucleare. Mesajul a fost transmis într-un interviu acordat mai multor surse media ucrainene, relatează AFP.
„Nu ar trebui să aşteptăm momentul în care Rusia decide să îşi folosească armele nucleare. Trebuie să ne pregătim pentru asta. Avem nevoie medicamente (n.r. – împotriva radiațiilor), de adăposturi antiaeriene”, a spus Zelenski pentru șase site-uri ucrainene.
Nu este pentru prima dată când președintele Ucrainei susține că Rusia ar putea folosi arme nucleare pentru a-și atinge obiectivele din război.
Liderul de la Kiev a făcut, încă o dată, apel la țările occidentale să trimită mai multe arme în Ucraina pentru a se putea apăra.
„Succesul armatei noastre pe câmpul de luptă este cu adevărat semnificativ și important din punct de vedere istoric. Dar nu este suficient pentru a ne elibera teritoriul de ocupanți", a susținut președintele Zelenski.
„Hristos a Înviat", s-a auzit la Vatican și în limba ucraineană.
Papa Francisc a avut un mesaj de pace la slujba de Înviere, la care au participat și trei parlamentari ucraineni.
„Ne rugăm pentru voi și alături de voi în această seară. Ne rugăm pentru toată suferința voastră", potrivit The Guardian.