În urma cu fix un an, începeam să experimentăm ceea ce până atunci văzusem numai în filme. Realitatea s-a transformat sub ochii noștri, cu o viteza extraordinară și într-o direcție nebănuită. Nimic din ceea ce știam și acceptam până atunci drept normalitate nu a mai fost valabil. Un uriaș puzzle se construia în timp real.

În toată această ecuație, copiii păreau la adăpost. COVID-19 nu se manifestă în forme grave la copii. Pandemia i-a afectat însă profund. Europa Liberă vă prezintă câteva din cele mai semnificative consecințe:

11 martie 2020 a fost ziua când pandemia a mutat orele de școală în online. În 16 martie 2020, președintele Iohannis decreta starea de urgență. Lumea întreagă se confrunta cu o situație cu totul nouă. Un dușman nevăzut a început să secere vieți, a răspândit frică, a schimbat reguli și comportamente. Cei mai mulți dintre noi am renunțat la gesturi firești, ne-am modificat modul de lucru, vacanțele au fost diferite sau nu au fost deloc, pe scurt, ne-am adaptat la alt stil de viață. Dar școala și copiii au fost loviți de pandemie în mod cu totul deosebit.

„S-au închis școlile și nimeni nu și-a dat seama de ce va urma, pentru că nimeni nu a fost pregătit”, ne spune Simion Hăncescu, lider sindical, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, una dintre cele mai mari organizații de acest fel din țară.

Se pare că România este una dintre țările în care educația a fost cea mai afectată de pandemie, spune el. „Se împlinește un an de când școlile din Romania au fost închise. Este adevărat că în această perioadă, sporadic, au mai fost deschise, dar destul de repede au fost închise la loc. Cert este ca dintre toate țările din Europa, elevii din România au avut cel mai mult timp în care au fost izolați de scoală. Practic, prezența fizică la școală a fost aproape inexistentă”, remarcă Simion Hăncescu. Urmările sunt incalculabile.

Faptul că o elevă de clasa a V-a din București spune, după un an de restricții, că „cel mai mare lucru care mi-a lipsit a fost mersul la școală” nu este o simplă afirmație sentimentală. Experții intervievați de Europa Liberă spun că lipsa socializării pe care o oferă școala, prin și pe lângă educația standardizată, are și va avea un impact profund asupra actualelor generații de elevi. Și aceasta inclusiv pentru elevii care nu au întâmpinat dificultăți tehnice pentru școala pe internet.

65.000 de copii au abandonat școala în pandemie

Într-adevăr, elevii pentru care mediul online nu mai avea necunoscute s-au adaptat cel mai ușor la școala... pe tabletă. Dar, potrivit cifrelor oficiale, în România, 65.000 de copii au rămas în afara orelor de curs. În afara propriei vieți școlare. Lipsiți de sprijinul familiei și/sau fără mijloace tehnice ca să poată lua parte la lecțiile online, aceștia au abandonat.

„Din păcate, estimările Ministerului nu au fost corecte. S-au luat, de exemplu, în calcul că dacă într-o familie formată din 2-3 copii, există o tableta sau chiar un singur telefon, s-a interpretat că ei pot participa la școala online, ceea ce este complet fals. Sunt vreo 65.000 de copii care nu au făcut școala, pentru că nu au frecventat absolut deloc, nici măcar în varianta online. Au fost rupți complet de școală. Nu au avut acele echipamente pe care statul roman ar fi trebuit să le pună la dispoziție”, arată președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simon Hăncescu.

Izolarea a adus cu ea multe alte drame nebănuite – pe unele le conștientizăm și le cuantificăm, altele vor ieși la iveală în anii ce vin. Specialiștii - profesori, psihologi, medici - trag un semnal de alarmă. Au apărut vaccinurile, dar pandemia nu s-a terminat.

Au apărut vaccinurile, dar pandemia nu s-a terminat

Psihoterapeutul Marilena Gheorghiță explică pentru Europa Liberă că cursurile predate online îi lipsesc pe copii de un mediu social și de o relaționare care are valențe mult mai profunde decât simpla acumulare de cunoștințe.

„Școala online a distorsionat imaginea școlii în mintea copiilor și ceea ce trebuia să însemne. Imaginați-vă un copil care a a stat cu pantalonii de pijama, iar în sus a avut cămașa pentru școală. A stat conectat la laptop, a intra la ore, a vorbit cu învățătoarea. Dar e o suprapunere de roluri, pentru că el era și copilul din casă și școlarul care participa la ore. Suprapunerea asta de roluri însemna că mă îndepărtează pe mine de experiența reală cu școala. Ce este școala? Școala este mediul în care eu trebuie să învăț, este mediul în care eu trebuie să mă conectez la ceilalți semeni de vârsta mea. Acolo învăț că am responsabilități, acolo învăț că am teme, învăț că am o doamnă învățătoare pe care trebuie să o respect, cu care trebuie să comunic la un alt nivel, care nu este mama, care nu este tata, nu este nici fratele ori sora mai mare. Prin urmare, nivelul de relații trebuie să fie diferit. Lucrul asta nu s-a mai respectat în cadrul școlii online pentru că a intervenit acesta amestecătură în care copilul, buimac, trezit din somn, a fost așezat în fața laptopului. Nici măcar nu a mai avut acea perioadă de pregătire pentru a răspunde cerințelor școlii”, arată Marilena Gheorghiță.

Combatanți tăcuți într-un război straniu și inegal

În mod evident, pandemia a pus în lumină instincte primare. Teama de boală, de moarte, dar și frica de necunoscut, nenumărate temeri legate de cum va arăta ziua de mâine. Mai simplu spus, în numai câteva zile, odată cu impunerea carantinei naționale și închiderea școlilor, temerile noastre cele mai profunde, omenești, ancestrale, au răbufnit. De notat, că școlile nu se închid, și nu s-au închis în România, nici în vreme de război, cu excepția zonelor transformate în teatre de operațiuni. Semnalul dat de închiderea școlilor a avut deci un impact psihologic imens pentru întreaga societate, nu numai pentru familiile cu școlari.

Mulți dintre noi s-au dovedit prea slabi în lupta cu un inamic pe cât de inegal, pe atât de perfid. Mii de vieți au fost secerate în numai câteva luni. Cei sănătoși au avut însă de purtat propriul război. Al temerilor și al adaptării. În multe situații însă, atrag atenția psihologii, cel mai puțin informați au fost copiii. „O greșeală care a fost făcută în această perioadă este legată de lipsa de informații coerente atunci când s-a vorbit despre boală, despre îmbolnăvire, despre virus”, spune psihoterapeutul Marilena Gheorghiță.

La rândul său, psihologul Nicoleta Albert remarcă faptul că societățile care au răspuns cel mai bine la restricțiile impuse de pandemie sunt cele în care învățarea permanentă este o obișnuință constantă, încurajată de autorități și angajatori. „Trăim într-o lume în continuă mișcare în care adaptabilitatea este cuvântul cheie. Este nevoie de o învățare continuă”, explică ea.

Totuși, COVID-19 a pus milioane și milioane de oameni în fața unor situații cu totul neobișnuite. Consilierul școlar Lazarina Rotboșan atrage atenția că atunci când încercăm să cuantificăm impactul opririi cursurilor în clase, cele care se desfășoară prin interacțiune directă cu învățătoarea/profesorul și colegii, nu e suficient să fie luate în calcul numai aspectele cognitive, ci și forma în care au asimilat elevii cunoștințele. Lazarina Rotboșan punctează că „școala, nu trebuie să uităm, nu este doar un spațiu pentru învățarea academică, ci și pentru învățarea abilităților sociale, pentru învățarea abilităților emoționale. Iar acest spațiu a lipsit!”

Când un elev spune „îmi e dor de colegii mei și chiar aș vrea să mă întorc la școală din nou”, el dă glas unor nevoi emoționale, psihologice extrem de profunde: nevoia de apartenență, nevoia de conexiune, nevoia de a ne raporta la un model, fie el în persoana învățătoarei sau a unui coleg mai popular, a unui lider informal al comunității școlare.

Lipsa întâlnirii cu colegii și profesorii s-a dovedit și mai acută în România din cauza modului greoi în care școala însăși - de la cadre didactice, inspectorate și până la minister - s-au adaptat situației. Liderul sindical, prof. Simion Hăncescu spune limpede că nimeni nu a fost pregătit, iar consilierul școlar Lazarina Rotboșan își amintește cu un gust amar de confuzia generală din martie 2020: ​„Evident că nu am avut un set de reguli clare pentru școala online de la bun început. Copiii simt imediat acolo unde există rupturi, posibilitatea de a se detașa. Ei au profitat, s-au detașat de școală, de lecții dacă au putut să o facă”.

Un elev de clasa a II-a povestește cu destul umor că, din martie 2020, viața i s-a schimbat complet. Familia l-a mutat din apartamentul din București la casa de la țară ca să aibă spațiu de alergat și jucat, iar colegii au fost înlocuiți, se pare, cu succes deplin, de cățel. „Stăteam la țară și făceam școala online. Nu aveam copii, dar măcar aveam cățelul meu”, se consolează el, destul de contrariat că reînceperea școlii presupune o nouă relocare, de această dată la oraș.

Pentru cei care au rămas însă în apartamentele înghesuite de bloc (cel puțin majoritatea dintre ele construite cu economie de spațiu în vremea dictaturii comuniste), lucrurile au stat mai prost. Interlocutoarea noastră de clasa a V-a recunoaște cu franchețe că „​orele online mai mult le faci în pijamale!”.

Făt-Frumos în pijamale sau gândirea magică

Ceea ce în primele săptămâni părea comod și poate chiar dezirabil, s-a transformat treptat într-o amenințare difuză, dar foarte prezentă. „Apar tulburări emoționale. Sunt firești tocmai din cauza izolării”, explică profesorul Simion Hăncescu, lider sindical FSLI.

Cauzele acestor tulburări emoționale sunt însă diverse. Psihoterapeutul Marilena Gheorghiță scoate în evidență în primul rând constrângerea pe care o impune implicit școala online: ​„Toate aceste lucruri care s-au întâmplat i-au scos pe copii dintr-o zonă de confort psihologic, din lumea unde se simțeau în siguranță și în largul lor. Le-au impus limite. Ei au fost nevoiți să comunice cu prietenii, cu colegii, cu doamna învățătoare doar prin intermediul unui ecran”.

La rândul său, consilierul școlar Nicoleta Albert remarcă absoluta răsturnare de situație provocată de atât de banala de acum, dar și controversata „distanțare socială”: „Dacă auzim zi de zi că este interzis să avem atingeri fizice, să dăm mâna, să fim aproape unii de alții, dar ani de zile ni s-a spus că sunt vindecătoare și bune îmbrătișările, normal că a fost nevoie de o readaptare. Și atunci și copiii au început să găsească variante, și-au găsit posibilitatea de a interacționa într-o lume pe care ei și-au creat-o, în care s-au simțit în siguranța.”

Explicația de fond vine de la psihoterapeutul Marilena Gheorghiță: ​„Copiii sunt în perioada în care experimentează gândirea magică. Ce însemnă acest lucru? În anumite momente în care se simt singuri, copiii își crează o lume de poveste, prieteni imaginari, pentru a comunica. Și ei cred în această lume de poveste. Le răspunde la o nevoie pe care o au, aceea de a se conecta. Evident, se conectează la aceasta lume de basm pentru că ei sunt cei care o pot controla prin imaginație și creativitate. Dar aceste experiențe se pot transforma într-o problemă în momentul în care copilul nu mai poate ieși din acea lume magică. Dar aici intervine atenția părinților. Au fost părinți care au avut grijă să diversifice programul copiilor, au avut grijă să vorbească despre lucrurile mai puțin plăcute, dar să se și joace în același timp, chiar dacă au făcut asta în living, în dormitor sau în bucătărie. Au descoperit, practic, lumea din interiorul unei case. Acestea sunt situațiile cu părinți care au fost grijulii, care au fost atenți la fiecare nevoie pe care au avut-o copiii".

Copiii din familiile sărace, cei mai afectați

Din nefericire, remarcă psihoterapeuta Marilena Gheorghiță, în multe familii sărace cu mulți copii, această (re)descoperire fermecată a propriei locuințe și familii nu a existat: „Din păcate, au fost și familii sau părinți care nu au avut timp sau nu au avut dispoziție pentru a se conecta în mod real cu proprii copii, așa că fie le-au pus tableta în brațe, fie i-au lăsat la televizor, fie pe internet sa vadă desene animate sau un film și în momentul acela părinții s-au îndepărtat de copii, deși – culmea ! - au stat în același spațiu".

Prietenul nostru de clasa a II-a, intervievat de Europa Liberă, admite cu nonșalanță că, nesupravegheat, a lipsit de multe ori de la ore. „Uneori mă mai supraveghea mama, tata. Deseori eram singur la școala online, am continuat sa fug de la ore.”

Întoarcerea la școală, după un an de restricții și claustrare, se poate dovedi, la rândul ei, traumatizantă pe fondul lipsei de informații corecte, atrage atenția, Marilena Gheorghiță: „O greșeală care a fost făcută în această perioadă, apropo de copiii care nu vor sa iasă în spațiul de afară și preferă să meargă mai departe în școala online și să nu revină fizic, este lipsa de informații când s-a vorbit despre boală, despre îmbolnăvire, despre virus. Copiii nu au primit informațiile necesare nici din partea familiei, nici din partea cadrelor didactice. Copiilor li se pot explica pe limba lor ce însemna virus, ce însemna îmbolnăvire, prevenție, ce înseamnă protecție, cum avem grija de noi în acesta perioada, cum avem grija de cei de lângă noi. Totul s-a amestecat în mintea lor și au ajuns în zona de anxietate sporită, au avut chiar atacuri de panică , iar unii dintre ei și un început de depresie. Dar asta provine din simplul motiv ca nu au avut acces la informația corecta.”

Școala online și cochilia de melc. Pe cine a avantajat pandemia?

Marilena Gheorghiță cunoaște situații în care sărăcia sau numai veniturile modeste ale unei familii numeroase pot transforma lecțiile online într-o experiență dureroasă: „Sunt familii cu 5-6 copii, cu mama și cu tata, care au trăit în aceeași cameră. Copilul a fost nevoit sa intre în școala online având toată galeria de familie în spate. Gândiți-vă ce însemna acest lucru pentru copilul respectiv! Mulți s-au simțit umiliți pentru că nu au putut să se manifeste în mod real în zona de școală, care înseamnă ceva diferit față de acasă. Și atunci s-au ascuns, practic, în fata monitorului. Au fost mai tăcuți, nu au socializat, n-au răspuns, n-au intervenit, n-au interacționat pentru că se simțeau rușinați de faptul ca ceilalți membrii din familie erau cu ochii pe el. Și atunci copilul n-a fost în zona lui de confort”.

Din acest punct de vedere, se pare că elevii din mediul rural, unde trăiește cea mai mare parte a populației sărace a României - direct proporțională cu nivelul mai scăzut al educației la sate și accesul limitat al elevilor la licee și facultăți - au fost mai loviți de pandemie, mai ales în lipsa (larg răspândită) a mijloacelor tehnice pentru școala online. Psihologul Nicoleta Albert remarcă însă și câteva avantaje majore de care s-au bucurat copiii de la țară în comparație cu cei de la oraș:

„Dacă ne uităm la faptul ca un copil din mediul urban a stat agățat la etajul 7 dintr-un cartier și nu prea a ieșit, iar copilul din mediul rural a putut să iasă afară și să ia contact cu iarba, să se joace, să mângâie un animal, am putea să spunem că ei au fost mai avantajați. În termeni de sănătate emoțională, cred că mai mult urbanul a fost afectat. ”

De aceeași părere este și consilierul școlar, Lazarina Rotboșan: „Elevii din mediul rural au avut o mai mare libertate de mișcare. Poate ca indicele de îmbolnăviri nu a fost atât de ridicat în multe dintre localitățile din mediul rural, și atunci ei au avut posibilitate să se întâlnească în grupuri mici. Știm că acolo copilăria se trăiește altfel! Și atunci ei au continuat un patern sănătos, al socializării - nu în mediul online , ci al socializării pe uliță”.

În termeni școlari, golurile s-au adunat. În nenumărate familii din România există un singur telefon mobil. Telefon folosit de tata, de mama și, în pandemie, de doi sau trei copii care trebuie să intre pe platformele online pentru lecții. În mii de cazuri un astfel de aranjament nu a funcționat, spune psihoterapeutul Marilena Gheorghiță.

„Întorcându-se acum la școală, acel elev se întoarce cu o sporire a temerilor pe care le are, pentru că are foarte multe goluri din urmă. A rămas cu anumite teme nefăcute, cu goluri în informații la anumite materii la care nu a avut acces. Aceasta îl pune într-o zona de inferioritate. Copilul va refuza să răspundă la anumite întrebări, sau se va retrage într-o carapace, nu va mai fi aceeași conexiune cu ceilalți membrii ai clasei. Inclusiv în raport cu cadrul didactic... nu va mai avea curaj să îi răspundă la anumite întrebări, sau să se simtă capabil sa facă față tezelor care vor urma. Principala frică pe care o au copiii prin aceasta întoarcere la școală o reprezintă tezele și testele”.

Situația este încă și mai gravă în zonele din România, zone rurale, montane îndeosebi, dar nu numai, unde rețeaua companiilor care furnizează servicii de internet nu este completă. Pe scurt, cum poți participa la lecții online dacă în sat nu există conexiune la internet? „Sunt școli și sate izolate unde nu există semnal, nu există internet pentru toți. Or, nu poți să faci școala online dacă nu ai asigurată conexiunea la internet.”, se plânge liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Programă bifată sau un strop de pragmatism?

După prima închidere a școlilor din perioada martie-iulie 2020, de la ministru la profesor, oficialii au recunoscut că bună parte din materia semestrului al doilea nu a fost parcursă cu elevii. Motivul? Eșecul major al predării online. Cea mai bună dovadă a fost că această parte de materie a fost scoasă din programa de la evaluarea națională și bacalaureat. Simplificarea subiectelor nu a avut însă rezultatul scontat: în 2020, la bacalaureat s-a înregistrat cea mai scăzută rată de promovare din ultimii 6 ani, iar la evaluarea națională situația a fost doar ceva mai bună.

Acum, așa-numitele ore remediale ar putea să încurce și mai mult situația dacă nu se ia serios în considerare problema de fond, avertizează Marilena Gheorghiță:

„Ar trebui să fie mult mai bine structurată materia școlară, astfel încât fiecare copil să primească exact ceea ce trebuie, când trebuie și nu un amalgam de informații pentru ca trebuie să respectăm o materie școlară, să parcurgem anumite ore pentru ca așa scrie în fișa didactică. Va trebui sa stabilim clar de ce materii are nevoie copilul și care este nivelul de informație pe care putem sa îl transmitem astfel încât, în etapele următoare de școlarizare, să nu existe o problemă în faptul ca nu are cum sa traverseze materia, sau să înainteze pentru că vine cu anumite goluri din urmă".

Pe de altă parte, același psihoterapeut atrage atenția că elevii trecuți prin izolarea pandemiei au fost afectați de lipsa socializării. Se pare că accesul la mijloace tehnice și rețele de socializare, în caz de supradoză, nu e un avantaj. Dimpotrivă:

„Chiar dacă mediul online oferă copiilor o deschidere la un click distanță de ceea ce înseamnă lumea, interacțiunea umană, fizică, nu va putea fi niciodată înlocuită. Mixul acesta între a vorbi cu prietenul meu pe o platforma de socializare și a mă întoarce la școală și a-l vedea fizic și a vorbi cu el e bun în acesta perioadă pentru că online-ul a ținut loc interacțiunii fizice. Dar nu o poate înlocui. Asta e o regula de care trebuie sa ținem cont. Generațiile acestea care au acces la platformele de socializare și la foarte multă tehnică, au un avantaj față de generațiile din trecut, dar dacă acești copii se vor închide doar în mediul online, însemna ca ei nu vor ști cum să socializeze în mod normal, de la om la om.”

Psihologul Nicoleta Albert are o abordare mai optimistă. Orice reașezare în momente de criză este dificilă, dar soluțiile găsite pe parcurs pot accelera dezvoltarea: „Accesarea învățării online cu siguranță aparține viitorului! Un mix se conturează, deja, dar poate nu 100%, cum a fost până acum. Cred că pandemia ne-a adus și lucrul acesta bun, pentru că ne-a adus mai aproape de realitatea pe care o avem în teren. Am văzut cât suntem de pregătiți pentru a face față unei schimbări și ne-am descoperit resurse noi de a ne adapta acestor schimbări.”

Școlile s-au redeschis din 8 februarie în mai multe scenarii dictate de rata de infectare din fiecare oraș în parte. Unii elevi continuă să treacă în mediul online și să revină în școli la distanțe scurte de ordinul săptămânilor.

„Cum se vor raporta generațiile acestea la ceva atât de nou, cu care nu s-a mai confruntat omenirea, vom afla mult mai târziu. Vom afla în momentul în care ei vor deveni adulți”, conchide psihoterapeuta Marilena Gheorghiță.