În Rusia lui Putin, transmiterea informațiilor din cărți care se vând în librării poate fi pedepsită cu 16 ani de închisoare.
Asta i s-a întâmplat lui Grigori Skvortsov, un fotograf și muzician în vârstă de 35 de ani din Perm. Skvortsov a fost printre miile de oameni din Rusia care au cumpărat în 2021 cartea „Buncărele sovietice secrete” a istoricului Dmitri Iurkov. În volum sunt reproduse zeci de diagrame, cândva secrete, ale instalațiilor sovietice, declasificate recent.
Unele documente suplimentare, scanate, au fost publicate împreună cu cartea pe care a cumpărat-o Skvortsov. Ulterior, el a transmis o parte din aceste documente unui jurnalist american anonim.
În noiembrie 2023, poliția rusă a dat buzna în apartamentul lui Skvortsov din Perm.
Martor involuntar al celor petrecute a fost un prieten de-al său, care era la el în vizită, a spus o rudă a lui Srvortsov. Potrivit acesteia, poliția a filmat tot ce s-a întâmplat.
„A fost bătut și insultat”, a declarat ruda tânărului fotograf pentru RFE/RL Siberia Realities.
„Apoi l-au obligat să spună în fața camerei cui a trimis informațiile din cartea lui Iurkov.”
Ruda, care a cerut să nu fie numită din motive de securitate, spune că trecuseră luni de zile de când americanul și Skvortsov comunicaseră pentru ultima oară și că poliția a trebuit să-i reamintească identitatea americanului. „I-au spus ei înșiși numele, i l-au «sugerat»”, a spus aceasta.
De la invazia Ucrainei din 2022, Rusia a extins drastic sfera a ceea ce poate fi considerat „secret de stat”.
Nu a existat vreo plată pentru documentele trimise de Skvortsov americanului, iar prietenii spun că ele au fost trimise pentru a ajuta o persoană cu aceeași viziune – o practică obișnuită printre exploratorii urbani și pasionații de istorie.
„Nu a urmărit niciun scop egoist”, a declarat un prieten pentru RFE/RL.
Prietenii lui Skvortsov spun că arhitectura a fost întotdeauna pasiunea sa. În 2010, a absolvit Colegiul de Construcții din Perm cu o diplomă în arhitectură, dar în scurt timp a obținut succesul ca fotograf.
„Nu avea egal în fotografierea siturilor industriale. Îi plăcea la nebunie: acoperișuri, clădiri abandonate – putea face o bomboană din orice atelier”, spune un coleg.
„Companiile imobiliare din Perm și din alte părți ale Rusiei i-au comandat sesiuni foto publicitare”, afirmă asociatul său din Perm. „Îmi amintesc că a existat chiar și o expoziție a sa în clădirea administrației locale. Era foarte solicitat”.
În 2017, Skvortsov a înființat trupa de „ambient industrial” Jagath. „Ne creăm muzica în locuri industriale abandonate – în tunelurile umede ale sistemului subteran de scurgere sau în interiorul unor rezervoare de petrol goale, uriașe”, se arată pe site-ul web al Jagath.
Muzica trupei este descrisă ca fiind de nișă, dar a fost lansată de o casă de discuri britanică și a atras atenția Sonic Seducer Magazine, o publicație muzicală germană. Într-un interviu acordat acestei reviste, Skvortsov și-a exprimat opoziția față de invazia rusă din Ucraina.
Prietenii lui Skvortsov presupun că cineva care a văzut interviul din Sonic Seducer l-a turnat la Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB).
La întrebarea cum au aflat agențiile de securitate din Rusia că Skvortsov a oferit materiale istorice unui jurnalist american, rudele fotografului spun că, în opinia lor, supravegherea acestuia a început după interviu, cu aproape un an înainte de arestarea sa din noiembrie 2023.
Potrivit lui Skvortsov, un cunoscut al său a fost reținut de FSB pentru că a distribuit materiale din cartea „Buncărele secrete sovietice”. După aceasta, Skvortsov l-a contactat pe jurnalistul american și i-a cerut ca materialele pe care i le-a dat să nu fie republicate nicăieri.
În scrisorile către prieteni, Skvortsov spune că autoritățile ruse i-au instrumentat dosarul pentru a-și ascunde propriile eșecuri, întrucât nu au observat că informații potențial sensibile erau vândute și distribuite online în mod liber.
„Nu am avut acces la secrete de stat și nu am avut nicio intenție răuvoitoare”, a scris fotograful din detenție. „Datele nu erau protejate de stat... Aceste fapte sunt ignorate de procuratură și de instanțe, care tratează cazul într-un mod formal, evident, de teama represiunilor din partea FSB.”
Susținătorii fotografului, care și-au format propriul grup pe Telegram, spun că intenționează să conteste sentința lui Skvortsov.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.