Linkuri accesibilitate

Valeriu Gheorghiță: Vaccinurile anti-Covid, distribuite prioritar în județele cu incidență mare


România - Imagine generică
România - Imagine generică

Județele cu o rată mare de infectare cu SARS-CoV-2 vor avea prioritate la distribuirea vaccinurilor anti-Covid, a anunțat marți medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

„Strategia naţională de vaccinare împotriva COVID-19 prevede, printre alte criterii medicale, şi criteriul epidemiologic, care ne permite alocarea cu prioritate a vaccinurilor în judeţele care înregistrează o creştere disproporţionat de mare a ratei de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 faţă de media naţională. Urmează să se definească acest prag de incidenţă de la care luăm în calcul atribuirea cu prioritate a acestor vaccinuri, să definim perioada pentru care trebuie să înregistrăm această creştere, moment în care se declanşează un mecanism prin care vor fi organizate centre de vaccinare sau vor fi deschise noi linii de vaccinare în judeţul respectiv, pentru a creşte şi a accelera campania de vaccinare în judeţele afectate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

În acest moment, cele mai mari rate de incidență se înregistrează în Timiș – 3,76 și Maramureș – 3,01.

Gheorghiță spune că decizia nu va afecta prioritățile campaniei de vaccinare, așa cum a fost aceasta împărțită pe etape, în speță pe acele persoane vulnerabile și pe cele care deservesc activități esențiale, programate acum în etapa a doua de vaccinare.

Totodată, el a anunțat, în contextul scăderii de cazuri Covid, înregistrată în rândul personalului medical și al celui din centrele sociale, că a emis o instrucţiune conform căreia lucrătorii din prima etapă de vaccinare vor avea în continuare prioritate dacă nu s-au imunizat, iar în condiţiile în care 42 de centre destinate acestora au fost deja închise, ei se vor imuniza în alte centre.

„Unităţile angajatoare vor solicita Direcţiilor de Sănătate Publică arondarea personalului propriu nevaccinat la un centru de vaccinare funcţional de pe raza judeţului respectiv. Aceste persoane se pot vaccina fără programare în platforma informatică, cu condiţia ca angajatorul să informeze centrul de vaccinare cu 72 de ore anterior şi să pună la dispoziţie lista cu angajaţi pentru a se estima necesarul de vaccinuri”, a precizat Gheorghiţă.

În ceea ce priveşte beneficiarii din centrele sociale şi cei care îi îngrijesc pe aceştia, au fost vaccinate 56,45% dintre aceste persoane, respectiv 86,67% cu o singură doză. În cazul acestei categorii se observă o reducere cu peste 65% a cazurilor de COVID-19 în ultimele patru săptămâni, a precizat Gheorghiţă.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG