Linkuri accesibilitate

Marcel Vela: Ordonanța militară 9, aprobată. Zborurile spre 10 țări rămân suspendate. 13.000 de locuri de carantină


Ministrul de Interne Marcel Vela
Ministrul de Interne Marcel Vela

Ministrul Marcel Vela a anunțat joi seară prevederile ordonanței militare 9. Au fost menținute interdicțiile de zbor către 10 țări, s-a revenit asupra carantinării românilor veniți din străinătate și s-au anulat interdicțiile la exporturile de grâu.

Conținutul Ordonanței Militare 9

OM9

Declarațiile ministrului Marcel Vela

  • Este foarte important să avem puterea de a îmbina cu înțelepciune latura spirituală cu cea de prevenire a acestui perfid inamic. Intrăm de mâine într-o perioadă foarte importantă pentru evoluția viitoare a luptei împotriva coronavirusului. Fac apel la români să respecte prevederile Ordonanțelor Militare și recomandările Bisericii Ortodoxe. Sunt conștient că e greu, că sărbătoarea de Paște e importantă, dar sunt încrezător că vom trece peste această perioadă dificilă.
  • Starea de urgență a fost prelungită. Avem un dușman comun: noul tip de coronavirus. Structurile MAI nu se relaxează în această perioadă.
  • Azi am semnat ordonanța militară 9.
  • Am prelungit suspendarea zborurilor cu Marea Britanie, Irlanda de Nord, SUA, Belgia, Olanda, Turcia, Iran, Italia, Franța și Germania.
  • Am adoptat o excepție pentru persnalul navigator în ce privește carantinarea dacă nu au simptome.
  • Lucrătorii transfrontalieri de la frontiera cu Bulgaria, pe o rază de 30 km, sunt exceptați de la izolare dacă nu au simptome.
  • Piețele agroalimentare rămân deschise în această perioadă cu condiția respectării tuturor Ordonanțelor Militare.
  • Fac un apel la managerii și organizatorii piețelor să fie foarte atenți și să evite aglomerația.
  • Interzicerea exportului de grâu și produse derivate din ordonanța militară 8, care interzice exportul își încetează aplicabilitatea, pentru că, din discuțiile cu comercianții s-a clarificat achiziția necesară pentru completarea Rezervei de Stat.
  • Avem disponibile încă 13.254 de locuri în carantină. Pentru cine credea că nu mai sunt spații pentru carantina instituționalizată, precizez că ordinul respectiv se referă la definiția izolării, care are mai
  • multe etape.
  • Carantina la domiciliu e valabilă în ultima fază, ceea ce nu este cazul acum în România
  • Cei care se întorc acum în țară vor intra în carantină instituționalizată
  • Nu suntem la cazuistica din alte state și încă avem spații pentru carantină.
  • Pe primul loc trebuie să fie sănătatea și grija față de cei dragi.

știre în curs de redactare

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG