Să fii moașă, îngrijitoare, brancardier, infirmieră sau chiar spălătoreasă la Spitalul județean din Târgu Jiu poate fi extrem de profitabil, după cum o arată tabelul cu Venituri salariale și venituri gărzi nete pe luna decembrie 2020, publicat pe site-ul unității medicale.
O moașă poate câștiga între 8.700 și 24.000 de lei, o infirmieră peste 8.600 de lei, o asistentă până la 10.000-11.000 de lei.
De asemenea, o îngrijitoare poate obține peste 7.500 de lei, un brancardier peste 7.200 de lei, până și o spălătorească poate avea câștiguri nete de la 4.585 lei până la 5.597, în timp ce un medic specialist alergolog abia ajunge la 6.000-7.000 de lei.
Până și o spălătoreasă poate ajunge la un salariu net de peste 5.500 de lei. Sunt și medici primari UPU și ATI care câștigă puțin peste 1.700 de lei.
Dumitru Vienescu, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, explică veniturile uriașe prin faptul că în luna decembrie 2020 a fost acordat, pentru o parte a personalului, sporul de risc pentru perioada stării de urgenţă.
„În luna decembrie, şi doar în luna decembrie s-a acordat personalului auxiliar de risc un stimulent în sumă de 2.500 de lei lunar, pentru perioada stării de urgenţă 15 martie - 15 mai. Au fost persoane care au primit unul sau două stimulente de risc. Au fost acordate cu întârziere. Stimulentul a fost acordat în această perioadă pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar-sanitar“, a explicat managerul spitalului pentru Adevărul.
Cât privește venitul de 24.000 de lei al moașei de la blocul operator, managerul a explicat că este o eroare, după a cărei îndreptare aceasta ar câștiga „doar” 7.000 de lei și că salariile de referință sunt cele publicate pe luna noiembrie a anului trecut. Chiar și așa, aceasta poate ajunge la venituri de peste 6.600 de lei.