99% din cadavrele exhumate la Izium au semne de moarte violentă
Toate cadavrele exhumate din Izium aveau semne de moarte violentă, a declarat șeful administrației regionale a Ucrainei despre locul de înmormântare în masă descoperit după ce forțele de la Kiev au recucerit orașul din estul Ucrainei.
După exhumare au fost descoperite mai multe cadavre cu mâinile legate la spate și unul „cu o frânghie în jurul gâtului”, a declarat vineri Oleg Synegubov, șeful administrației regionale Harkov.
„Din corpurile care au fost exhumate astăzi, 99% au prezentat semne de moarte violentă”, a spus el pe rețelele de socializare.
UE condamnă atrocitățile rusești de la Izium
Uniunea Europeană este „profund șocată” de descoperirea gropii comune cu sute de cadavre de la Izium, a declarat vineri șeful politicii externe a blocului comunitar, Josep Borrell, relatează Agenția France-Presse.
„Uniunea Europeană este profund șocată de gropile comune descoperite de autoritățile ucrainene. Condamnăm aceste atrocități în termenii cei mai fermi posibil. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a lăsat o dâră de sânge și distrugere în întreaga Ucraină”, a adăugat Josep Borrell.
„Mii de civili au fost deja uciși, mulți alții au fost torturați, hărțuiți, agresați sexual, răpiți sau strămutați cu forța. Rusia, conducerea sa politică și toți cei implicați în încălcările continue ale dreptului internațional și ale dreptului umanitar internațional în Ucraina vor fi trași la răspundere”, a mai spus șeful diplomației UE.
Oficialii de la Kiev spun că au numărat 450 de morminte în acest loc de înmormântare în masă și au găsit 10 presupuse „centre de tortură” în regiunea Harkov după ce a fost recucerită de la invadatorii ruși.