Linkuri accesibilitate

VIDEO Mesajul generației care nu se teme de votul în pandemie


Singura armă pentru schimbare
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:34 0:00

Amânarea alegerilor a fost dorită de politicienii din Opoziție, care au sperat până în ultima clipă că își vor păstra locurile din Parlament încă trei luni de zile. Votul în pandemie nu sperie însă tânăra generație, care nu se teme să își facă simțită prezența duminică la urne.

Cu măștile pe față, tinerii se strâng în continuare în spatele statuilor din Piața Universității, Discută, râd, se provoacă la diferite mișcări noi cu skateboard-ul, dar răspund pozitiv când sunt întrebați despre alegeri. Nu resimți crisparea celor trecuți de prima tinerețe, sunt deschiși dialogului, vor să vorbească. Să își arate prezența, chiar și electorală. Vor să meargă la vot duminică pentru ca și generația lor să fie reprezentată.

Votul este arma cu care ei pot schimba lumea și poate propriul viitor. Sunt încrezători că România are o șansă cu aceste alegeri, iar pandemia nu îi sperie.

„Așa am crescut, așa e normal, este un drept al meu pe care trebuie să mi-l exercit. Momentan e singura armă pe care o am pentru a schimba ceva”, mărturisește o tânără abia trecută de majorat. Nu se sfiește să vorbească public despre votul pe care tânăra generație trebuie să îl dea duminică. Speranțele sunt totul, iar democrația se realizează prin vot.

Fast-food-ul din zonă atrage tinerii. Înainte să guste din hamburgerul pe care abia și l-a cumpărat, un tânăr explică de ce alegerile în pandemie sunt mai bune decât amânarea lor.

„Este ca un bandaj pe care mai bine îl tragi repede și scapi cu o durere mai mică”, arată el cu gesturi ferme de ce România are nevoie de alegeri peste două zile.

Tinerii râd când aud opinia că ei vor lipsi de la vot.

„Poate asta își doresc unii. Tinerii votează, o să vedeți duminică”, se amuză un cuplu care trece rapid prin Piața Universității.

E greu de estimat dacă previziunea lor se va adeveri la închiderea urnelor. Ce este sigur, este că duminică alegerile vor avea loc, chiar dacă unii poltiicieni au dorit ca ele să fie amânate cu trei luni.

România nefuncțională. Șase argumente ale specialiștilor pentru organizarea alegerilor

„Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora”, prevede articolul 63 din Constituție. România nu se află în vreo situație de acest gen pentru a se impune amânarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie.

Argumentele analiștilor trec însă dincolo de calculele politice și arată tabloul unei țări care ar avea de pierdut dacă scrutinul ar fi fost amânat.

  • Alegerile sunt sigure pentru votant
  • Blocarea reformelor structurale/ constituționale fără alegeri
  • Blocajul instituțional Guvern – Parlament continuă fără alegeri
  • Bugetul național pe 2021 vs măsuri populiste
  • Legitimitate pentru noul Parlament și Guvern după alegeri
  • Fără alegeri, Parlament cu puteri reduse, ineficient

Cristian Pârvulescu (Pro Democrația): Alegerile sunt cruciale

Decanul Facultății de Științe Politice, Cristian Pârvulescu, a explicat pentru Europa Liberă de ce alegerile din 6 decembrie sunt „cruciale” pentru România. Politologul vorbește despre întârzierea în adoptarea unor reforme structurale și constituționale de peste un deceniu.

„Reforma serviciilor publice este o necesitate, vedem ce se întâmplă în sănătate, educație, instituțiile politice se blochează unele pe altele, este nevoie de reformă instituțională și constituțională, dar una care să meargă pe direcție liberală, nu iliberală cum se întâmplă în urmă cu câțiva ani. Administrația trebuie și ea reformată, s-a văzut în pandemie. Dacă nu va exista o majoritate care să sprijine politicieniii care să sprijine reforma, vom rămâne în aceeași situație. Totul depinde de votul nostru”, susține Cristian Pârvulescu

România ar trebuie să învețe din modelul american, unde recent au avut loc alegeri, iar prezența a fost una record, afirmă decanul Facultății de Științe Politice. Potrivit acestuia, pandemia nu putea să fie o scuză pentru amânarea alegerilor, iar românii trebuie să fie prezenți la urne duminică.

Ovidiu Voicu, director Centru pentru Inovare Publică: „Avem nevoie de un stat funcțional”

Directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, Ovidiu Voicu, se pronunță categoric împotriva ideii că România trebuia să amâne alegerile parlamentare.

„Noi avem nevoie de alegeri de un an, de când nu mai avem majoritate în Parlament. Democrația așa funcționează. În momentul de față, noi avem un stat nefuncțional”, a explicat sociologul pentru Europa Liberă.

El arată că lupta politică între Guvern și Parlament poate avea efecte negative asupra evoluției economice.

„Ba mărim pensiile, ba nu le mărim, ba mărim salariile, ba nu le mărim, ba dăm ajutoare, ba nu le dăm. Nu avem o majoritate funcțională și asta e o problemă de fond pe care trebuie să o rezolvăm că avem pandemie sau nu. E vorba de legitimitate și responsabilitate. Un guvern votat de Parlament are legitimitatea votului Parlamentului. Noi avem o majoritate parlamentară care este iresponsabilă pentru că nu e chemată să pună în practică măsurile pe care le ia. Pentru că nu are responsabilitatea aplicării măsurilor își permite să voteze orice trăsnăi îi trec prin cap, în speranța că îi vor crește cota electorală”, spune Ovidiu Voicu.

Amânarea alegerilor pentru primăvara în speranța unui context sanitar favorabil este pusă sub semnul îndoielii.

„Nu avem nici o garanție că până în primăvară nu vom avea un nou val pandemic. Noi sperăm că vom avea vaccin, că vom avea mai puține cazuri, dar același lucru l-am sperat și în primăvară. În primăvară am spus că la toamnă o să fie mai bine, iată că nu e mai bine. E un virus imprevizibil, o pandemie pe care nu o avem în control, mă refer la toate țările din lume, și se poate întâmpla ca și în martie să avem aceeași situație”, atrage atenția directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică.

Concluzia acestuia este că alegerilor ne vor readuce un stat funcțional, cu un guvern și un Parlament legitim și responsabil.

Antonio Momoc, decanul Facultății de Jurnalism: „E nevoie de o majoritate pentru reforme structurale profunde”

Decanul Facultății de Jurnalism crede că alegerilor se pot desfășura fără probleme sanitare, dar avertizează asupra pericolului reprezentat de absenteism. Antonio Momoc menționează rolul decisiv al președintelui pentru organizarea la termen a parlamentarelor, din dorința de a impune reforma constituțională, dar și reforma sistemelor de educație și sănătate.

„Dacă PNL ar obține o majoritate confortabilă, nu ar mai avea nici un motiv să nu introducă aceste reforme de natură structurală sau constituțională pe care președintele le tot promite”, a declarat Momoc pentru Europa Liberă.

Septimius Pârvu, Expert Forum: „E ușor să fim frustrați, dar să mergi jumătate de oră la vot nu e un efort atât de mare”

Expertul electoral evidențiază blocajul institutional care se manifestă între Parlament și Guvern în ultimul an.

„Noi funcționăm cu un Parlament de acum patru ani. Amânarea la infinit a alegerilor ar ține în funcție niște persoane care nu mai au legitimitatea alegerilor. Parlamentul nu ar fi făcut mare lucru dacă se prelungea mandatul pentru că nu ar fi putut avea puteri depline. Prelungirea mandatului nu e sănătoasă”, a spus Septimius Pârvu pentru Europa Liberă.

După expirarea mandatului de patru ani, deputații și senatorii nu ar mai fi putut adopta legi organice, iar în luna ianuarie Parlamentul s-ar fi aflat în vacanță parlamentară.

„E ușor să fi frustrat, dar să mergi jumătate de oră la vot nu e un efort atât de mare. Parlamentul e cel care ne decide soarta”, a fost poziția reprezentantului Expert Forum.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG