Linkuri accesibilitate

Viktor Orbán l-a vizitat pe Donald Trump la reședința lui din Florida


Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Viktor Orban s-a întâlnit cu fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trup, joi seara, ca următoare etapă a misiunii sale de pace în Ucraina.

Prim-ministrul, care a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene în această lună și este un susținător al lui Donald Trump, a călătorit de la summitul NATO de la Washington la proprietatea lui Donald Trump, Mar-a-Lago, în Florida.

Donald Trump a răspuns la postarea lui Viktor Orban pe rețeaua Truth Social.

„Mulțumesc, Viktor. Trebuie să existe PACE și rapid. Prea mulți oameni au murit într-un război care nu ar fi trebuit să înceapă niciodată!”, a scris Donald Trump.

AFP amintește că Viktor Orban a fost criticat de liderii Uniunii Europene pentru că s-a întâlnit săptămâna trecută cu președintele rus Vladimir Putin, vorbind despre călătoria sa la Moscova ca misiune de pace. Înainte de aceasta, el s-a întâlnit cu președintele ucrainean la Kiev și apoi a mers în China, unde s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping.

Știrea inițială

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, va zbura joi la Mar-a-Lago pentru a se întâlni cu Donald Trump,.

Orbán și-a înfuriat aliații NATO prin întâlnirea cu Vladimir Putin și Xi Jinping în drum spre summitul alianței de la Washington DC.

De asemenea, s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski la Kiev, cu propunerea unui plan de pace, fără a consulta nici administrația Biden, nici țările blocului comunitar din care face parte.

Ungaria a preluat de la 1 iulie președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Orbán și Trump se vor întâlni joi la Mar-a-Lago la ora 19.00, ora SUA, a declarat o sursă apropiată lui Trump, citată de The Guardian.

Avionul 606 Dassault Falcon al lui Orban a fost unul dintre numeroasele avioane internaționale care au zburat în Joint Base Andrews marți pentru a participa la summitul NATO din 2024.

Începând cu ora 10.30, ora Coastei de Est din Statele Unite, joi, avionul său militar era încă parcat în Maryland.

Orbán nu a discutat detaliile negocierilor sale cu Putin sau Xi cu administrația Biden. Trei surse informate despre pregătirile summitului au spus că el nu a cerut o întâlnire bilaterală cu Joe Biden.

„Nu am auzit direct de la nimeni despre această întâlnire, am auzit indirect despre asta, așa cum ați făcut mulți dintre voi”, a spus Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al SUA, întrebat despre întâlnire.

„Cu siguranță nu s-a coordonat cu ucrainenii. Ei au arătat că au mari îndoieli cu privire la orice efort de a negocia un fel de pace falsă cu Rusia fără ca ucrainenii să fie parte din acest efort. Poziția administrației Biden este «nimic despre Ucraina fără Ucraina». Deci, orice aventurism este întreprins fără acordul sau sprijinul Ucrainei nu este ceva în concordanță cu politica noastră.”

Țările UE s-au plâns că Orbán negociază fără acordul lor, în contextul în care Ungaria deține în prezent președinția Consiliului UE.

Orbán și consilierii săi de campanie l-au susținut pe deplin pe Trump pentru realegerea sa în noiembrie.

„Vedem o șansă de pace dacă președintele Trump câștigă. Vedem o șansă pentru relații bune Ungaria-SUA dacă președintele Trump câștigă”, a declarat ministrul său de externe, Péter Szijjártó, pentru Reuters.

Orbán „vrea să fie omul lui Trump în Europa dacă Trump câștigă alegerile, astfel încât să poată fi cel care poate deschide ușa Casei Albe pentru Europa”, a spus un diplomat al Uniunii Europene pentru The Guardian.

Ungaria va continua să dețină președinția Consiliului UE până la sfârșitul anului, perioadă care coincide cu cea în care Trump ar putea fi președinte ales.

„Deci, în ultima lună înainte de jurământ, el poate fi persoana europeană de la Washington care face înțelegeri pentru toată lumea”, a spus diplomatul.

Membrii Institutului Maghiar de Afaceri Internaționale vor ține o întâlnire cu ușile închise vineri, cu thinktank-ul conservator al Heritage Foundation din Washington, potrivit unui e-mail văzut de The Guardian.

Evenimentul este intitulat „în marja summitului NATO” și se concentrează asupra securității americane și europene.

Heritage organizează în mod regulat întâlniri cu instituția de politică externă a guvernului ungar.

„Există un model de lungă durată în care Orbán lucrează cu inamicii sistemului de alianțe vestice”, spune Dalibor Rohac, un membru senior de la think tankul American Enterprise Institute, din Washington.

„S-ar putea să găsească un public receptiv în Mar-a-Lago, dar ei sunt departe de a fi în consens în partea republicană [când vine vorba de Orbán]. Ieri [liderul minorității din Senat Mitch] McConnell a ținut un discurs foarte puternic în Senat, în care l-a criticat pe premierul ungar pentru întâlnirea sa cu Putin.”

Țările europene l-au criticat direct pe Orbán pentru că a călătorit la Moscova pentru a vorbi cu Putin, devenind astfel al doilea lider al UE sau NATO care merge în Rusia de la începutul războiului.

Suedia și alte câteva țări UE au anunțat deja că nu vor trimite miniștri la reuniunile guvernamentale legate de președinția Ungariei la UE în semn de protest față de discuțiile purtate de Orbán cu Putin, a declarat joi guvernul suedez.

„Acțiunile maghiare din timpul președinției [UE] sunt dăunătoare și trebuie să aibă consecințe. Prin urmare, Suedia nu va participa la nivel politic la reuniunile informale guvernamentale din iulie”, a declarat joi Jessika Roswall, ministrul suedez pentru afacerile UE, într-o declarație.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG