Desanka Mošić a decis, când avea 60 de ani, să își părăsească, în cele din urmă, soțul cu care trăise o viață întreagă. Decizia a venit, însă, după patru decenii de abuzuri violente. În prima săptămână după căsătorie, Petar îi rupsese nasul. La 15 zile după ce divorțul lor a fost finalizat, a urmărit-o și a înjunghiat-o mortal, în fața nepotului lor adolescent, în timp ce aștepta la Pancevo, în centrul Serbiei, să urce într-un autobuz spre Germania.
În loc să își înceapă o viață nouă în străinătate, Desanka avea să își vadă inițialele adăugate pe o listă în creștere pe Memorialul Feminicidului, o platformă digitală dedicată comemorării femeilor victime ale violenței domestice din toată țara.
„Nici măcar nu se gândea să-l părăsească, să-l denunțe sau să divorțeze din cauza presiunilor sociale și a influenței familiei lui”, a declarat fiul Desankăi, Dejan, pentru Serviciul Balcanic al RFE/RL.
Desanka și celelalte victime sunt o mărturie continuă a suferinței și tăcerii în Serbia, unde femeile mor într-un ritm alarmant, uneori în propriile case – în multe cazuri după ce au îndurat decenii de violență neraportată.
Scrisoare de rămas bun
Într-o scrisoare de rămas-bun pe care a scris-o înainte de a căuta refugiu într-un adăpost și sperând că un ordin de restricție judecătoresc îl va ține pe Petar la distanță, Desanka a notat: „Am plecat să trăiesc singură, fără tine și fără tortura ta, amenințările tale că mă vei ucide și abuzurile – am avut destul”.
Organizațiile internaționale sunt de acord că, din punct de vedere statistic, casa în care locuiesc este cel mai periculos loc pentru multe femei.
În ultimii 15 ani, 406 femei au fost ucise în Serbia, potrivit Centrului Autonom al Femeilor (AZC) din Belgrad, o organizație nonprofit. Cele mai multe aveau peste 46 de ani. Centrul afirmă că, în peste jumătate dintre cazuri, criminalii au fost „soți sau parteneri necăsătoriți”.
Deși violența bazată pe gen rămâne o problemă serioasă în cea mai populată dintre fostele republici iugoslave, există și semne că noile generații de femei și fete din Serbia sunt tot mai conștiente de riscurile abuzului domestic.
„Avem un număr semnificativ de femei mai în vârstă care nu au raportat niciodată violența”, spune Vanja Macanović, șefa Centrului Autonom al Femeilor, care a lansat Memorialul Feminicidului.
Ea atribuie acest fenomen stigmatului din rândul generațiilor mai vechi, care, deseori, consideră raportarea abuzului ca fiind rușinoasă.
Dejan spune că mama lui a crescut într-o gospodărie abuzivă, cu un tată care consuma alcool. Căsătoria părea inițial o formă de protecție, spune el: „Avea 17 ani când a acceptat [abuzul] ca pe o expresie normală a iubirii”. Mama lui „nu realiza că ar putea raporta orice formă de violență, fie din cauza fricii, amenințărilor sau a așteptărilor familiei și surorii lui, care îi ofereau un fel de sprijin și dragoste, dar justificau, de asemenea, comportamentul său ca fiind complicat, nervos și imprevizibil.”
Psihologul Biljana Slavković afirmă că frica și rușinea sunt printre principalele motive pentru care multe femei îndură violența prelungită. Astfel de victime cred frecvent că ele însele au contribuit la acest comportament și, ca rezultat, experimentează un sentiment profund și copleșitor de vină.
„Această vinovăție este întărită de sisteme care normalizează comportamentul abuziv și învață femeile prin modele transgeneraționale că [se presupune] că este normal să înduri agresiuni și abuzuri din partea unui partener sau a unui membru al familiei”, spune Slavković.
În societăți patriarhale și conservatoare precum Serbia, Slavković afirmă că normalizarea violenței împiedică victimele să-și recunoască pe deplin situația.
Dejan consideră că mediul social a jucat un rol important în suferința familiei sale. Cei din afară erau curioși în legătură cu lucruri precum sursa veniturilor lor sau motivele pentru care mama și tatăl său s-au căsătorit, spune el, dar nu erau cu adevărat preocupați de starea lor de bine. „Erau interesați de orice, în afară de cum să oprească un om ca el”, spune Dejan. „Considerau că nu era treaba lor”.
Lupta pentru siguranță
Sondaje informale realizate în rândul femeilor din Belgrad de către Serviciul Balcanic al RFE/RL sugerează o răspândire semnificativă a violenței bazate pe gen. Însă Macanović spune că statisticile arată că femeile din generațiile mai tinere sunt mai conștiente și mai bine informate despre riscurile situațiilor domestice abuzive.
„Spre deosebire de femeile care au îndurat 20, 30 sau 40 de ani de violență, femeile mai tinere sunt mai predispuse să recunoască pericolul în care se află”, afirmă ea.
Pentru unele dintre femeile care au vorbit cu RFE/RL, precum Tamara, o tânără de 21 de ani, lucrurile sunt clare: trebuie luate neapărat măsuri.
După ce a fost victima unor atingeri nedorite într-un autobuz, spune că a sunat la poliție atunci când a văzut o altă persoană trecând prin aceeași experiență.
„Nu facem nimănui un favor dacă nu raportăm violența”, subliniază Macanović. „Cei care sunt conștienți de abuz ar trebui să se informeze despre cum să ajute și să sune la poliție atunci când aud că are loc un act de violență.”
Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) a avertizat într-un studiu de referință din 2019 că „omorurile comise de parteneri intimi sunt rareori spontane sau întâmplătoare și ar trebui examinate ca un act extrem dintr-un șir de violențe bazate pe gen, care rămân subraportate și prea des ignorate.”
Dacă cineva a încercat să o ajute pe Desanka, spune fiul ei, a fost în principal prin cuvinte de compasiune și mângâiere, însoțite de sfatul că ar trebui să-și părăsească soțul. „Dar nimeni nu știa, nici măcar mama mea, cum să facă asta atunci când nu poți avea încredere în nimeni – nici măcar în poliție, care deseori stătea cu el și bea cafea.”
„Departe de a fi rezolvat”
Serbia a ratificat în 2013 Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cunoscută sub numele de Convenția de la Istanbul, și a introdus, în 2017, o Lege de Prevenire a Violenței Domestice.
Brankica Janković, comisarul parlamentar pentru egalitate din Serbia, afirmă că raportările privind violența au crescut de la implementarea legii. „Dar problema este departe de a fi rezolvată”, adaugă ea. Janković subliniază necesitatea personalului specializat și a departamentelor dedicate pentru a gestiona eficient cazurile de violență domestică.
„Nu este același lucru dacă o victimă este preluată de un anchetator care tocmai a încheiat un caz de furt sau terorism, versus cineva anume instruit să lucreze cu victimele violenței”, spune Janković.
În 2023, au fost raportate 28.413 cazuri de violență domestică în Serbia, potrivit datelor Ministerului de Interne împărtășite cu Centrul Autonom al Femeilor – cel mai mare număr de rapoarte înregistrate din 2018. Centrul afirmă că a primit 4.095 de apeluri la linia sa SOS pentru sprijin psihosocial în aceeași perioadă, reprezentând o creștere de 4% față de anul precedent. În 2023, 27 de femei au fost ucise în Serbia.
„Simt că nimeni nu le crede”, spune Macanović, adăugând că cel mai periculos moment pentru o femeie este „când își părăsește agresorul sau îl informează despre decizia ei de a pleca.”
Un tribunal a concluzionat, în legătură cu uciderea Desankăi – și condamnarea ulterioară a lui Petar la 30 de ani de închisoare pentru crimă – că fostul ei soț a ucis-o „când a realizat că ea nu se va întoarce la el și că nu mai exista nicio șansă de a-și continua viața de familie împreună.”
O treime dintre victimele consemnate pe Memorialul Feminicidului raportaseră anterior abuzatorii lor înainte de a fi ucise.
Dejan spune că nu poate înțelege de ce oamenii nu își dau seama că nicio formă de violență nu ar trebui tolerată. Dar ani de zile, spune el, pe măsură ce tatăl său devenea mai bogat și câștiga aliați în instituții, mama lui era ca „un hamster neajutorat alergând într-o roată.”
În cazul mamei sale, scopul nerealizat era „un mâine mai bun și mai luminos”, spune el. „Avea speranță, dar se scufunda din ce în ce mai adânc fără să realizeze asta.”
La două zile după ce autoritățile au emis un ordin de restricție împotriva lui, Petar Mošić s-a prezentat la adăpostul unde se afla Desanka, determinând centrul local de asistență socială să raporteze violențele la poliție.
Dejan spune că tatăl său știa că adăpostul l-a denunțat. Dacă ar fi fost arestat, crede Dejan, mama lui ar fi fost liberă și în viață astăzi.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.