Linkuri accesibilitate

Jill Biden a ajuns la București după o vizită la baza SUA de la Constanța


Jill Biden a vorbit cu jurnaliștii înainte de a se îmbarca într-un avion la baza Andrews Air Force Base, joi, 5 mai 2022, pentru vizita programată în România și Slovacia.
Jill Biden a vorbit cu jurnaliștii înainte de a se îmbarca într-un avion la baza Andrews Air Force Base, joi, 5 mai 2022, pentru vizita programată în România și Slovacia.

Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, a ajuns vineri în România. Avionul Air Force 2, care o transportă pe prima-doamnă a Statelor Unite, a aterizat pe aeroportul Mihail Kogălniceanu în jurul orei 17.00.

Ea a făcut o vizită la Baza Mihail Kogălniceanu, unde, în buna tradiție a familiilor șefilor de stat americani, i-a servit pe soldați cu mâncare, așa cum a făcut și președintele SUA atunci când a vizitat baza militară în luna martie a acestui an, la o săptămână după ce Rusia a invadat Ucraina.

Gestul simbolic de a-i servi cu mâncare pe soldați consfințește credința liderilor celei mai mari democrații din lume că rolul lor este de a-i servi pe cei care i-au ales, de a fi în slujba lor și nu invers.

„Mâncarea înseamnă dragoste”, a scris ea pe Twitter, unde a postat imagini cu ea în timp ce-i servea pe soldații americani.

După ora 20.00, prima-doamnă a Statelor Unite a ajuns la București.

Coloana oficială a trecut pe la Arcul de Triumf în jurul orei 20.30.

La plecarea din SUA, ea a transmis un mesaj în care spune că vrea să petreacă Ziua Mamei, sărbătorită pe 8 mai, cu femeile și copiii din Ucraina care au fugit de războiul lui Vladimir Putin.

Vizita Primei Doamne a SUA în România și Slovacia este una, în primul rând umanitară, după cum se arată în comunicatul transmis de ambasada americană la București.

Jill Biden își va petrece weekendul de Ziua Mamei pentru a-i asculta pe refugiații ucraineni din cele două țări, pentru a-și arăta sprijinul pentru poporul ucrainean și pentru a-și exprima recunoștința pentru eforturile de ajutorare ale țărilor vecine, ale agențiilor Națiunilor Unite (ONU) și ale organizațiilor neguvernamentale.

De asemenea, ea va vizita vineri trupele americane de la baza aeriană „Mihail Kogălniceanu” și va reafirma „legăturile bilaterale puternice cu acești doi aliați din NATO”.

Înainte să aterizeze în România, Jill Biden a transmis pe Twitter un mesaj.

Prin această vizită, Prima Doamnă a Statelor Unite speră să le transmită refugiaților ucraineni că americanii sunt alături de ei.

Ce va face Jill Biden în România și Slovacia. Programul complet

Ambasada SUA la București a transmis vineri dimineață programul complet al vizitei din cele două țări.

  • Vineri, 6 mai - Jill Biden va vizita Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, unde se va întâlni cu conducerea militară a SUA și a NATO.

De asemenea, ea va servi masa și va vizita o parte din trupele americane alocate bazei înainte de a pleca spre București.

„Joining Forces, inițiativa primei doamne de la Casa Albă de sprijinire a familiilor militarilor, va facilita o sesiune virtuală de povestiri cu "United Through Reading", o organizație care pune în legătură familiile militarilor cu membrii serviciilor dislocate prin înregistrări video și lecturi virtuale de cărți”, se arată în comunicat.

  • Sâmbătă, 7 mai - Prima Doamnă va primi o informare privind eforturile umanitare ale agențiilor ONU, ONG-urilor și guvernului român la Ambasada SUA din București, iar apoi se va întâlni cu personalul ambasadei.

Ulterior, ea se va întâlni cu Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, pentru „a-și exprima recunoștința pentru generozitatea și sprijinul României pentru refugiații ucraineni”.

Ambele prime doamne sunt profesoare și au continuat să lucreze în școală după ce soții lor, Joe Biden și Klaus Iohannis, au devenit președinți.

„După întâlnirea cu Prima Doamnă a României, Dr. Biden va vizita o școală publică din București care găzduiește elevi ucraineni refugiați. Ea va discuta cu educatori ucraineni și români și va interacționa cu elevii ucraineni refugiați și cu elevii români în sălile de clasă. Ulterior, ea va participa la o sesiune de ascultare cu educatori și mame ucrainene”, a transmis ambasada americană la București.

Sâmbătă seară, Jill Biden va pleca spre Bratislava, Slovacia.

  • Duminică, 8 mai - Jill Biden va zbura spre Kosice, Slovacia, unde va vizita un centru de refugiați și o școală.

Vizita la Kosice are loc deoarece, la centrul de refugiați din oraș, agențiile ONU și ONG-urile oferă servicii pentru refugiați, în timp ce aceștia se odihnesc și se pregătesc pentru continuarea călătoriei spre alte țări.

„Prima Doamnă va face un tur și va afla despre aceste servicii, va asculta opiniile refugiaților ucraineni și își va exprima recunoștința față de orașul Kosice și față de lucrătorii din ONG-uri și agenții ONU.”

Apoi, soția președintelui american va vizita o școală publică din oraș, unde sunt găduiți elevi ucraineni refugiați.

„Aici, Prima Doamnă va petrece timp cu mame și copii (atât refugiați ucraineni, cât și slovaci), în timp ce familiile vor participa împreună la activități de Ziua Mamei.”

După aceea, Jill Biden va merge la punctul de trecere a frontierei dintre Slovacia și Ucraina din Vysne Nemecke, Slovacia, unde refugiații ucraineni pot intra în această țară și pot primi servicii de bază înainte de a se deplasa către centre de procesare sau hub-uri de tranzit mai departe în interiorul țării.

De asemenea, ea va vizita un centru pus la dispoziție de biserica greco-catolică locală pentru refugiați și voluntari.

  • Luni, 9 mai - Prima Doamnă se va întâlni cu președinta Slovaciei, Zuzana Caputova, la Palatul Prezidențial din Bratislava.

Întâlnirea dintre cele două este organizată „pentru a reafirma legăturile noastre bilaterale puternice și pentru a ne exprima recunoștința pentru sprijinul Slovaciei pentru refugiații ucraineni și pentru asistența transfrontalieră acordată Ucrainei”.

După aceea, Jill Biden se va întoarce în Statele Unite.

În această vizită, ea va fi însoțită de secretarul de stat adjunct pentru afaceri europene și eurasiatice, Karen Donfried, de directorul principal pentru afaceri multilaterale la Consiliul de Securitate Națională, Curtis Ried, și de directorul pentru afaceri umanitare la Consiliul de Securitate Națională, Daniel Dieckhaus.

Ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, Mark Gitenstein, și Elizabeth Gitenstein se vor alătura Primei Doamne pentru partea din România a călătoriei.

Mark Gitenstein Gitenstein a fost ambasadorul Statelor Unite în România în perioada 2009-2012.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG