#10 Întrebări | Daniel Șandru: „Cenaclul Flacăra a sfârșit prin a servi scopurile ideologice ale regimului comunist”

Într-un apel public, Instititul de Investigare a Crimelor Comunisului (IICCMER) respinge organizarea unui nou Cenaclului Flacăra în 2022, cu ocazia comemorării zilei de naștere a poetului Adrian Păunescu, din mai multe considerente:

• Cenaclul Flacăra a avut drept scop îndoctrinarea comunistă a tinerei generații și susținerea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu;
• Obiectivul acestei diversiuni ideologice nu a fost acela de a crea cultură, ci de a transforma cultura în propagandă;
• Organizarea unei noi ediții nu este altceva decât un act de dispreț la adresa victimelor regimului comunist.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, Daniel Șandru, președintele IICCMER, explică motivele pentru care nu trebuie reluat un astfel de eveniment.

1. Ce semnificație are reluarea Cenaclului Flacăra la 32 de ani de la Revoluția din decembrie 1989?

Daniel Șandru: Chiar dacă marginală prin semnificație și impact, existența încă a Cenaclului Flacăra la 32 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 este, înainte de toate, un semn cât se poate de clar al eșecului politicilor educaționale în ceea ce privește memoria comunismului românesc.

În primele două decenii care s-au scurs de la prăbușirea regimului Ceaușescu, a existat o lipsă colectivă de interes în ceea ce privește examinarea critică a trecutului totalitar și, în particular, a dictaturii comuniste. La nivelul societății a existat o stare de inerție privind reconsiderarea istoriei recente.

Singura încercare de evaluare critică, având însă un caracter pur formal, a fost posibilă abia în 2006, odată cu înființarea Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Condamnat formal drept „regim ilegitim și criminal”, comunismul românesc a reprezentat și reprezintă subiect de analiză pentru istorici, sociologi, antropologi, politologi și juriști, fără însă ca, de cele mai multe ori, cercetările oneste ale acestora să ajungă în straturile profunde ale societății.

Pe de altă parte, singurele rezultate palpabile, constând în condamnarea de către justiția democratică a unor torționari care au activat direct în registrul crimelor și abuzurilor regimului comunist au fost obținute de IICCMER, fiind cunoscute, în acest sens, cazurile Vișinescu și Ficior.

Acesta a fost semnalul de alarmă pe care am intenționat să îl aducem în atenția opiniei publice și vom continua în această direcție, pentru că tocmai acesta e unul din scopurile principale ale Institutului pe care îl conduc: să identifice persoanele care au contribuit, fie doar propagandistic, la valorizarea pozitivă a unui regim aberant și, dacă ne referim stricto sensu la Cenaclul Flacăra, la întărirea cultului personalității dictatorului Nicolae Ceaușescu.

2. Ce a reprezentat Cenaclul Flacăra în perioada comunistă? A fost o manifestare culturală, una politică?

Daniel Șandru: La începutul anilor 70, organizarea cenaclurilor a fost foarte populară în mediile literare, artistice și studențești. Ele au fost agreate de aparatul de propagandă al regimului Ceaușescu, care considera că tânăra generație trebuia ferită de poluarea morală a Occidentului - după cum o numea Securitatea – și care începuse să pătrundă și în România.

Spre exemplu, casele de cultură ale studenților sau cluburile studențești au fost prin excelență locurile unde s-au experimentat curente muzicale în ton cu moda vremii occidentale (rock, pop, jazz) și s-au înființat numeroase trupe de teatru și divertisment.

Apariția, în septembrie 1973, a Cenaclului de poezie și plastică Flacăra s-a situat, așadar, în orizontul de așteptare a unei tinere generații de intelectuali care-și dorea un spațiu alternativ de manifestare, ferit de imixtiunea ideologiei oficiale.

Printre membrii fondatori ai cenaclului s-au regăsit figuri reprezentative ale boemei intelectuale din acea vreme precum Eugen Barbu, Radu Beligan, Augustin Buzura, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Ion Caramitru, Marcel Chirnoagă, Șerban Cioculescu, Dinu Cocea, Radu Cosașu, Ștefan Augustin Doinaș, Tudor Gheorghe, Octavian Paler, Amza Pellea, Irina Petrescu, Florin Pittiș, D.R. Popescu, Eugen Simion, Marin Sorescu ș.a.

Inspirat din experiența americană a concertelor post-Woodstock, Adrian Păunescu anunța deschiderea culturală către mase și promovarea valorilor naționale. Trebuie spus însă că mare parte dintre aceste personalități nu s-a mai regăsit ulterior în „agenda” Cenaclului.

Inițiatorul acestuia, Adrian Păunescu, una dintre personalitățile cele mai influente ale vremii, se bucura de simpatia lui Nicolae Ceaușescu, pe al cărui sprijin de altfel a și contat. Păunescu se dorea un mediator între liderul partidului și cercurile intelectuale și artistice ale vremii.

Adrian Păunescu a început să organizeze spectacole, iar numărul spectatorilor a început să crească, într-o perioadă scurtă de timp, de la câteva sute la câteva zeci de mii. Nu lipsită de importanță a fost publicitatea organizată în jurul spectacolelor Cenaclului Flacăra, care, spre deosebire de alte evenimente culturale ale vremii, exceptând festivalul Cântarea României, erau difuzate la radio și televiziune.

Cultul personalității lui Ceaușescu, Înțeleptul (Genialul) Cârmaci, cum îl numea alternativ Păunescu, a ocupat un loc central în cadrul tuturor reprezentațiilor Cenaclului Flacăra.

3. Cum era organizat Cenaclul Flacăra, ce se întâmpla pe scenă?

Daniel Șandru: Regia spectacolelor Flacăra a fost una aparte. Aflat în centrul scenei, Adrian Păunescu îi încuraja pe spectatori să intre în dialog cu artiștii, să recite poezii, să strige lozinci și să cânte. Fiecare spectacol începea cu sloganul Lumină, luptă, libertate!, erau amintite figurile considerate reprezentative pentru istoria națională, care luptaseră pentru drepturile „celor mulți și asupriți”, generația tânără fiind îndemnată să urmeze exemplele „înaintașilor”.

Programul cuprindea poezii ale celor mai cunoscuți poeți români, începând cu Eminescu, trecând, apoi, la Octavian Goga, G. Bacovia, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Ion Minulescu ș.a. Nu erau uitați nici reprezentanții generației tinere de scriitori, precum Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Ștefan Foarță, Mircea Dinescu.

Păunescu se dorea un „educator al maselor”, dar și un descoperitor de noi talente pe care le aducea pe scena festivalului. Nume reprezentative ale muzicii folk românești, precum Mircea Vintilă, Ștefan Hrușcă, Vasile Șeicaru, Tatiana Stepa, pentru a aminti numai câteva, și-au început cariera pe scena Cenaclului Flacăra.

Lozincile au fost foarte importante pentru mobilizarea celor care participau la spectacole: Trăiască Ceaușescu!, Trăiască libertatea!, Trăiască-n fericire și-n liniște poporul!, Trăiască Ceaușescu, partidul și poporul!.

4. Unde se oprea cultura și începea propaganda?

În toate reprezentațiile Cenaclului Flacăra s-au regăsit cele patru mari teme ale ethosului național-ceaușist: vechimea, continuitatea, unitatea și independența. Mitologia național-autohtonistă, apelul la tradițiile și valorile naționale, clișeele tradiției patriarhale aveau menirea să stimuleze emoțiile audienței și să creeze o solidaritate simbolică în jurul regimului Ceaușescu.

În ciuda aparentei independențe a lui Adrian Păunescu, era evident că Cenaclul se transformase într-unul dintre cele mai puternice instrumente de propagandă folosite de regimul Ceaușescu pentru a-și consolida puterea simbolică.

5. Care a fost motivația interzicerii Cenaclului Flacăra după evenimentele de la Ploiești? S-a vorbit despre faptul că Nicolae Ceaușescu era deranjat de popularitatea de care se bucura Adrian Păunescu.

Daniel Șandru: La începutul anilor 80, Adrian Păunescu a devenit prizonierul propriului cult. Regimul a început să considere că spectacolele își diluaseră calitatea artistică și nu mai aveau nicio „misiune educativă”. Mai mult, Păunescu și-a pierdut și capitalul de simpatie de care se bucurase în ochii lui Ceaușescu. Marginalizarea nu a întârziat să apară, iar Adrian Păunescu s-a confruntat cu rezistența sistemului pe care credea că-l controla.

Există scrisori pe care le-a semnat în acea perioadă, trimise lui Ceaușescu, în care își exprima „tristețea și deznădejdea” că nu este ascultat de dictator, precum și adeziunea permanentă față de politica acestuia.

6. Organizatorii vorbesc despre Cenaclul Flacăra din 2022 ca despre o mișcare culturală? Poate deveni ea o nouă modalitate de propagandă? Dacă da, în favoarea cui?

Daniel Șandru: Sigur, aceasta e forma cea mai la îndemână de edulcorare a rolului propagandistic pe care Cenaclul condus de activistul Adrian Păunescu l-a avut în regimul dictatorial al lui Ceaușescu, și anume de a-l prezenta astăzi exclusiv în termeni culturali. Și poate că, dacă nu ar fi avut trecutul pe care îl are, organizarea sa în prezent ar fi putut reprezenta o formă de cultură pentru mase.

Chiar și așa, însă, aș remarca faptul că există un profund substrat politic care, desigur, în cazul de față își extrage resursele „intelectuale” din național-comunism, un spațiu ideologic de intersecție a extremelor și care a supraviețuit în postcomunism, cunoscând și variate forme de organizare politică.

Și astăzi, ca și în trecut, Cenaclul se fundamentează pe acest mixaj ideologic ce îmbină un soi de haiducie de stânga extremă cu un naționalism tribal situat la extrema dreaptă.

Sunt amestecate în această „salată” așa-numit „culturală” elemente ale protocronismului ceaușist ce se-ntoarce până la daci cu anti-occidentalismul și suveranismul de extracție recentă, pe model putinist, tradiționalismul legionaroid și discursul anticapitalist, ortodoxismul și iubirea laică, toate acestea fiind raportate, fie și indirect (în aparență) la ceea ce se consideră a fi „decadența” specifică democrației liberale.

În mod evident, Cenaclul ar putea fi transformat, și astăzi, într-o platformă de propagandă politică de orientare populistă, întrucât populismul este din nou la modă, și nu doar în România, așa cum era și în anii 30. Axa de dezvoltare a unei astfel de platforme ar putea cunoaște câteva etape, din punctul meu de vedere: mai întâi, ceea ce Umberto Eco numea „construcția dușmanului”, apoi, instituirea separației ontologice dintre „noi, cei buni” și „ei, cei răi”, de care pomenește Ernesto Laclau, urmată de instituționalizarea discursivă a nombrilismului excepționalist și de crearea „adepțior fanatici” (cum îi numește Eric Hoffer), iar ulterior legitimarea răului politic prin succes electoral.

În fond, tipul de discurs promovat în cadrul acestui pseudo-fenomen cultural este foarte apropiat de discursul politic al AUR, spre exemplu. Cred însă că fenomenul va rămâne unul marginal, dat fiind că România, ca democrație funcțională, membră a UE și a NATO, are anticorpii necesari pentru a respinge nostalgicii distopiei național-comuniste, ca și pe cei ai totalitarismului de factură fascistă, iar IICCMER este una dintre instituțiile-anticorpi.

7. Au mai existat manifestări post-Revoluția din decembrie 1989 care au avut rolul de a restaura cultura comunistă?

Daniel Șandru: După știința mea, nu, sau cel puțin nu în această formula colectivă, sub egida și titulatura unui fenomen construit, instrumentat și consacrat cu rol propagandistic, de educare a „omului nou”, de către regimul național-comunist însuși. Artiști individuali, nostalgici ai național-comunismului, s-au manifestat și încă se manifestă pe scenele din țară.

8. Cum influențează societatea astfel de manifestări la 32 de ani de la Revoluție?

Daniel Șandru: Din punctul meu de vedere, astfel de manifestări mențin societatea românească într-o stare de confuzie a valorilor, confuzie care va subzista câtă vreme nu ne vom decide, ca națiune în sensul civic al termenului, să ne privim în oglindă și să asumăm toate bunele și mai ales relele istoriei noastre recente, fără să mai cădem în patima de a ne socoti excepționali, fie în bine, fie în rău.

În cazul de față, al Cenaclului Flacăra, e vorba despre germenii naționalismului etnicist, ai unui univers trist și desuet, propriu secolului al XIX-lea și reînviat de dictatura comunistă a lui Ceaușescu în încercarea acestuia de a-și menține aparenta independență de Moscova.

Să vinzi astăzi acest amestec ideologic „cu de toate” e, pentru mine, simplu privitor de pe margine, nu de neînțeles, ci provocator la adresa inteligenței educate și indecent față de memoria celor care și-au pierdut viețile sau au suferit ororile unui regim de beneficiile căruia unii precum Adrian Păunescu s-au bucurat din plin.

9. Cine ar trebui să educe societatea și noile generații cu privire la comunism, în general, și Cenaclul Flacăra în acest caz particular?

Daniel Șandru: O spun fără înconjur că IICCMER este una dintre instituțiile ce au drept obiectiv promovarea politicilor memoriei și tocmai din acest motiv am intervenit public pentru a ne exprima indignarea cu privire la intenția de a organiza o ediție a Cenaclului Flacăra în 2022.

Și vom continua să avem astfel de gesturi ori de câte ori va fi nevoie. Din perspectiva educării noilor generații cu privire la comunism, avem programe dedicate în cadrul Institutului, de la burse acordate studenților, masteranzilor și doctoranzilor și până la cursuri în cadrul Școlii de Vară „Descoperă România instituțională” și, respectiv, în cadrul Universității de Vară de la Râmnicu-Sărat.

Nu mai puțin, încurajăm tineri cercetători publicându-le cărțile de analiză a regimului comunist din diferite perspective și susținem traduceri în limba română ale unor importanți specialiști străini în istoria comunismului.

Îți mai recomandăm

Cravata roșie de pionier, lupul dacic și supraviețuirea național-comunismului în România

Din păcate, consider că nu este suficient, atâta vreme cât nu va exista, cel puțin la nivel liceal, o disciplină care să vizeze istoria comunismului în România. A devenit foarte clar pentru noi, cei de la IICCMER, că o discuție în acest sens cu reprezentanții Ministerului Educației este absolut necesară în perioada imediat următoare.

Există, desigur, și formule alternative, venite dinspre mediul non-guvernamental, de memorializare a regimului comunist – iar lucrul acesta e îmbucurător! – dar cred că rolul primordial în această direcție revine în sarcina statului român.

De altfel, până la finele acestui an, IICCMER intenționează să aducă în atenția Guvernului un document programatic privind politicile memoriei cu privire la regimul comunist din România, prin care să se instituie un program amplu de educare a tinerilor în acest sens.

10. Va rămâne Cenaclul Flacăra în istorie? Dacă da, cum?

Daniel Șandru: Cenaclul Flacăra este deja parte a istoriei noastre recente, parte a istoriei comunismului românesc și reprezintă un exemplu elocvent de predare a artiștilor și intelectualilor pe altarul puterii într-un regim totalitar. Așa ceva nu s-a întâmplat numai în România și nu s-a întâmplat numai în cazul totalitarismului comunist.

În România comunistă, Cenaclul Flacăra a fost pseudo-alternativa creată tot de regim față de adevăratele valori ale culturii pop-rock promovate în lumea liberă. Explicabilă, cel puțin din punct de vedere psihologic, nostalgia de astăzi, explicabilă și comercializarea acestui patriotism-pășunist-cu-voie-de-la-partidul-stat, dar acestea nu anulează nici originea și nici rolul strict propagandistic al Cenaclului. După cum nu anulează ofensa adusă victimelor comunismului românesc prin reînvierea sa.

Îți mai recomandăm

Țară în service | Proiectul elitelor educate în Occident, filmele lui Sergiu Nicolaescu, imprecațiile lui Eminescu și pericolul rusesc