Linkuri accesibilitate

Mai multe ziare din Franța dau în judecată platforma X pentru că le-a difuzat conţinutul fără să plătească


Le Monde și Le Figaro, două dintre cele mai vândute ziare franceze.
Le Monde și Le Figaro, două dintre cele mai vândute ziare franceze.

Mai multe ziare importante din Franța au anunţat că vor da în judecată platforma de social media X, pe care o acuză că le difuzează conţinutul fără plată. Astfel, rețeaua ar încălca o directivă europeană și o lege franceză privind drepturile de autor.

Printre ziarele care participă la acțiunea în justiție se află Le Figaro, Les Echos, Le Parisien şi Le Monde, precum și revistele Telerama, Courrier International, HuffPost, Malesherbes Publications ori săptămânalul de ştiri Nouvel Obs, transmite agențiile de presă AFP și Reuters.

Publicațiile acuză platforma că încalcă o directivă europeană adoptată în legislaţia franceză, care prevede că rețelele sociale trebuie să plătească atunci când republică articole din presă.

Aceste redacții, cărora li s-a alăturat și Agenția France Press, au acuzat platforma X, controlată de miliardarul Elon Musk, că nu e dispusă nici măcar să negocieze un acord.

Pe 24 mai, un tribunal din Paris a dat dreptate companiilor media şi a acordat X un termen de două luni pentru a oferi informații care să permită publicaţiilor să evalueze veniturile obţinute de platformă din distribuirea conţinutului lor.

Acum, reprezentanții publicațiilor susțin că platforma X nu s-a conformat și acuză că acest lucru „demonstrează intenţia sa continuă de a se sustrage obligaţiilor sale legale”.

Franţa militează de mulţi ani pentru a proteja drepturile de publicare şi veniturile presei în relația cu marile companii tehnologice care partajează conţinut de ştiri sau afişează ştiri în rezultatele căutărilor pe internet.

Uniunea Europeană a instituit o formă de drept de autor, denumită drepturi conexe, care permite instituțiilor de presă să solicite compensaţii rețelelor sociale pentru utilizarea conţinutului lor.

În 2019, Franța a fost prima ţară din UE care a adoptat directiva privind drepturile de publicare, care impune marilor platforme tehnologice să negocieze cu publicațiile care solicită remuneraţie pentru utilizarea conţinutului de ştiri.

După un refuz inițial, într-un final, Google şi Facebook au fost de acord să plătească unele instituții de presă franceze pentru articolele afişate în căutările web.

În martie, un avocat francez al rețelei X a declarat că reţeaua de socializare nu face obiectul directivei privind drepturile conexe pentru că, spre deosebire de Google sau Facebook, X se bazează pe „ceea ce postează utilizatorii” şi nu pe ceea ce publică ea însăşi.

Anul trecut, Elon Musk, proprietarul X, a comentat solicitarea AFP de a primi bani pentru continutul partajat pe platformă: „Acest lucru este bizar. Vor să le plătim lor pentru traficul către site-ul lor, unde ei obţin venituri din publicitate, iar noi nu?”.

Rezultatul acestui proces ar putea crea un precedent la nivel european în privința relațiilor dintre presă și rețelele sociale.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG