Linkuri accesibilitate

ALDE iese de la guvernare, declară surse din conducerea formațiunii, după eșecul negocierilor Tăriceanu-Dăncilă


Guvernul Viorica Dăncilă riscă să rămână fără majoritate în Parlament, ALDE spunând, pe surse, că vor părăsi Palatul Victoria. ProRomânia și ALDE pregătesc încheierea unei alianțe electorale pentru susținerea lui Mircea Diaconu la prezidențiale
Guvernul Viorica Dăncilă riscă să rămână fără majoritate în Parlament, ALDE spunând, pe surse, că vor părăsi Palatul Victoria. ProRomânia și ALDE pregătesc încheierea unei alianțe electorale pentru susținerea lui Mircea Diaconu la prezidențiale

Liderii Coaliției de guvernare nu au ajuns la un acord după întâlnirea din această dimineață de la Palatul Victoria, Viorica Dăncilă convocând de urgență Comitetul Executiv al PSD chiar în timpul desfășurării ședinței. Conducerea ALDE decide și ea în Delegația Permanentă dacă iese de la guvernare.

UPDATE 5. PSD a înlocuit fulger miniștrii ALDE

Comitetul Executiv al PSD, convocat de urgență în Kiseleff de Viorica Dăncilă, a decis ca miniștrii ALDE să fie înlocuiți de cei social-democrați. Niculae Bădălău va deveni ministru interimar la Energie în locul lui Anton Anton, Radu Oprea va prelua și ministerul pentru Relația cu Parlamentul, iar Ioan Deneș va deveni interimar la ministerul Mediului. Singura incertitudine o reprezintă Ramona Mănescu, care nu dorește să plece de la Ministerul de Externe.

Călin Popescu Tăriceanu a spus că aceasta va suporta consecințele dacă refuză să plece din Guvern, ceea ce înseamnă că urmează să fie exclusă din ALDE.

UPDATE 4. ALDE a votat ieșirea de la guvernare

Conducerea ALDE a votat în cadrul Delegației Naționale ieșirea de la guvernare, susținerea lui Mircea Diaconu la prezidențiale și încheierea alianței electorale cu cei de la ProRomânia. Miniștrii ALDE urmează să își dea mâine demisia din funcțiile deținute, chiar dacă există dubii în privința Ramonei Mănescu, despre care nu se știe dacă va renunța la portofoliul de la Externe.

" Am așteptat de la doamna prim-ministru să îmi spună dacă are în vedere un plan articulat pentru relansarea guvernării, un nou program de guvernare, care ar fi trebuit să fie aprobat de Parlament, o echipă guvernamentală restructurată. Nu am avut nicio contrapropunere și i-am spus doamnei prim-ministru și le voi prezenta situația așa cum este, colegii au luat hotărârea de a se renunța la continuarea guvernării alături de PSD", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a spus că nu poate să fie alături de PSD pentru luarea unor măsuri cu care nu este de acord.

UPDATE 3. Mesajul lui Tăriceanu în ședința Coaliției: “Ați crezut că facem balet, mai bine vă retrageți și voi de la guvernare”

Liderii ALDE care au fost prezenți la ședința Coaliției de guvernare au declarat pentru Europa Liberă că premierul Dăncilă a fost informată că democrat-liberalii se vor retrage de la guvernare.

În dialogul purtat, Viorica Dăncilă i-a întrebat pe cei din ALDE dacă vor vota o eventuală moțiune de cenzură, iar în acel moment a primit un răspuns afirmativ din partea lui Călin Popescu Tăriceanu.

„Viorica, ține cont că astăzi mă retrag din cursa prezidențială, nu o să mai poți spune că am plecat de la guvernare că nu m-a susținut PSD. Ați crezut că facem un joc, un fel de balet și că nu vom pleca de la guvernare. Să vă gândiți bine dacă nu ar fi bine să ieșiți și voi de la guvernare”, a fost mesajul lui Călin Popescu Tăriceanu în ședința Coaliției, potrivit unor surse participante la discuții.

  • Miniștrii ALDE urmează să își dea mâine demisia din Guvern, chiar dacă social-democrații susțin că este posibil ca unii miniștri să refuze acest lucru. Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu are patru ministere: Externe, Energie, Mediu și Relația cu Parlamentul.

Cei din ALDE spun că au declanșat un chestionar la nivel național pentru a vedea cum merge relația cu PSD și au descoperit că în doar opt județe aceasta este funcțională.

Călin Popescu Tăriceanu va anunța în cadrul Delegației Permanente că se va retrage din competiția prezidențială și îl va susține pe Mircea Diaconu. De asemenea, se va încheia o alianță electorală cu cei din ProRomânia, fără a fi încheiată și o alianță politică în acest moment.

  • Liderii ALDE au negociat cu cei de la ProRomânia participarea pe liste comune la alegerile parlamentare din 2020, dar și participarea pe liste comune la alegerile locale pentru șefii de Consilii Județene și mari municipii.

Viorica Dăncilă a încercat să le spună celor de la ALDE că nu poate face restructurarea Guvernului acum, deoarece nu mai există o majoritate în Parlament. De asemenea, social-democrații au explicat că nu îl pot accepta pe Victor Ponta la guvernare, deoarece există riscul ca acesta să le fure guvernarea.

Premierul i-a cerut lui Tăriceanu să nu ia o decizie finală în Delegația Permanentă a ALDE, ci să aștepte ședința Comitetului Executiv al PSD, lucru refuzat de liderul democrat-liberal.

Ieșirea ALDE de la guvernare urmează să fie oficializată în cadrul Delegației Permanente care începe la ora 16. 00

UPDATE 2.Călin Popescu Tăriceanu va anunța, în declarația de presă pe care a convocat-o la ora 16.00, că ALDE va ieși de la guvernare, după ce negocierile cu PSD nu au ajuns la niciun rezultat, au anunțat surse oficiale ale liberal-democraților.

UPDATE 1. Cu ce variante intră în CEX taberele din PSD

Social-democrații au păreri diferite privind calea de urmat dacă ALDE iese de la guvernare. La ora publicării acestei actualizări, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, negocia, în biroul său, cu Victor Ponta, liderul ProRomânia.

  • Prima tabără, din jurul premierului Viorica Dăncilă, dorește rămânerea la guvernare și susținere în Parlament pentru un guvern minoritar. Liderii din forul legislativ spun că sunt deja pregătiți pentru această variantă, chiar dacă surse din ProRomânia au declarat pentru Europa Liberă că trei deputați și trei senatori PSD vor părăsi miercuri partidul pentru a trece în formațiunea condusă de Victor Ponta.

„Mereu spuneți că nu o să avem majoritate, avem totul pregătit, o să vedeți că avem majoritate și dacă pleacă ALDE”, a spus un lider PSD din Parlament.

  • O altă grupare din PSD dorește ieșirea imediat de la guvernare, în varianta în care rămân singuri la Palatul Victoria. Printre cei mai vocali pentru această variantă sunt Paul Stănescu și Dumitru Buzatu.
  • Există și o a treia tabără, care dorește temporizarea negocierilor cu cei din ALDE și încearcă să o convingă pe Viorica Dăncilă să accepte ca ProRomânia să intre la guvernare. Surse din PSD susțin că Marcel Ciolacu încearcă să impună poziția restructurării Guvernului, chiar dacă premierul a refuzat până în prezent o astfel de variantă.

Întâlnirea de la Palatul Victoria era ultima șansă pentru continuare Coaliției de guvernare. Ea a fost convocată chiar de premierul Viorica Dăncilă, care a dorit să afle care sunt intențiile partenerilor de guvernare. Discuțiile au fost considerate de cei din ALDE un eșec, iar decizia în privința ieșirii de la guvernare va fi luată în cadrul Delegației Permanente care este convocată pentru ora 16 în Parlament.

„Nu au venit cu nimic din ce le-am cerut pentru relansarea guvernării și asigurarea majorității parlamentare”, a declarat pentru Europa Liberă un lider ALDE prezent la discuțiile de la Palatul Victoria.

Viorica Dăncilă s-a opus restructurării Guvernului, cerută de cei de la ALDE, și a propus doar o remaniere.

Liderii ALDE care au venit astăzi la Parlament spun că singura soluție viabilă în acest moment o reprezintă ieșirea de la guvernare.

„Nu mai avem ce să facem dacă nu au acceptat nimic, trebuie să ieșim de la guvernare”, au spus mai mulți lideri.

Călin Popescu Tăriceanu a plecat de la întâlnirea de la Palatul Victoria direct la hotelul Marriot din Capitală pentru a se întâlni cu Victor Ponta.

Premierul Viorica Dăncilă a convocat de urgență ședința Comitetului Executiv al PSD, la ora 17, chiar la sediul Guvernului. Este prima ședință de partid care se desfășoară la Palatul Victoria, semn că premierul vrea să vadă dacă mai are susținere pentru rămânerea la guvernare în condițiile în care ALDE rupe Coaliția.

Surse din PSD susțin că există lideri social-democrați care îi reproșează premierului că nu a fost de acord cu restructurarea Guvernului. Decizia în privința guvernării revine însă Comitetului Executiv, care va trebui să hotărască ce urmează pentru PSD.

Surse din PSD au declarat pentru Europa Liberă că există mai mulți lideri de filială care îi vor cere premierului ca partidul să iasă de la guvernare și să lase celorlalți responsabilitatea realizării bugetului pe 2020 și atingerii țintei de deficit pe 2019.

Plecarea ALDE de la guvernare obligă Cabinetul Dăncilă să vină din nou în fața Parlamentului pentru a obține un vot de învestitură. Pentru validarea sa este nevoie ca PSD să convingă alți 26 de aleși să susțină acest Guvern.

Unii lideri social-democrați spun că și formula guvernului minoritar este viabilă, deoarece, în acest moment, celelalte partide nu doresc să preia guvernarea.

Potrivit acelorași surse, vor mai exista discuți cu cei de la ALDE în cursul acestei zile.

Mircea Diaconu, susținut de ALDE și ProRomânia

Planul lui Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta prevede susținerea lui Mircea Diaconu la prezidențiale. Liderul ALDE urmează să renunțe la intenția sa de a mai candida pentru Palatul Cotroceni.

ProRomânia și ALDE negociază o alianță electorală, cea politică, fiind în acest moment în stand-by.

Știre în curs de actualizare.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG