Linkuri accesibilitate

Ludovic Orban și guvernul său caută susținerea în Parlament.
Ludovic Orban și guvernul său caută susținerea în Parlament.

Ziua decisivă pentru instalarea guvernului minoritar Orban

Guvernul Orban a fost învestit astăzi, în ședința Parlamentului. Premierul desemnat Ludovic Orban avea nevoie de minimum 233 de voturi de susținere și a obținut 240.

Ludovic Orban a fost încrezător că obține cele 233 de voturi necesare pentru trecerea guvernului pe care l-a format, deși PSD și Pro România au anunțat că boicotează ședința și nu votează. Liderul PNL a spus că ar putea obține între 237 și 243 de voturi.

În Pro România au apărut fisuri, unii dintre membrii partidului condus de Victor Ponta anunțând că ar vota pentru guvernul Orban. Șase membri, printre care și liderii Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, au anunțat că votează guvernul Orban.

15:55 4.11.2019

Procedura de vot a început - votul se desfășoară secret, cu bile.

Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, a solicitat reverificarea cvorumului de ședință prin apel nominal, însă Alina Gorghiu a respins solicitarea.

„Vă solicit un vot de control al cvorumului prin apel nominal. Să nu încălcați regulamentul, nu vă comportați așa cum au făcut-o uneori chiar colegi de ai mei, pe care i-ați condamnat când au făcut asta”, a spus Simonis.

Gorghiu a spus că sunt 241 de parlamentari înscriși la vot, iar deputatul PNL Florin Roman a spus că verificarea cvorumului se va face atunci când parlamentarii vor veni să voteze.

15:40 4.11.2019

Ludovic Orban le răspunde parlamentarilor care au luat cuvântul de la tribună:

  • Pentru Dan Barna și USR: Toate punctele din acordul nostru stau la baza programului nostru, să nu aveți niciun fel de îndoială. Vom susține anticipate, dar cu condiția să existe un pact politic care să asigure 50% din parlamentari, pentru a avea garanția că nu aruncăm iar țara în incertitudine.
  • Vom avea grijă ca oamenii pe care îi propunem să nu aibă probleme de integritate
  • Pentru Kelemen Hunor: Astăzi votați un guvern responsabil, care va respecta Parlamentul și care știe că miniștrii nu sunt șefii parlamentarilor, ci trebuie să dezbată, să aibă dialog permanent. Sistemul educațional - vă garantez că vom avea prioritate, dar hai să fim cinstiți, nu poți să ceri din primul an de guvernare să aloci 6% din PIB pentru Educație și 4% pentru infrastructură. Calculați cât sunt cheltuielile obligatorii, cu salariile, cu pensiile. Vom aloca atât de mult cât este posibil.
  • Pentru Varujan Vosganian: să nu aveși îndoială că vom considera o prioritate investițiile publice. Nu se poate dezvoltare economică fără investiții. În ultimii 10 ani, resursele pentru investiții au scăzut, iar în 2019 suntem la un minim istoric. (...) Atitudinea față de justiție - toleranță zero față de corupție, toleranță zero față de abuzuri. Noi ne putem exprima opinii care pot să difere, dar există o arhitectură instituțională care trebuie să sancționeze fiecare abuz.
  • Nu am înțeles-o pe asta cu slugărnicia, mă cunoașteți de aproape 30 de ani. România va negocia de pe picior de egalitate cu toți partenerii, mai ales cu cei strategici.
15:30 4.11.2019

Varujan Vosganian, ALDE:

  • Profilul unor miniștri desemnați ne obligă să fim vigilenți. Am solicitat 12 puncte pe care premierul desemnat le-a acceptat. Cel mai important este cel legat de infrastructură.
  • Aș vrea să introduceți drepturile fundamentale ale omului în vocabularul dvs politic. Mă așteptam când ați vorbit despre justiție, să vorbiți și despre abuzuri.
  • Am sesizat o docilitate în ce ați vorbit despre MCV, nu aș vrea ca reprezentanții României să dea dovadă de slugărnicie în fața nimănui.
15:25 4.11.2019

Kelemen Hunor, liderul UDMR:

  • Suntem chemați să învestim un guvern monocolor și minoritar. Ați dorit cu ardoare puterea executivă înaintea alegerilor, alături de cea prezidențială. O veți avea. Nu așteptăm minuni de la dvs., așteptăm o guvernare responsabilă, respect pentru fiecare om și fiecare comunitate.
  • Așteptăm să alocați 6% din PIB pentru Educație.
  • Mă uit la ordinea miniștrilor de pe listă, spune enorm. Poate va veni momentul când Educația, Cultura, Transporturile nu vor mai fi pe ultimele locuri pe această listă.
  • Miniștrii care vor veni să dialogheze cu Parlamentul vor avea o viață mai ușoară și rezultate mai bune. Dacă ne veți respecta, vă vom respecta și noi.
  • Aveți câțiva miniștri care au primit aviz negativ, aveți miniștri care nu au ce căuta într-un guvern de centru dreapta. Să nu compromiteți într-un an șansele unei guvernări de centru dreapta pe termen lung vă aparține în totalitate.
  • Vă votăm azi să plecați din port, către mare.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG