Vineri 12 mai 1989

Soarele răsare la ora 5.52 și apune la ora 20.33. Vremea este predominant frumoasă și va continua să se încălzească ușor. Cer variabil, mai mult senin în sud și înnourări trecătoare în nord. Acolo, pe alocuri va ploua ușor și sub formă de averse. În restul țării, ploile vor fi cu totul izolate. Maximele termice sunt cuprinse între 22 și 28 de grade iar minimele se situează între șase și 16 grade.

Cuplul Ceaușescu face o vizită de lucru în Mehedinți. Primul obiectiv, Combinatul chimic Drobeta, pentru a vedea „problemele legate de punerea în funcțiune a capacităților de producție din prima etapă de dezvoltare a combinatului.” Pe lângă directorul combinatului, Ghiță Constantin, era și ministrul industriei chimice, Ion M. Nicolae, care le-au spus Ceaușeștilor că s-au finalizat lucrările de construcții-montaj din prima etapă și, în scurtă vreme, cea dintâi capacitate va începe să producă, a doua fiind în probe tehnologice. Ceaușescu le-a spus că important era acum să-și realizeze indicatorii de plan și să sporească eficiența economică. Pe teren, vizitând a doua „capacitate de producție” Ceaușescu i-a criticat pe proiectanți spunând că „unele soluții adoptate (...) nu sunt corespunzătoare în ceea ce privește utilizarea spațiilor. El le-a spus că unele utilaje și echipamente auxiliare trebuie amplasate în apropierea instalațiilor de bază, ca să se îmbunătățească fluxul tehnologic. Apoi le-a trasat sarcini să îmbunătățească proiectul, fluxul tehnologic, să scurteze termenele de producție și a stabilit răspunderile care le revin fiecăruia dintre cei prezenți. La Întreprinderea Electrocentrale a vizitat al patrulea grup de 50 MW. Centrala dispunea acum de o putere instalată de 200 MW. Ceaușescu le-a spus și lor să-și facă planul pentru că întreprinderea era importantă în sistemul energetic național. Apoi le-a spus să găsească soluții pentru regenerarea condensului rezultat din aburul utilizat în instalațiile combinatului chimic și să reintroducă în costurile de producție ale acestuia și să alimenteze mai bine cu energie alte platforme industriale, adoptând soluții „raționale” pentru reducerea pierderilor de energie termică pe conductele de transport.

Cuplul prezidențial și suita au mai vizitat niște ferme și întreprinderi agricole unde Ceaușescu a dat alte ordine și indicații prețioase. În final, a vizitat Întreprinderea de construcții navale și prelucrări la cald. L-au întâmpinat mii de muncitori. Directorul Stelian Stăncioiu îi spune că au ajuns în ultimele două decenii (mulțumită lui Ceaușescu, cum altfel?) să realizeze multe tipuri de nave tehnice, până la capacitatea de 7500 tdw, „atât pentru necesitățile economiei naționale, cât și pentru export”. Ca să nu vorbească în zadar, chiar în timpul vizitei de lucru, de la chei s-a desprins șalandul 39, construit aici. Acesta a plecat pe Dunăre să facă probele pe mare. Este cea de-a treia navă de acest tip din producția pentru export fabricată în 1989. Pe șantier se aflau multe alte nave, cargouri de mărfuri generale, remorchere și împingătoare, docuri, șalande și macarale plutitoare. Ceaușescu le-a dat indicații referitoare la economia de consumurilor, a ciclurilor de producție și a costurilor. Apoi Ceaușescu și suita lui au străbătut orașul în mașină deschisă bucurându-se de vederea zecilor de mii de oameni aduși să-l aplaude și ovaționeze îndelung. „Cei prezenți purtau portrete ale tovarășului Nicolae Ceaușescu și tovarășei Elena Ceaușescu, drapele tricolore și roșii, buchete de flori, fluturau eșarfe multicolore. Pe mari pancarte se puteau citi urări la adresa gloriosului nostru partid comunist și încercatului său conducător, a patriei noastre socialiste.” Pe lângă toate acestea în piața din fața Comitetului județean PCR au fost întâmpinați cu muzică: mai multe formații artistice au interpretat muzică și dansuri populare din zona Mehedințiului. Corurile reunite interpretau cântece patriotice, revoluționare. După baia de mulțime a urmat o ședință la Comitetul județean unde Ceaușescu a continuat cu indicațiile, făcând analize și cerând să fie luate măsuri pentru creșterea producției (agricole, animaliere, chimice, electrice etc.) la nivelul planului, la nivelul cerințelor noii revoluții agrare și al înaintării către o societate multilateral dezvoltată, către comunism. Nu ascundea că-l îngrijorează că, în ciuda unui ritm de creștere relativ bun, se înregistrează rateuri la producția industrială și le cerea politrucilor locali să întâmpine Congresul XIV cu planul făcut „la toți indicatorii.”

La Cluj a apărut magazinul de cumpărat gunoi. Este una dintre modalitățile „eficiente de colectare a materialelor recuperabile” spune C. Bordeianu în Scânteia. „Situate la parterul blocurilor, cu un vitrinaj în curs de înfrumusețarea, acestea nu se deosebesc de alte unități ale comerțului decât prin aceea că, în loc să vândă mărfuri, achiziționează ceea ce nu mai este de folos prin gospodăriile populației.” Cetățenii aduc fier vechi, metale neferoase, hârtie, cioburi de sticlă, textile, cauciucuri, mase plastice, tuburi de spray, mă rog, toate resturile (mai puțin cele biodegradabile) dintr-o gospodărie. Gestionara a amenajat microdepozite în cele patru camere ale magazinului „pe sortimente distincte de materiale”. În aceste magazine se cumpără lunar câte opt-zece tone de fier, mii de kilograme de hârtie și alte materiale recuperabile. Emil Roșca, contabil la întreprinderea județeană de recuperare și valorificare a materialelor refolosibile spune că au încercat și alte experimente. De pildă, au pus trei containere lângă un bloc, și Emil Roșca susține că locatarii, care aruncau până atunci materialele refolosibile la rampa de gunoi, au început să le selecteze și să le pună în containere. S-au strâns în trei luni mai bine de o tonă de fier, câteva sute de kg de cioburi de sticlă și aproape o jumătate de tonă de hârtie. Un alt experiment a fost organizarea unor concursuri „Cine știe câștigă,” dar care presupuneau și colectarea de hârtie și la o singură școală generală din cartierul Mănăștur, de pildă, au fost colectate cinci tone de hârtie. La Liceul de științele naturii, s-au colectat 4700 kg de hârtie. Din păcate, comentează gazetarul, aceste acțiuni au avut o viață scurtă. Întreprinderea de valorificare a materialelor a îndeplinit planul la 12 sortimente din 16. Se străduiesc din greu să realizeze 100%. Au înființat 49 de puncte fixe de colectare și totuși, din planul de aproape 3400 de tone de hârtie nu au realizat decât 164 de tone. Nicio chemare la întrecere nu a fost eficientă, spune Dragoș Târziu, de la consiliului popular. În ciuda măsurilor de a amplasa tomberoane și saci de plastic mai ales în sediul marilor consumatori de hârtie (birouri, instituții, școli), nu s-a ajuns prea departe. Hârtia colectată este sub nivelul posibilităților. De vină ar fi centralele că nu au stabilit cifre de plan: tovarăși, trebuie să colectați x cantitate de hârtie. Amână la nesfârșit și autorul articolului se întreabă pe ton iritat, de ce au întârziat defalcarea sarcinilor? „Recuperarea și valorificarea materialelor refolosibile trebuie să contituie o preocupare constantă... deoarece, cum a subliniat în repetate rânduri conducerea partidului, pe această cale poate și trebuie să se asigure cel puțin 50% din necesarul de materii prime și materiale al economiei naționale.”

Organizațiile de partid trebuie să aibă pe lista de priorități formarea calităților moral-politice și profesionale ale tinerilor, afirmă Neculai Roșca și Dragoș Drăgulescu de la Scânteia. În Vrancea, în trecut județ slab industrializat, s-a creat acum o masă specifică de muncitori și a devenit imperios-necesară „preocuparea de a sădi calități moral-politice și profesionale înalte la toți cei care muncesc, cultivarea cu stăruință a trăsăturilor omului nou, devotat patriei și partidului, luptător neobosit pentru înfăptuirea întocmai a programelor de dezvoltare a patriei socialiste.” Dar cum se ajunge la așa ceva? În primul rând, prin ședințe. „A devenit o obișnuință ca periodic să aibă loc întâlniri ale membrilor biroului și secretarilor comitetului județean de partid, ale altor activiști și cadre cu munci de răspundere, cu tinerii din întreprinderi.” Acolo se discută viu sarcinile care le revin oamenilor muncii conform cuvântărilor secretarului general al partidului. Maria Stan, secretara PCR de la Întreprinderea de confecții Focșani, spune că birourile organizațiilor urmăresc atent „evoluția tinerilor uteciști, rezerva principală de cadre a organizațiilor de partid.” Metoda este în principiu cea de la om la om, mai precis de la membru de partid la utecist. Fiecare tânăr este dat în grija unui comunist cu experiență, pedagog priceput. Apoi, la ședințele organizației tinerii care au probleme cu realizarea planului sunt puși să prezinte rapoarte. Așa se vede atitudinea tânărului față de muncă, cât de interesat e să-și depășească limitele, să treacă de greutăți. La Întreprinderea de tricotaje Panciu au fost primiți anual câte 60 de membri și au ajuns să aibă 400 de comuniști. Secretara întreprinderii Elena Drilea spunea că „pentru a se pregăti cât mai temeinic în vederea primirii în partid, lor li se cere să studieze Statutul partidului, documente de partid, cuvântări ale secretarului general al partidului, primesc sarcini concrete.” Alte organizații de partid invită tineri la ședințele lor ca să deprindă modul „în care se analizează în organizațiile de partid diferite aspecte ale activității de producție, exisgența cu care sunt puși să raporteze despre propria activitatea cei învestiți cu munci de răspundere din diferite compartimente etc. Oricum, intrarea în partid trebuie să aibă o semnificație politică de neuitat, spun gazetarii citându-l pe Ceaușescu la cea mai recentă Plenară CC al PCR. Pentru noii primiți trebuie să gajeze vechi membri pentru ca organizația „să cunoască realmente o întărire numerică și calitativă. Carnetul de partid este înmânat de secretarul comitetului județean de partid ca să întărească solemnitatea momentului. „Cu această ocazie, tânărului membru de partid i se reamintesc sarcinile ce-i revin în producție, normele de conduită în relațiile cu colectivul de muncă din care face parte, în societate.” În fapt „organizațiile de partid din județul Vrancea își cresc chiar viitorul lor, știut fiind faptul că așa cum îi formăm și educăm pe tinerii de azi, așa vor fi cetățenii patriei, comuniștii de mâine.”

Se apropie sezonul admiterii la liceu. Scânteia tineretului face un rezumat al cerințelor pentru admiterea la Liceul Pedagogic. Trebuie să știi câte puțin din toate. În primul rând, să ai dicție. Trebuie să citești tare un text la prima vedere, să reciți câteva strofe de poezie, să porți o discuție cu membrii comisiei pe o temă propusă de aceștia. Apoi să cânți o melodie. Ți se verifică auzul muzical, memoria, simțul ritmic. Trebuie să faci un desen în creion prezentând un obiect propus de comisie, să scrii cu cerneală alfabetul limbii române (litere mari și mici) și cifrele de la 0 la 9. Apoi ți se dă de transcris un text de circa 30 de cuvinte. Mai e și o probă de educație fizică (diverse variante de mers, mișcări de gimnastică, alergare 600 de metri fete, 800 m – băieți.) Unele probe sunt mai importante ca altele. Eleva Gabriela Diaconescu (clasa XII) spune că probele ar putea părea grele, „poate pentru că sunt eliminatorii și pentru că la susținere lor te găsești față-n față cu comisia de concurs.” Copiii mai emotivi s-ar putea pierde însă „nu are de ce să-ți fie teamă dacă ești sigur pe tine.” Profesoara Cornelia Stoica spune că „lucrarea scrisă la limba și literatura română trebuie să arată că elevii au cunoștințe sistematice de literatură și de gramatică. ” Ortografia este o condiție crucială iar elevii care au probleme cu scrisul nu sunt admiși. De asemenea, trebuie să poată interpreta mesajul artistic, etic și estetic al unui text literar. În ceea ce privește gramatica, ei trebuie să aibă cunoștințe de fonetică, morfologie, sintaxă, vocabular și să știe să le aplice pentru o exprimare corectă. „Punem accent mare pe estetica lucrării, pe lizibilitatea scrisului, pe acuratețea stilului.” Au și elevii părerile lor. Loredana Andrei de la Liceul Pedagogic din București spune că a fost copleșită de „multitudinea de materii, toate la fel de importante. La început, parcă nici nu știi de care să te apuci mai întâi, parcă nu-ți ajunge timpul să înveți la toate.” Liliana Țuroiu, elevă în clasa a IX-a, spunea că „Aveam numai 10 în școala generală. Aici nu mai iau așa des 10. Este firesc să fie așa, exigențele au crescut considerabil.” (Se pare că nu au crescut atât de mult: doamna Țuroiu e azi șefa Institutului Cultural Român, n. S.Ș.)

Maria Nicazim care stă în blocul Y11 de pe bul. 1 Decembrie, din București are o tolbă de nemulțumiri. Prima este legată de schela ridicată în jurul blocului în care locuia. Inițial, cu toții au fost încântați de perspectiva ca blocul lor să-și schimbe aspectul ponosit. „Numai că meșterii veniți aici au făcut lucrul doar pe jumătate. Jumătatea cealaltă au lăsat-o cu schela montată și au plecat nu se știe unde. De aproape cinci luni stăm cu blocul îngrădit de schelă. În dreptul ferestrei mele e pusă atât de bine că nici nu mai pot deschide geamul.” Și, bineînțeles, nimeni nu știe nimic. Mulți se prefac că nu văd schela și că, oricum, e mai bine să nu se preocupe. Locatara mai are o nemulțumire. Stă la parter și sub fereastra ei a fost montat un robinet de apă care, vrei nu vrei, e deschis, uneori cu zilele. De vină ar fi copiii care vin să bea apă și-l lasă deschis. Se pierde o groază de apă, „iar dacă le atrag atenția au fost cazuri când au aruncat cu pietre și mi-au spart geamul.” Asociația de locatari a blocului S 34 din str. Sebastian, București, scrie pe un ton exasperat o misivă pe adresa României libere. De mai bine de un an așteaptă ca întreprinderea Ascensorul să le repare lifturile blocului. Au trimis solicitări peste solicitări și, cândva, în ianuarie, se părea că se va rezolva. Au promis că vor pune în funcțiune ascensoarele. Însă zilele au trecut una după alta și nu a venit nimeni. „Nu cunoaștem cauza acestor întârzieri. Ce mai putem spune la o asemenea atitudine din partea întreprinderii respective? În blocul nostru sunt oameni bătrîni, nevoiți de atâtea luni să urce scările până la etajele superioare. Oare cei de la Ascensorul nu se gândesc la asemenea probleme mai ales că toate obligațiile asociației au fost achitate și deci nu se poate reproșa nimic cetățenilor?” Petre Popescu din Pitești se plânge că a cumpărat un mini-aragaz care a funcționat o vreme foarte bine însă atunci când a încercat să schimbe plita care s-a uzat peste poate, a aflat de la magazin că „asemenea piese nu se găsesc în comerț. S-a adresa întreprinderii (undeva, pe la Oradea) că poate are noroc dar cei de acolo i-au spus că nu-i pot onora comanda „din motive pe care nu le cunosc.” Expeditorul îi roagă respectuos pe cei de la ziar să pună o vorbă bună, ca „forurile în drept ” să dispună celor de la întreprinderea Metalica din Oradea să livrețe în comerț accesoriile necesare unor produse scoase pe piață. „Nu cred că este firesc să cumpăr un aragaz nou numai pentru că nu găsesc o piesă de schimb pentru cel pe care-l am.”

Iulian Costandache de la Scânteia tineretului face o vizită la banca de sânge. Adică la Centrul de hematologie unde sute de persoane se prezintă lunar să doneze sânge. Unii sunt donatori de profesie, alții vor doar să sară în ajutorul unui coleg sau al unei rude. „După un calcul extrem de sumar (...) ar fi vorba de câteva mii de litri de sânge uman ce se adună în gestiunea respectivei instituții.” Centrul are 42 de filiale în toată țara și deține monopolul sângelui uman din România. Anual se fac circa 800 de mii de recoltări însă chiar și așa ar trebui mai mult sânge. „Contează mult volumul și regularitatea donărilor, spune doctor docent Vlad Apăteanu, directorul Centrului. Sângele obținut are, în principiu, două destinații. Țesutul integral, care își păstrează proprietățile maximum 21 de zile, este acordat transfuziilor, cantitatea disponibilă, rămasă de la recoltare fiind utilizată pentru producția preparatelor hematologice.” Oricum el îi avertizează pe medici că transfuziile sunt o armă cu potențial de pericol care nu trebuie folosită „decât după un bilanț plin de responsabilitate al medicului curant.” În schimb, se produc o groază de preparate hematologice: albumina uscată, imunoglobulinele, factorul 8, fibrinogenul, plasma uscată etc.etc. Centrul deține, și în această privință, monopolul pentru că este singurul producător de reactivi serologici, substanțe inerente în determinarea grupelor sangvine. „Ca urmare a aplicării hemaforezei, din sângele unor pacienți, prin centrifugare, sunt extrase globulele albe, sângele urmând apoi a fi reinfectat.” În cadrul Centrului funcționează un laborator care studiază probleme de imunologie (și compatibilitatea în cazul transplanturilor). „O întreagă echipă, condusă de doctor Doina Ilinca, se ocupă de histocompatibilitate. Prin tehnici sofisticate pe limfocite s-a reușit a se stabili scheme de acceptare sau respingere a unor organe noi, operațiune extrem de utilă în situația constituirii într-un viitor apropiat, a unei bănci de organe.” Dar, desigur, nimic despre analiza sângelui recoltat, pentru descoperirea preventivă a HIV sau a hepatitei C. După 1990 doar în orfelinatele românești au fost descoperiți după o investigație a Organizației Mondiale a Sănătății circa două mii de copii seropozitivi. În raport se spune că, de vreme ce părinții au fost testați negativ, se poate presupune că acei copii au fost contaminați prin sânge infectat, ace și seringi refolosite sau instrumentar medical insuficient sterilizat. Numărul total nu e cunoscut, dar se vorbește de peste zece mii de cazuri.

Constantin Dăscălescu, prim-ministru al guvernului RSR l-a primit pe Majid Ghassemi, guvernatorul Băncii Centrale din Republica Islamică Iran, anunță Agerpres. În cadrul întrevederii au fost puse în evidență bunele relații „statornicite între România și Iran, posibilitățile de extindere a colaborării biletarale economice, inclusiv din domeniul financiar-bancar, în spiritul convorbirilor și înțelegerilor la nivel înalt. Oaspetele „a dat înaltă apreciere istoricului succes obținut de poporul român – lichidarea datoriei externe, o realizare demnă de admirație și respect.” La întâlnirea dintre cei doi au participat și guvernatorului Băncii Naționale a RSR, Decebal Urdea, și ambasadorul Iranului la București, Mohammad J. Gohari. Decebal Urdea a preluat mandatul de guvernator al Băncii Naționale pe 31 martie 1989, de la Florea Dumitrescu, și a exercitat această funcție până pe 4 septembrie 1990, când a fost înlocuit de Mugur Constantin Isărescu.

Turneul internațional masculin de șah de la Eforie Nord i-a adus lui Marek Vokaci (Cehoslovacia) Marele premiu. A fost urmat de C. Ionescu, C. Navrotescu, V. Stoica, B. Takacs (cu toții din România) și M. Sher (URSS) pe locul doi. Înaintea ultimei runde a Turneului internațional de șah de la Tușnad conduce sovietica Ketevan Kahiani urmată de maestrele române Gabriela Stanciu și Gertrude Baumstark.

La televizor, în jurul orei 10.30 Transmisiune directă: Adunarea populară din municipiul Drobeta- Turnu Severin prilejuită de vizita de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al PCR, președintele RSR, împreună cu tovarășa Elena Ceaușescu în județul Mehedinți. Emisiunea se reia la 19.00 cu Telejurnal. La 19.50 Cântece patriotice, revoluționare. (color) La 20.00 Pe drumul înfăptuirii noii revoluții agrare (color) Documentar. La 20.20 România în lume (color). La 20.40 Copiii cântă patria și partidul. Program literar-muzical-coregrafic (color). La 21.00, Ctitorii ale Epocii de aur. „Columnele civilizației socialiste.” Documentar (color) La 21.20, Învățământ-cercetare-producție (color) Calitatea, spiritul creativ reflectate în lucrările de diplomă ale studenților. La 21.40 Telejurnal iar la 22.00 se încheie transmisiunea.

La Sala Studio a Ateneului Român, Recital de vioară Marian Tănău. La pian Judith Kiss-Ghițea. În Sala Mare a Ateneului, Concert simfonic. Dirijor Ion Baciu. Solist Valentin Gheorghiu. La Opera Română e reprezentație cu Madama Butterfly. La Teatrul de Operetă, My Fair Lady. În Sala Mare a Teatrului Național se joacă Nu se știe niciodată. În Sala Amfiteatru, Un anotimp fără nume iar în Sala Atelier e pusă în scenă piesa Clovnii. La Teatrul Lucia Sturdza Bulanda, Secretul familiei Posket (în sala din Schitu Măgureanu). La Nottara, Taifun (sala Magheru) și Pensiunea doamnei Olimpia, în Sala Studio. La Teatrul Mic, Astă-seară stau acasă. La Teatrul Giulești (Sala Majestic) se joacă Pescărușul. În foaierul aceluiași teatru se joacă Doamnele domnului Caragiale. La Ion Creangă, Romanțioșii (matineu) și Vrăjitorul din Oz. La Teatrul C. Tănase, De la tango la rock.

La cinema, Gobseck, O vară cu Mare, Vacanța cea mare, Maria și Mirabela în Tranzistoria, Sosesc păsările călătoare, Martori dispăruți, Alo, aterizează străbunica, Detașamentul 33, Agentul de legătură nr. 8, Întâlnire amânată, Zece negri mititei, Caz cu caz nu se potrivește, Misiune specială, De la literatură la film.