Joi 29 iunie 1989
Soarele răsare la ora 5.34 și apune la ora 21.04. Vremea este în general caldă și instabilă în cea mai mare parte a țării. Cerul e temporar noros, cad ploi mai ales averse însoțite de descărcări electrice, pe alocuri grindină (mai puțin în zona sudică unde grindina cade pe arii mai restrânse și mai ales după-amiază. În nord-vest și izolat în restul țării, cantitatea de apă depășește 25-30 l/m2 în 24 de ore. În centrul țării și la munte dar și în alte zone ale țării, se semnalează ceață. Temperaturile maxime se încadrează între 22 și 32 de grade în vreme ce minimele termice se situează între 12 și 22 de grade.
S-a încheiat plenara Comitetului Central și au început lucrările Marii Adunări Naționale. Era traseul normal și formal al legilor: adoptate de CC ele trebuiau validate de MAN. Au fost zile pline pentru activul de partid. În finalul apoteotic al reuniunii, vârful de sarcină l-a reprezentat cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu, o lungă și monotonă odă adusă conducerii partidului și, în principal, sieși. El se pune în continuitatea și în centrul clipelor astrale ale istoriei României. Evocă lupta pentru milenară pentru dăinuire și întregire, insistând pe cei patruzeci de ani de construcție socialistă și, mai ales, perioada de după Congresul al IX-lea, când „poporul nostru, sub conducerea gloriosului nostru partid comunist, a străbătut mai multe etape istorice și a ajuns la un asemenea nivel de dezvoltare economico-socială, de civilizație generală cum nu s-a realizat într-o perioadă de sute de ani și , aș sublinia în mod deosebit, în întreaga perioadă de dezvoltare capitalistă.” Este semnul că doar prin „lichidarea exploatării și asupririi capitaliste, a dominației străine și trecerea la făurirea unei noi orânduiri, a socialismului, au fost posibile aceste minunate realizări.”Și tot așa, ore, și ore de vorbe. Era marele învingător: reușise să obțină, fără nicio greutate de altfel, votul plenului pentru realegerea sa la Congresul XIV și-și impusese Programul directivă de dezvoltare pentru următoarea perioadă. De altfel Hotărârea finală a CC al PCR este mai plină de cult al personalității ca un poem apărut pe prima pagină a gazetelor politice, iar finalul textului este fulminant: „În aceste momente înălțătoare, de vibrantă trăire patriotică, CC, comuniștii, întregul popor își exprimă într-un singur gând voința nestrămutată ca tovarășul Nicolae Ceaușescu să fie reales la Congresul al XIV-lea în funcția supremă de secretar general al Partidului Comunist Român, de a continua neabătut, sub steagul de luptă al gloriosului nostru partid, strâns uniți în jurul genialului său conducător, măreața operă de edificarea pe pământul patriei a celei mai drepte și mai umane orânduiri, a visului de aur al omenirii – comunismul!”
În Buletinul Oficial este publicată Legea nr. 9 din 29 iunie 1989 privind aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 8/1989 privind efectuarea recensământului animalelor domestice. Decretul adoptat de Consiliul de Stat în ianuarie 1989 modifică un alt decret din 1982. Această lege precizează, de fapt, data la care se efectuează recensământul animalier anual. În Decretul 1/1982 se spune la articolul 1 că „a.) Recensământul animalelor domestice se efectuează în comune, orașe și municipii, pe întreg teritoriul țării, la începutul lunii februarie a fiecărui an. b.) Recensământul stabilește efectivul de bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline, iepuri de casă, animale pentru blană din crescătorii, păsări și familii de albine existent la începutul anului, în unitățile socialiste și alte unități deținătoare de animale, precum și în gospodăriile populației.” În Decretul 8/1989 și în această lege publicată în Buletinul Oficial se stabilește ca recensământul să aibă loc între 10 și 18 ianuarie, cu o derogare inițială pentru 1989, când recensământul animalelor domestice a avut loc între 20 și 28 ianuarie.
În Buletinul Oficial se publică și Legea 4 din 29 iunie 1989 privind asigurarea si controlul calitătii produselor si serviciilor. Conform articolului 12, muncitorii rãspund nemijlocit de calitatea produselor şi au obligaţia „să întreţinã şi să exploateze maşinile, utilajele şi instalaţiile cu care lucreazã la nivelul de precizie şi randamentul prevãzut, să execute operaţiile conform documentaţiei tehnice, să verifice, continuu, prin autocontrol, operaţiile şi produsele realizate, să prezinte maistrului toate piesele şi produsele în vederea confirmãrii corectitudinii execuţiei, să fie exigenți şi să sesizeze imediat conducatorului locului de muncă orice deficiență privind calitatea, apărută în procesul de fabricaţie.” Se stabilește o rețea strictă de responsabilitate piramidală până la nivel de minister și Consiliu de Stat, încãlcarea dispoziţiilor legii atrăgând, „dupã caz, rãspunderea disciplinarã, materialã, civilã, contravenţionalã sau penalã a celor vinovaţi.”
La Întreprinderea de vagoane din Arad, în cadrul inițiativei „Săptămâna calității”, 360 de tineri au executat repere și subansamble pentru patru vagoane de marfă în valoare de peste 140 de mii de lei și alți 201 tineri de la Întreprinderea Textila din oraș au realizat 750 ml de țesături, valoarea producției suplimentare ajungând la 65 de mii de lei. La Combinatul Minier Anina, 300 de tineri au întreprins acțiuni „în sprijinul producției” obținând 300 de tone de cărbune peste plan. De asemenea au recondiționat 50 de ciocane de abataj, au reparat zece vagoneți de mină, au săpat 500 ml de rigolă pentru aducțiune și au reparat 50 de bucăți aparate de măsură. Firește lucrând suplimentar în timpul lor liber. Peste o mie de tineri din câteva întreprinderi din Timișoara au organizat întreceri uteciste realizând în cadrul acestora lucrări în valoare de peste 1,39 milioane lei. La Întreprinderea de prelucrare a aluminiului Slatina, mai mult de 250 de tineri participă la acțiuni „în sprijinul producției” realizând bunuri cu o valoare de peste 120 de mii de lei: 4,3 tone de țevi de aluminiu pentru irigații, 1 tonă produse laminate din aluminiu, 6 km cabluri electrice armate și cinci km cabluri nearmate.
Campionatul republican de rugbi s-a încheiat cu victoria echipei Steaua București care a luat pentru a 19-a oară (a șasea oară consecutiv) titlul suprem. Pe al doilea lor s-a situat Dinamo iar pe trei Știința CEMIN Baia Mare.
La Stuttgart s-a tras la sorți componența grupelor în turneul final al Campionatului european masculin de volei care are loc la sfârșitul lui septembrie în Suedia. România evoluează în grupa a II-a având ca adversare Iugoslavia, Polonia, Olanda, Grecia și URSS. Jocurile acestei grupe vor avea loc în orașul Oerebro. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinalele care urmează să aibă loc pe 30 septembrie. Finala are loc pe 1 octombrie.
La Concursul internațional de atletism de la Lausanne, Alina Astafei a câștigat proba de săritură în înălțime. De asemenea Marieta Ilcu s-a clasat pe primul loc la săritura în lungime, urmată de Vali Ionescu și Fiona May (Anglia).
La cea de-a 31-a ediție a Campionatelor internaționale de pentatlon modern ale României, echipa gazdă s-a plasat pe primul loc urmată de Polonia și Italia. La individual a câștigat polonezul Jacek Suszcynski. L-au urmat românii Marian Gheorghe, Cornel Isac și Lucian Țintea.
La televizor programul începe la ora 17.00 când se transmite în direct Fotbal: Steaua – Dinamo în finala Cupei României. La 19.00, Telejurnal. La 19.25, Valențele dezvoltării. La 19.45, Agricultura – programe prioritare. La 20.05, Laureați ai Festivalului național Cântarea României. La 20.20 File de glorioasă istorie. Flacăra nestinsă a dragostei de țară. Documentar. La 20.40, Film artistic, Tereza.
În Sala de concerte a Radioteleviziunii Române, Concertul Orchestrei simfonice a Radioteleviziunii, dirijor Paul Popescu, solist Remus Manoleanu. La Ateneul Român, în sala Studio, Recital de pian. Iar în Sala Mare a Ateneului Român, Centenar Eminescu – Eminescu... după Eminescu. Un spectacol realizat și interpretat de Ion Caramitru – Dan Grigore. La Teatrul de Operetă e pe afiș My Fair Lady. În Sala Amfiteatru a Teatrului Național, Torquato Tasso. La Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, Mizantropul, în sala din Schitu Măgureanu și A treia țeapă (în sala Grădina Icoanei). La Teatrul Nottara, în sala din bul. Magheru, Floarea de cactus și Dansul morții, în sala Studio. La Teatrul Mic, Arta Iubirii. Teatrul Giulești a programat la sala Majestic, Să nu-ți faci prăvălie cu scară.
Pe marile ecrane rulează Noiembrie, ultimul bal; Maria și marea; O vară cu Mara; Viața ca o poveste; În fiecare zi mi-e dor de tine; Alo, aterizează străbunica; Colonelul Redl; Jandarmul și jandarmerițele; „Bucuria” lui Matveev; Fata de pe râu.