Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă a reacționat după cazul de la de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Secţia de Terapie Intensivă (ATI), unde în prezent se desfășoară mai multe anchete cu privire la pacienții infectați cu COVID-19 care au fost sedați și legați de paturi.
Contenţionarea (limitarea mobilităţii) pacientului - mecanică (prin legare) şi/sau medicamentoasă (sedare) - reprezintă un procedeu recunoscut, recomandat şi legiferat atât la nivel internaţional, cât şi în România, precizează reprezentanţii Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI).
„Referitor la dezbaterile apărute în spaţiul public în legătură cu situaţia din Secţia ATI-COVID Sibiu, dorim să facem următoarele precizări, cât şi în România, iar statisticile arată că între 50% şi 90% dintre pacienţi sunt imobilizaţi prin cel puţin una dintre metode în cursul sejurului la terapie intensivă. Utilizarea acestor procedee urmăreşte limitarea mişcărilor pacienţilor cu delir organic sau toxic care le pot produce leziuni involuntare, le pot agrava patologia sau cauza daune colaterale", potrivit unui comunicat de presă al SRATI.
Citiți și: Cazul Sibiu. Trei medici explică de ce sunt sedați și legați pacienții de la ATI
Medicii spun că aceste proceduri se efectuează la indicaţia unui medic, cu mijloace „dedicate", care să limiteze disconfortul sau leziunile suplimentare, iar rudele pacienţilor trebuie să fie informate cu privire la scopul, modul de aplicare şi beneficiile metodei.
„Afirmaţiile conform cărora numai în România se aplică proceduri de contenţionare sunt mincinoase, fiind făcute fie cu bună ştiinţă, fie cu deplină ignoranţă. (...) Deşi România este pe ultimul loc în Europa în ce priveşte procentul din PIB alocat sănătăţii şi numărul de medici raportat la populaţie, ţara noastră se regăseşte în treimea superioară a ţărilor europene cu cea mai mică mortalitate la milionul de locuitori în cursul pandemiei COVID-19, performanţă care se datorează şi dedicaţiei profesioniştilor din ATI”, susțin medicii de la Societatea de Terapie Intensivă.
SRATI cere stoparea campaniei de denigrare a medicilor în paralel cu continuarea cercetărilor pentru stabilirea adevărului și arată că persoana care a făcut dezvăluirile nu avea instrucţie și experienţă medicală.
„Categorisirea unor persoane sau grupuri de persone ca fiind sigur vinovate de fapte abominabile, de asociere în scop criminal, precum şi instigarea populaţiei împotriva unui grup profesional, ameninţările cu expulzarea sau chiar cu moartea a unor colegi sunt metode josnice de intimidare şi culpabilizare la care instituţiile statului nu pot rămâne insensibile. (...) Cerem ferm stoparea acestei campanii, în paralel cu continuarea cercetărilor pentru stabilirea adevărului", se mai arată în comunicat.
Reamintim că un fost angajat de la Terapie Intensivă COVID din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a povestit, pentru publicația locală Turnu Sfatului, că pacienți în stare gravă cu COVID-19 au fost legați de mâini și de picioare, ignorați de cadrele medicale, sedați, astfel că ar fi murit sufocați.
În urma dezvăluirilor, Ministerul Sănătății a trimis Corpul de Control pentru a verifica situația, iar procurorii au deschis dosar penal pentru cercetarea faptelor expuse.