De la 1 iunie, nunțile se vor putea organiza cu 70 de persoane, dacă sunt organizate în spații deschise, și cu 50 de persoane dacă sunt organizate în interior.
Președintele Klaus Iohannis a prezentat, joi, un plan de relaxare în mai multe etape care vor intra în vigoare în acestă vară.
Tot de la 1 iunie, pe lângă nunți, se vor putea organiza și botezurile, mesele festive cu maximum 70 de persoane în exterior și cu cel mult 50 de persoane în interior.
Îți mai recomandăm Nuntă în pandemie: între incertitudini și emoții. Ce se va întâmpla în 2021?
„Avem, bunăoară, nunţi, botezuri, mese festive unde pot participa în exterior, deci în aer liber, începând cu 1 iunie, maximum 70 de persoane. Nunţi, botezuri, mese festive în interior, maximum 50 de persoane de la 1 iunie. De la 1 iulie, numărul creşte, de la 1 august numărul creşte, dar, şi aici este foarte important, dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi. Mai concret, dacă pe 15 iulie cineva doreşte să organizeze o nuntă într-un spaţiu închis, în interior, şi garantează că toţi participanţii sunt vaccinaţi, nu se mai aplică restricţionarea la un număr”, a spus Klaus Iohannis într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
Președintele a mai spus că dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi.
„Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie – 6 milioane, 1 august – 7 milioane de persoane vaccinate”, a declarat Klaus Iohannis.
Îți mai recomandăm
Klaus Iohannis: Din 15 mai se elimină purtarea măștii în aer liber