Țară în service | Polițistul român, de la Agă la deținut politic sau anexă a Securității. Politizarea între iunie 1990 și august 2018

Europa Liberă a publicat recent o serie de reportaje și investigații legate de ritmul modernizării. În fapt o comparație între cât de repede a reușit România să se conecteze la Europa după Revoluția de la 1848, Unirea de la 1859 și instaurarea unei dinastii occidentale la București în 1866, prin domnia lui Carol I, și cât de repede a făcut-o după Revoluția din 1989. Iată mai jos situația instituțiilor de forță: poliția și jandarmeria.

Din analiza serviciului public de poliție rezultă că acesta s-a confundat practic cu dezvoltarea statului și cu regimurile politice din ultimii 200 de ani. În zilele noastre, după integrarea în UE, Poliția Română a fost depolitizată. Teoretic. În România, toate semnalele arată că polițistul rămâne un instrument folosit de politicieni. Inclusiv coercitiv, atunci când politicienii se confruntă cu nemulțumiri legitime, exprimate prin demonstrații de stradă.

Supus la presiuni și având deseori în cele mai înalte funcții polițiști slab pregătiți, Ministerul de Interne angajează mulți tineri, dar îi școlește după programe învechite, după cum au explicat pentru Europa Liberă mai mulți experți. Realitatea ultimelor decenii arată că tot mai mulți ofițeri au devenit profesori în baza unor doctorate copiate, iar obediența pare încă omniprezentă în sistem. În acest timp, tragedii precum crimele de la Caracal sau Onești îngrozesc întreaga țară, iar amatorismul Poliției nu face decât să știrbească și mai mult încrederea oamenilor în această instituție.

Sute și mii de familii sunt terorizate de infractori, la adăpost de curiozitatea mass-media centrale. În România de azi, ineficiența Poliției, mai ales în comunitățile mai mici, e în orice moment o bombă cu ceas.

Dar nu e deloc obligatoriu ca lucrurile să rămână așa. În Poliția Română există suficienți profesioniști capabili să schimbe lucrurile în bine. Important ar fi ca ei să fie promovați în funcții cheie și să ajungă să creeze o masă critică pentru o schimbare fundamentală de optică în privința relației dintre cetățean și polițist.

E foarte probabil că nu vor dispărea niciodată bancurile cu polițiști, nuvelele și piesele de teatru. Până la urmă, instituțiile care se ocupă de ordinea și siguranța publică au existat dintotdeauna, indiferent de gradul de dezvoltare statală. Dar modernizarea Moldovei și a Țării Românești mai ales în a doua parte a secolul al XIX-lea a impus și reorganizarea structurilor de Poliție și Jandarmerie. De aici începe povestea Poliției, așa cum e cunoscută astăzi.

Denumirea era însă ceva mai veche: „Poliția, cuvânt de origine greacă, intră în uz în secolul al XVIII-lea în timpul domniilor fanariote și desemna activitatea de ordine în stat, iar Jandarmeria provine ca denumire din franțuzescul gens d'armes, oamenii de arme. Informații certe despre istoricul poliției române apar după 1800, iar sub influența otomană în secolele XVI-XVII, poliția s-a numit „Agie” și cel responsabil, „Agă”, explică Roxana Rusin, profesor de istorie și doctorandă la Universitatea București.

Roxana Rusin, profesor și doctorand în istorie

Polițiști colorați în cinci vopsele, viitoarele sectoare colorate

Ea mai arată că introducerea Regulamentelor Organice în timpul ocupației rusești, conduse de guvernatorul militar Pavel Kiseleff, în 1831-1832 în Țara Românească și Moldova, a însemnat și o nouă organizare a Poliției în atribuțiile căreia intră paza și ordinea în toată capitala. Orașul a fost împărțit în cinci „vopsele”, care de la 1852 se vor numi culori: roșu, galben, albastru, verde și negru, iar șeful fiecărei culori era un comisar. Poliția se afla sub autoritatea Ministerului Trebilor din Lăuntru, constituit și acesta prin Regulamentele Organice, iar de la 1861, în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, se va numi Ministerul de Interne.

De-a lungul domniei lui Carol I, Poliția a trecut printr-o serie de modernizări, dar structura modernă este definitivată abia după 1900.

Carol I de Hohenzollern Sigmaringen a devenit domnitor al României la 10 Mai 1866. Decizia a aparținut elitelor politice românești care ceruseră la Divanurile Ad-Hoc din 1857-1858 instaurarea la București a unei dinastii occidentale. După obținerea Independenței și recunoașterea ei, la 10 Mai 1881, România devine regat (stat suveran în limbajul încă monarhic al vremii), iar Carol I este încoronat rege. A domnit 48 de ani, cea mai lungă domnie din istoria românilor. Arhivele Naționale.

„Cea dintâi lege care conferă o adevărată organizare a Poliției a fost cea din 1903, în timpul domniei lui Carol I, numită și Legea pentru Organizarea Poliției Generale a Statului, elaborată de ministrul de Interne, Vasile Lascăr, considerat părintele și organizatorul Poliției din România (este prima lege organică a poliției n.r.).

Prin acest document se stabileau atribuțiile și competențele personalului Poliției, se instituia principiul stabilității organelor și scoaterea lor în afara luptelor politice. Cinci ani mai târziu, în 1908, s-a creat Siguranța Generală a Statului în cadrul Poliției Generale din Ministerul de Interne”, mai arată Rusin.

Jandarmi pe câmpul de luptă

Cealaltă structură a actualului Minister de Interne, Jandarmeria, a cunoscut transformări de-a lungul domniei lui Carol I și a participat la Războiul de Independență din 1877-1878 asigurând poliția armatei și chiar luând parte în lupte directe alături de unitățile militare.

Războiul de Independență. Domnitorul României, Carol I, alături de țarul Alexandru al II-lea și Marele Duce, Nicolae, alături de alți ofițeri ruși la Cartierul General al Trupelor Româno-Ruse de la Plevna/Bulgaria, iulie 1877. Arhivele Naționale.

„Organizarea Jandarmeriei rurale s-a făcut în timpul mandatului de premier al politicianului conservator, Lascăr Catargiu, chiar dacă proiectul a fost inițiat de un guvern liberal, în 1887. Evenimentele de la 1907 au reclamat o mai bună organizare și profesionalizare a Jandarmeriei, astfel că în 1908 este adoptată Legea Jandarmeriei conform căreia aceasta este parte integrantă a Armatei, iar Jandarmeria rurală are în atribuții activități de poliție militară”, susține Roxana Rusin.

După șocul răscoalei din 1907, regele Carol I a reintrodus în Parlament legile de împroprietărire a țăranilor, dar ele nu au fost finalizate înainte de izbucnirea Marelui Război. În schimb, instituțiile de forță sunt mai bine organizate.

Primul război mondial își lasă și el amprenta asupra „poterei”, fie ea Poliție, Jandarmeria sau Siguranță. În epoca interbelică, grație dezvoltării economice fără precedent și conectării cvasi-generale a României la Europa Occidentală, instituțiile iau la rândul lor parte la curentele dominante. După Restaurație și venirea la tron a lui Carol al II -lea Poliția și Jandarmeria sunt și ele obiectul autorității regelui, ca și a pasiunii acestuia pentru uniforme împodobite.

Ultima parte a deceniului IV și al doilea război mondial aduc însă România pe marginea prăpastiei. De la deportarea evreilor la uciderea a zeci de mii dintre ei în drum spre lagărele de exterminare din Transnistria. Ocupația sovietică - trupele sovietice au intrat pe pământ românesc în aprilie 1944 - a adus cu sine o cascadă interminabilă de abuzuri, jafuri, violuri, ucideri. Potrivit istoricilor epocii și inclusiv mărturiilor Regelui Mihai, rapoartele Poliției și Jandarmeriei arătau că efectivele celor două instituții nu mai făceau față cererilor de intervenție din partea cetățenilor exasperați. În perioada 1945-1947, au fost momente în care în România s-au aflat între 800.000 și un milion de soldați sovietici, în timp ce Armata Română lupta dincolo de Transilvania, pe frontul de Vest, contra lui Hitler.

Această situație, diversiunile politice, violențele organizate de agenți NKVD infiltrați, defilarea tancurilor sovietice în București, amenințările și acuzațiile de fascism care îi presau pe militarii desemnați succesiv premieri (gen. Sănătescu, respectiv gen. Rădescu), dar mai ales temerea legată de soarta Transilvaniei de Nord la finele războiului, l-au determinat pe Regele Mihai să semneze numirea ca premier a omului promovat de Moscova, avocatul Petru Groza, omul comuniștilor. Începând cu 6 martie 1945, data instalării guvernului pro-sovietic, bătălia pentru sovietizarea României se mută din stradă și casele românilor, în inima instituțiilor. Noii miniștrii au acces la toate informațiile secrete ale statului. Elitele românești nu au capitulat însă fără luptă.

Regele Mihai a revenit la tron la 6 septembrie 1940, după ce tatăl său Carol al II-lea a renunțat la domnie pe fondul catastrofei politice generate de pierderile teritoriale imense din acel an. A abdicat din cauza amenințării guvernului pro-sovietic că vor ucide o mie dintre tinerii arestați cu ocazia manifestației în favoarea sa, de Sf. Mihail și Gavril, din 8 noiembrie 1945, din timpul grevei regale.

Datele furnizate de Poliție și Jandarmerie, încă ne-epurate de ministrul Teohari Georgescu, agent NKVD dovedit de documente, alături de alte instituții încă vii, i-au furnizat Regelui Mihai informații esențiale care au figurat într-un raport adresat președintelui american Harry Truman în vara lui 1945, în ajunul Conferinței de la Postdam (17 iunie-2 iulie 1945). Apelul la ajutor occidental a rămas fără răspuns, Regele Mihai a intrat în greva regală, refuzând să promulge orice decizie a guvernului pro-sovietic Petru Groza (alegerile nu avuseseră încă loc). Presiunile anglo-americane ca Regele Mihai să se înțeleagă cu sovieticii (acordul de procentaj din octombrie 1944 de la Moscova, fusese confirmat de Yalta (februarie 1945) și Postdam (iunie-iulie 1946) și garanțiile acestora că alegerile din toamna lui 1946 vor fi organizate de un guvern reprezentativ și vor fi libere și corecte, l-au determinat în cele din urmă pe Mihai I să renunțe la greva regală. În ianuarie 1946, și-a reluat prerogativele regele.

La câteva zile după ce Mihai I a acceptat să îl numească premier pe „omul Moscovei”, a fost așteptat la Cluj. Aici a avut loc cedarea administrației Transilvaniei de Nord de la sovietici către autoritățile române. În fundal, premierul Petru Groza, Andrei Vîșinski, adjunctul ministrului sovietic de externe, Andrei Vîșinski și ambasadorul sovietic, Serghei Kavtaradze.

Din nefericire, nici anglo-americanii, nici sovieticii nu luaseră în serios promisiunile făcute suveranului român. Alegerile de la 19 noiembrie 1946 au fost falsificate grosolan, în cursul anului, Poliția și Jandarmeria sovietizate arestează zeci de mii de membri ai partidelor tradiționale. Abdicarea forțată a Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 înlătură ultimul obstacol rămas în cale dictaturii.

Cetatea Făgărașului - mormântul ordinii constituționale

Reprezentanții vechii orânduri sunt vizați de valuri și valuri de arestări. Între aceștia, șefii Poliției și Jandarmeriei, din vremea statului român independent, neocupat de Armata Roșie.

Cetatea Făgărașului, locul în care au fost închiși mulți polițiști și jandarmi

Un loc aparte în istoria Poliției Române este ocupat de „închisoarea polițiștilor” din Cetatea Făgăraș. În anul 1950, cetatea a fost preluată de către Direcţia Generală a Penitenciarelor, în interiorul ei fiind organizată o închisoare politică.

„Cetatea Făgăraș a găzduit un penitenciar politic în perioada iulie 1950-aprilie 1960, fiind destinat celor care lucraseră în structurile de forță ale României pre-comuniste: polițiști, jandarmi, lucrători ai serviciilor secrete, magistrați militari. Deși mulți dintre ei nu aveau condamnări în justiție, în jur de 1.000 de oameni din aceste categorii au cunoscut regimul dur al închisorii, care a determinat și peste 150 de decese.

Curtea interioară a fostei închisori din Cetatea Făgărașului

Unii au fost reținuți pentru că anchetaseră comuniști în perioada interbelică, alții pentru activitate pe frontul de răsărit în timpul războiului ori pentru abuzuri și torturi practicate. Aș spune că erau atât vinovați, cât și nevinovați, dar și deținuți din alte categorii, inclusiv academicianul Onisifor Ghibu ori medicul Stanciu Stroia”, ne-a declarat istoricul Alin Mureșan, președinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană.

Alin Mureșan, cercetător, președintele Centrului de Studii în Istorie Contemporană

Horia Pirău este muzeograf la Muzeul Țării Făgărașului din Cetatea Făgărașului. El studiază informațiile potrivit cărora numărul celor exterminați în temnița comunistă de aici a fost mult mai mare.

„Între 1948 și 1962, cetatea a funcționat ca penitenciar. Nu s-au păstrat multe de atunci. Comisia închisorii a distrus arhivele penitenciarului. Acum 7 ani am descoperit doi foști deținuți în Cetatea Făgărașului. Ne-au detaliat cu greu despre locurile în care au fost închiși. Din datele pe care le avem, aici au fost închisși aproximativ 5.000 de deținuți, decedați figurând în acte doar 161. Mi se pare puțin. În apropiere există un deal unde ar putea fi gropi comune.

Inițial, închisoarea era pentru deținuți de drept comun. Ulterior, odată cu venirea comuniștilor la putere au adus aici avocați, polițiști, jandarmi, toți care erau împotriva regimului. Supraviețuitorii au și în prezent frică de acest loc. Recent, au fost invitați pentru a fi decorați. Nu au intrat în cetate, au întors capul când ne-am apropiat de ea. Nu au dorit să intre. Au frică de sistem și în ziua de azi. Cei mai tineri deținuți politici erau studenți pe atunci, aveau între 19 și 23 de ani. Am aflat apoi de existența unor torționari aleși dintre deținuți. Au azi între 75 și 87 de ani. Aici s-au aplicat metodele de tortură de la închisoarea Pitești”, ne-a declarat Horia Pirău.

Pe de altă parte, într-un interviu pentru Digi24, procurorul militar Ioan Dan, cel care a întocmit rechizitoriul grupului celor patru înalți oficiali comuniști și a lotului Timișoara în ianuarie 1990, capii represiunii din decembrie 1989, a amintit o scenă la care a luat parte la începutul anilor 1950, ca asistent al procurorului de la Sibiu. Pe fondul disensiunilor de la vârful partidului comunist din România din 1952 (soldată cu înlăturarea Anei Pauker și a lui Vasile Luca din conducere) și ca urmare a morții lui Stalin în 1953, regimul dictatorului comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej încerca să-și creioneze o față umană. În temnițele de exterminare comuniste au apărut acești inspectori. Cel trimis la Cetatea Făgărașului a constatat că toți deținuții de aici aveau figuri cadaverice, erau foarte slabi, dar și foarte tăcuți. Cu toate că aveau ocazia să fie singuri față în față cu noii veniți, refuzau să răspundă la întrebarea: „Ce se întâmplă?/ Ce vi se întâmplă aici?”. Unul singur și-a ridicat pantalonul cât să i se vadă fluierul piciorului ca să își poată apăsa ceea ce ar fi trebuit să fie mușchiul. Pielea s-a adâncit și a rămas adâncită între oase atât de subnutrit și slab era omul. Procurorul Ioan Dan spune că șeful său a întocmit un raport consistent în privința constatărilor de la Făgăraș. Rdar La scurt timp, respectivul a fost dat afară din sistemul judiciar și i s-a pierdut urma.

Cetatea Făgărașului, fost penitenciar pentru deținuți de drept comun, apoi închisoare politică, astăzi, muzeu și memorial.

Comisarul Moldovan și asasinatele politice

Ce se întâmpla însă la nivel oficial? În 1949, Poliţia din vremea Regelui s-a transformat în Miliţia Poporului. Profesioniștii din structură au fost înlocuiți cu oameni fără pregătire, aleși cu mare grijă de partid. În plus, în subordinea Ministerului de Interne a funcționat zeci de ani, Departamentul Securității Statului (DSS), temuta Securitate, înființată în 1948. „Miliția funcționa ca o anexă a Securității. În 1945, Poliția Judiciară a fost trecută în subordinea Securității. Era pe atunci așa numită „Brigada mobilă” despre care Sergiu Nicolaescu a făcut seria de filme despre comisarul Moldovan. Era perioada când oamenii partidului comunist erau înfiltrați în instituțiile de forță, adică în Miliție și Jandarmerie. Nu se dădeau în lături din a comite asasinate politice. Moldovan era un corupt care își elimina concurența și pe cei incomozi pentru noul regim”, ne-a declarat istoricul Mădălin Hodor.

Mădălin Hodor, istoric și cercetător CNSAS

Cercetătorul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) mai arată că milițienii făceau munca de Securitate a ofițerilor DSS.

„Milițienii, șefii de post strângeau notele informative de la săteni și le predau ofițerului de Securitate. Nu lucrau singuri, pe atunci nu existau instituții independente. În anii, `70- `80 în Miliție regăsim și cei mai mulți torționari. La Inspectoratele Generale de Miliție (IGM) regăsim cele mai multe cazuri de torturi. În urma unui ordin al lui Nicolae Ceaușescu, prin care a dispus ca dizidenții politici să nu mai fie anchetați de Securitate, Miliția le înscena diverse fapte și erau cercetați ca infractori de drept comun. A fost perioada unor abuzuri pe scară largă, bătăia era folosită frecvent, se bazau foarte mult pe bătaie. E o ficțiune faptul că în comunism infracționalitatea era stăpânită. Din contră, era generalizată în zonele marginale. Era doar propagandă și multă bătaie asupra unor nefericiți care recunoșteau inclusiv crime. Așa se rezolvau dosarele pe atunci”, mai susține Hodor.

Milițieni transformați peste noapte în polițiști

După Revoluția din 1989, pe 27 decembrie, Miliția a redevenit Poliția Română. Schimbarea numelui nu a adus însă o schimbare de substanță. Aceiași oameni cu aceleași metehne. De-a lungul anilor, rapoartele privind drepturile omului ale Departamentului de Stat al Statelor Unite nu a încetat să atragă atenția asupra cazurilor de violență săvârșite de polițiști asupra celor aflați, pe drept sau nedrept, în anchete. Situația s-a îmbunătățit într-o oarecare măsură ca urmare a demersurilor de intrare a României în Uniunea Europeană, dar problema violenței polițiștilor pe de o parte, sau a atitudinii non-combat a unor polițiști față de infractori pe de altă parte, nu e nici pe departe eradicată. După 30 de ani de reforme mai mult sau mai puțin reușite, Poliția se găsește într-un punct de cotitură.

Europa Liberă a încercat să afle din interiorul Poliției cum stau lucrurile. Un polițist - care a ținut să își păstreze anonimatul, ne-a explicat care sunt cauzele care au condus la scăderea încrederii în această instituție, de ce în ultima vreme scandalurile în Poliția Română se țin lanț și care ar fi soluțiile pentru a avea un serviciu de ordine publică performant.

Programa învechită, una dintre cauzele deprofesionalizării serviciului public de poliție

Spre deosebire de istorici, polițiștii riscă să fie cercetați disciplinar dacă cele spuse de ei nu sunt pe placul conducerii. Acesta este motivul pentru care foarte puțini polițiști acceptă să discute despre problemele instituției din care fac parte.

„Rădăcina răului trebuie căutată în formarea și expertiza din sistem. În acest moment, Poliția Română este plină de oameni tineri. Un lucru bun, dar trebuie să privim cum sunt ei pregătiți. Avem exemplul dezastruos numit Academia de Poliție. Școlile de subofițeri sunt fix în aceeași situație. În instituțiile de pregătire ale ministerului de Interne, partea militărească a înlocuit partea pedagogică. Treptat, profesorii civili de Drept au fost înlocuiți de profesori ai unităților militare sau de rude ale acestora. Foștii jandarmi care conduceau companiile de cadeți polițiști au ajuns azi profesori și acționează ca o suprastructură militarizată. Acești comandanți, prin doctorate copiate au devenit profesori la Academia de Poliție”, ne-a declarat ofițerul de poliție sub protecția anonimatului.

El mai susține că pregătirea practică este o altă cauză a deprofesionalizării poliției. „Nu ne-au învățat în Academie cum se face o încătușare. Cazul intervenției de la Onești este relevant în acest context. Mai multe am învățat din filme decât de la orele practice de intervenție. Nu există cooperare cu alte structuri ale ministerului pentru a fi predate asemenea tactici”, mai susține polițistul.

Numiți politic șefi până la pensie

O altă problemă serioasă a MAI este legislația defectuoasă care lasă de dorit. „Vorbim aici de ordinele interne discreționare care sunt nepublice, de instrucțiunile stufoase și depășite de vremuri, greu accesibile polițiștilor. Nu există un set de norme transparente care să ajute polițistul din teren. Pur și simplu nu se știe cum trebuie acționat de la caz la caz”, ne-a mai dezvăluit ofițerul.

Ultima și, se pare, cea mai gravă problemă a ministerului de Interne pare a fi legată de numirile politice. „Evoluția profesională a unui polițist nu ține cont de competențele acestuia, ci de pilele pe care le are în sistem. Acesta este și motivul pentru care polițiștii buni pleacă din MAI. Vorbim de obediența față de șef, șef numit politic. Avansările se fac azi doar pe criterii de obediență. Apoi, toate posturile de conducere din poliție sunt pe perioadă nedeterminată, nu există mandate de 3 sau 4 ani în care poți demonstra de ce ești sau nu ești în stare. Odată ajuns șef, șef ieși la pensie. Împuternicirile pe funcții reprezintă o altă cauză a deprofesionalizării Poliției, lucru care duce automat la demoralizarea personalului. Dacă ai un șef prost și obedient, întreaga structură va deveni obedientă, meritocrația neavând loc în respectivul colectiv. De asta, polițiștii și jandarmii buni pleacă în străinătate și lucrează pentru alte organizații internaționale cum ar fi ONU, OLAF, Interpol, Europol etc. Are idee ministerul câți angajați suspendați din MAI lucrează în aceste organizații? Habar nu are. Nu interesează pe nimeni să folosească experiența acumulată de ei, contactele pe care le-au stabilit în ani de zile, așa cum fac alte țări”, ne-a mai declarat ofițerul.

Academia de Poliție susține că face toate eforturile pentru a pregăti eficace pe viitorii apărători ai ordinii publice

În replică, Poliția Română susține că s-a modernizat și că s-a transformat în bine în ultimii ani de democrație. În ciuda unor accidente regretabile, oficialii arată că personalul instituției se perfecționează continuu și că apărarea drepturilor omului este o prioritate.

„Instruirea polițiștilor din cadrul structurilor operative reprezintă o prioritate, punându-se accentul pe dobândirea și dezvoltarea aptitudinilor și competențelor specifice, care să conducă la aplicarea eficientă și coerentă a măsurilor de ordine și siguranță publică, fiind stabilite demersuri concrete pe linia apărării drepturilor omului, cu precădere pentru categoriile de persoane vulnerabile. Poliția Română desfășoară continuu o serie de programe de formare și activități specifice, pentru prevenirea şi combaterea discriminării, pentru prevenirea torturii sau a altor acte de tratament sau pedepse crude, respectiv pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor motivate de ură și a violenței de gen/ violenței în familie/infracțiunilor îndreptate împotriva minorilor, în cadrul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu alte instituții abilitate”, se arată într-un răspuns al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) pentru Europa Liberă.

Instituția menționează o serie de programe la care au participat sau participă sute de polițiști din întreaga țară, programe menite a preveni tortura și tratamentele inumane la care s-ar putea deda membrii ai personalului din structurile de coordonare, din centre de reținere și arestare preventivă. În plus, IGPR dă asigurări că în școlile de poliție se predau temeinic module dedicate protejării drepturilor omului și a prevenirii conflictelor interetnice.

Cu toate aceste eforturi, în ultimii ani, Poliția Română a fost zguduită din temelii de câteva scandaluri de răsunet.

• Cazul Caracal a demonstrat în primul rând incapacitatea autorităților de a răspunde eficient și prompt în situații extreme. În 2019, două tinere, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, au dispărut în aprilie, respectiv iulie din zona municipiului Caracal. Alexandra Măceșanu a apelat numărul de urgență 112 și a reclamat faptul că a fost răpită și sechestrată într-o casă din oraș. Toată ziua, Poliția a încercat să identifice locul din care a sunat fata, aceasta fiind localizată abia în noaptea următoare, dar prea târziu. A fost arestat Gheorghe Dincă, proprietarul imobilului, care a recunoscut că le-a ucis și ars pe cele două victime. Deci, ultima operațiune macabră ar fi făcut-o în timp ce Poliția încerca localizeze o convorbire telefonică.
• În octombrie 2020, ministerul Educației anunța că retrage acreditarea celor două specializări ale școlii doctorale a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. A fost o decizie istorică și cea mai aspră cu putință. Instituția este considerată „o fabrică de diplome” care a pus la punct un sistem de furt intelectual. Trei sferturi din doctoratele finalizate aici între 2011 și 2016 sunt suspecte de plagiat, spune un raport MAI. Din 1995, la școala doctorală a Academiei de Poliție, au fost acordate 683 de titluri de doctor.

Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza a fost în centrul mai multor scandaluri legate de suspiciuni de plagiat ale unor personalități care au deținut funcții publice importante, cum ar fi Robert Negoiță, primar al Sectorului 3, Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și fost șef al Poliției Române, Liviu Marian Pop, fost ministru al Educației, Lucian Netejoru, șef al Inspecției Judiciare, Alexandru Cătălin Ioniță, fost șef al Direcției Generale Anticorupție, Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție.

• În martie 2021, un bărbat din Onești a luat ostatici doi muncitori care lucrau la renovarea unui apartament, locuință pierdută în instanță de bărbat în urma unei decizii judecătorești definitive. Poliția a negociat cu agresorul ore întregi. Între momentul alertării prin 112 a forțelor de ordine, chiar de către atacator și intrarea polițiștilor în forță în apartament au trecut 8 ore. Cei doi muncitori erau morți, fiind înjunghiați de Gheorghe Moroșan. Ulterior, un raport al MAI a dezvăluit că factorii care au dus la eșecul operațiunii au fost modul de intervenție, maniera de documentare cu privire la autorul faptelor, angrenarea resurselor instituționale și coordonarea intervenției.

Colonelul Cătălin Paraschiv, dirijând forțele de jandarmi la 10 august 2018. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene contra manifestanților pașnici după ce, vrreme de or întregi nu au încercat să scoată dintre demonstranți, câteva grupuri de provocatori. Metoda, menită să discrediteze manifestanții pro-occidentali, a fost brevetată în România postdecembristă pe 13 iunie 1990, prin incendierea unui autobuz în Piața Universității chiar la ordinul ministrului de Interne, Mihai Chițac. Nici decidenții din iunie 1990, nici cei din august 2018, nu au fost sancționați.

În cazul Jandarmeriei, cel mai controversat moment al instituției l-a reprezentat intervenția în forță din Piața Victoriei în data de 10 august 2018, contra manifestanților pașnici. Atunci, mii de jandarmi au reprimat violent un protest la care participau 100.000 de civili. Mii de bătrâni, femei și copii au avut de suferit în Piața Victoriei, după ce jandarmii au intrat în forță în grupurile de oameni non-violenți, în încercarea de a evacua centrul Capitalei și în primul rând, porțiunea din fața sediului Guvernului, condus atunci de Viorica Dăncilă.

În urma ordinelor primite, jandarmii au folosit gaze lacrimogene, bastoane și tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii care demonstrau pentru un stat de drept. La aproape trei ani de la evenimente, niciun responsabil de evenimentele de atunci nu a fost trimis în judecată.