3 minute | PSD domină guvernul, Rusia amenință Ucraina, Lituania enervează China

Vehicule blindate rusești debarcate în Crimeea, în aprilie 2021. Tensiunile s-au ascuțit în ultimele săptămâni, cu reprezentantul Kremlinului calificând drept „isterie” îngrijorarea occidentală.

Vaccinarea în scădere, pregătiri de 1 Decembrie cu un nou guvern, cel mai probabil votat spre finele săptămânii.

Bună dimineața, dragi prieteni,

Pare să înceapă o săptămână complicată prefațată de proteste anti-restricții în multe state europene și perspectiva unui nou val de îmbolnăviri.

Dar iată cele mai importante știri:

  • PSD, PNL și UDMR par să fi ajuns la un acord cu privire la împărțirea portofoliilor în noul guvern. PNL are premierul, PSD partea leului.
  • Moscova ridică tonul în fața acuzațiilor și temerilor că deplasarea trupelor rusești în jurul Ucrainei semnalează riscul unui nou război.
  • China și-a redus reprezentarea în Lituania de la ambasador la însărcinat cu afaceri după ce Vilnius a folosit titulatura de Taiwan în relația cu autoritățile de la Taipei.

PSD, pe cale să domine cabinetul gen. Ciucă

După aproape trei luni de criză politică - miniștrii USR au demisionat la 6 septembrie, iar guvernul Cîțu a căzut în Parlament la 5 octombrie - a devenit plauzibil un guvern bazat pe o majoritate parlamentară masivă.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că cele trei partide vor merge astăzi, luni, 22 noiembrie, la Cotroceni, cu numele actualului ministru al Apărării, Nicolae Ciucă pentru funcția de premier. Și adaugă, relevant, că cine nu are premierul are Finanțele, Transporturile și Secretariatul General al Guvernului.

Per total, PSD ia Finanțele, Transporturile, Ministerul Apărării, Munca, Agricultura, Economia, Sănătatea și Secretariatul General al Guvernului, această cameră a motoarelor în orice guvernare.

PNL ar urma să primească Internele, MAE, Justiția, Educația, Cultura, Energia, Fondurile Europene și Digitalizarea. La UDMR ar urma să rămână Dezvoltarea, Mediul, Tineretul și Sportul, potrivit unor surse politice participante la negocieri.

Numărul de secretari de stat a sporit, iar PSD are 42, PNL 34, UDMR 8 astfel de funcții.

La votarea moțiunii de cenzură contra cabinetului Cîțu, pe 5 octombrie 2021, membrii PSD au plasat la intrarea în plen un Superman dezorientat. Florin Cîțu se caracterizase drept Superman. Negocierile cu PSD pentru formarea noului guvern sugerează și ele ... vizibilitatea redusă a PNL.

Toată presa remarcă jocul slab făcut de PNL la negocieri. Adevărul titrează „Marea coaliţie şi micul PNL. PSD domină noul Guvern, UDMR obţine tot ce vrea”.

În plus, dl gen. Ciucă și actualul ministru de Interne, Bode (cu șanse mari să își păstreze mandatul), ar fi propus indexarea pensiilor speciale, în condițiile în care partidul clamează public desființarea lor. Ideea a căzut totuși. Deocamdată.

E puțin probabil că președintele Iohannis va avea vreo obiecție. Consilierii săi au însă mari dificultăți să îi scrie discursul legat de învestirea cabinetului PSD-PNL. Criticile abundă pe scena publică.

Actorul Marius Manole a anunțat chiar că renunță la decorația conferită de președintele Iohannis, după ce Tudor Chirilă, o altă voce implicată în problemele cetății, i-a transmis săptămâna trecută un mesaj deloc măgulitor.

Rusia desfășoară trupe în jurul Ucrainei și ridică tonul

Nu numai presa internațională, dar și presa românească ia act de îngrijorările provocate de comasarea de trupe rusești de jur-împrejurul Ucrainei.

Libertatea publică un interviu cu șeful spionajului militar din Ucraina care afirmă că există informații potrivit cărora Rusia ar pregăti o ofensivă la începutul lui 2022.

În august 2021, 150 de steaguri ale Ucrainei au fost așezate în fața ambasadei Rusiei la Kiev în amintirea celor 14.000 de oameni uciși în conflictul provocat de separatiști ruși în regiunea estică Dombas a Ucrainei. Incidentele au avut loc după ocuparea Crimeei, în 2014.

Colegii de la Europa Liberă remarcă o înăsprire a tonului folosit de Kremlin pentru a respinge acuzațiile occidentale că Rusia ar pregăti o nouă agresiune împotriva Ucrainei.

În timpul ciocnirilor dintre forțele ucrainiene și separatiștii ruși din regiunea Dombas din estul țării, s-au înregistrat, începând din 2014, mai mult de 14.000 de victime.

În declarația sa de duminică, 21 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitrui Peskov, a calificat drept „isterie” îngrijorările privind comasarea a 92.000 de soldați ruși la granițele Ucrainei.

Acum, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat că Occidentul crează tensiuni artificial manifestând îngrijorări despre o așa-zisă invazie a Rusiei în Ucraina în februarie. Peskov a folosit chiar cuvântul „isterie”.

Șeful Informațiilor Militare de la Kiev declarase anterior că 92.000 de soldați ruși sunt masați de jur-împrejurul granițelor Ucrainei, iar ministrul de externe american Antony Blinken își manifestase îngrijorarea în această privință. Conducerea NATO a exprimat de asemenea îngrijorare fața de perspectiva unei noi agresiuni a Rusiei.

Moscova clamează dreptul de a trasa „o linie roșie” pe care nici Occidentul, nici măcar țările incluse în interiorul ei nu ar avea dreptul să o treacă.

O linie roșie a trasat și China atunci când a impus partenerilor occidentali să nu folosească numele de Taiwan în relațiile cu ... Taiwanul, potrivit politicii „o singură Chină”.

Lituania s-a înscris în această tradiție numai parțial: a folosit pentru ambasada taiwaneză de la Vilnius numele de reprezentanță, dar, în loc să o denumească „reprezentanța Taipei” în Lituania, a numit-o reprezentanța Taiwanului, fapt ce a enervat China.

Autoritățile de la Beijing au replicat prin retrogradarea ambasadorului său de la Vilnius la statutul de „însărcinat cu afaceri”. Uniunea Europeană a încercat să tempereze spiritele.

Cinci morți și mai mult de 40 de răniți la o paradă în Wisconsin

Presa americană și nu numai tratează pe prima pagină atentatul de la parada de Crăciun din orașul Waukesha/Wisconsin din Statele Unite.

Un SUV roșu a intrat în viteză în mulțimea de spectatori care asistau la o defilare de Sărbători. Autoritățile au reținut șoferul și încă un bărbat și au anunțat că, printre răniți, se află și 12 copii. Nu se cunoaște încă mobilul atacului.

Între timp, în Europa, a fost duminica protestelor anti-restricții. La Bruxelles, unde unii dintre cei 35.000 de protestatari au devenit violenți, poliția a folosit gaze lacrimogene. Manifestații au avut loc și la Roterdam, Haga, și Zagreb.

Tunuri cu apă și gaze lacrimogene contra manifestanților violenți de la protestul anti-restricții de la Bruxelles, de duminică, 21 noiembrie 2021.

Austria se află, de astăzi, în carantină totală din cauza recrudescenței îmbolnăvirilor. Autoritățile de la Viena sunt singurele care au făcut vaccinarea obligație legală. Dar la mitingul de sâmbătă au luat parte 40.000 de persoane, după cum scrie The Times.

Înăsprirea restricțiilor - primite cu astfel de reacții - vin inclusiv pe fondul temerilor legate de apariția unui nou val Covid, generat de o tulpină nouă, posibil foarte periculoasă, după cum avertizează și șeful campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță.

Alte subiecte:

  • În Statele Unite a scăzut numărul persoanelor care plănuiesc să aibă copii în perioada imediat următoare, scrie New York Times. S-a redus însă numărul celor care nu iau în calcul să aibă copii pentru că nu îi vor deloc.
  • Autoritățile statului islamic din Iran vor să interzică animalele de companie, indiferent că sunt câini, pisici sau crocodili. Clericii se tem de influența periculoasă a acestor „animale necurate”, citește stilul de viață occidental.
  • Continuă campania Europa Liberă „Libertatea de a fi sincer”. Cea mai recentă poveste aparține Andreei Remețan. A alege adevărul în locul minciunii înseamnă un pic de disconfort pe termen scurt pentru a fi tu însuți pe termen lung. Ce ziceți?

Nu uitați, dacă dacă aveți întrebări, sugestii și comentarii pe subiectele de mai sus și pe altele, nu ezitați să ne scrieți la treiminute@rferl.org. Noi chiar ne citim email-urile.

Pe mâine, toate cele bune,

Elena