Analiză | Goana după arme. Cu cât au crescut cheltuielile militare în lume în timpul războiului din Ucraina

Țările de pe întreg globul se întrec în cheltuieli amețitoare în domeniul militar, o tendință ce pare doar să accelereze, punctează o nouă analiză The Economist.

Sectorul apărării funcționează după o logică economică ușor diferită, iar costurile tind să crească pe măsură ce toate țările se înscriu pe lista pentru armele de ultimă generație și se împrumută, pentru a rămâne pe listă. Riscurile politice și costurile îngropate în afaceri corupte sunt, și ele, la ordinea zilei.

Cheltuielile militare au crescut la nivel global cu 3,7% în 2022 față de anul precedent, conform celui mai recent raport SIPRI (Institutul internațional de cercetare a păcii de la Stockholm). Cheltuielile militare au crescut cu 19% în ultimul deceniu, ajungând acum la nivelul de 2,2% din PIB-ul mondial.

Europa a cheltuit cu 13% mai mult pe apărare; o creștere atât de mare nu s-a înregistrat pe continent de cel puțin trei decenii, conform cercetătorilor, și este cauzată de războiul din Ucraina.

Cu toate acestea, analiza The Economist preconizează că aceste cheltuieli militare nu vor trece de 10% din PIB-ul global, în parte pentru că nu este nevoie de atât de multe arme. Majoritatea sunt extrem de eficiente, iar acum diferența o face calitatea, și nu cantitatea. Ajustând după eficiență, prețul unei rachete a scăzut în SUA cu 30% față de anii 1970.

„Creșterea continuă a cheltuielilor militare din ultimii ani este un semn că trăim într-o lume din ce în ce mai nesigură. Statele își întăresc puterea militară ca răspuns la un peisaj de securitate în proces de deteriorare, despre care nu se așteaptă să se îmbunătățească prea curând”, a precizat Dr. Nan Tian, cercetător SIPRI.

Într-o lume mai nesigură, așadar, fiecare țară se înarmează pentru că și vecinii săi se înarmează.

Există trei teorii principale care explică de ce țările aleg să se înarmeze.

Cea dintâi este pe modelul dilemei prizonierilor. Statele pot alege să coopereze cu un partener pentru a câștiga împreună ( caz în care există un echilibru de înarmare) sau pot să trădeze partenerul pentru câștig individual (moment în care, în lipsa cooperării, toată lumea se înarmează).

În cuvintele generalului american Mark Milley, „prevenirea unui război între marile puteri prin pregătire este foarte scump, dar nu la fel de scump ca pierderea unui război”.

O altă teorie, a spiralei, vede înarmarea ca pe un proces ce poate degenera, în care frica de ceilalți face toate țările să se înarmeze din ce în ce mai mult, într-un ciclu care se amplifică singur. Spirala înarmării poate duce cu ușurință la conflict, din pricina fricii.

O a treia explicație este oferită de modelul descurajării. Înarmarea este doar un simptom al conflictului politic și de interese, iar arsenalele sunt folosite de state pentru a deveni mai agresive la masa de negocieri.

O treime din membrii NATO plănuiesc să atingă sau să întreacă ținta alianței de 2% din PIB dedicat apărării, un standard care acum se dorește a fi minim, ci nu maxim.

Trei țări de pe glob sunt responsabile pentru 56% din cele 2.240 de miliarde de dolari cheltuiți pe sectorul militar: SUA, China și Rusia. În Europa, țările care și-au crescut cel mai mult bugetul de apărare sunt Finlanda (+36%), Lituania (+27%) și Polonia (+11%).

În Ucraina, cheltuielile militare au ajuns în 2022 să coste o treime din PIB-ul care s-a micșorat pe timp de război, ajungând la o sumă de aproximativ 44 de miliarde de dolari. Estimările SIPRI calculează, însă, ajutorul militar ca parte din bugetul țării donatoare. Ucrainei i-au fost alocate peste 75 de miliarde de dolari în ajutoare militare, peste jumătate oferite de SUA.

20 septembrie 2022: Exerciții NATO la Cincu, la care iau parte militari români și francezi.

România a avut cheltuieli militare de 1,7% din PIB în 2022, echivalentul a 5,2 miliarde de dolari. Deși suma este mai scăzută decât anul precedent, este în creștere față de valorile de acum un deceniu.

Cel mai recent, armata română a anunțat că va investi în echipamente, o strategie nouă a NATO pentru a se pregăti de un eventual conflict cu Rusia.

„Trebuie să ne pregătim pentru un conflict care poate avea loc în orice moment”, a declarat amiralul Rob Bauer, unul dintre oficialii militari de top ai NATO.

Pe 19 mai, Ministerul Apărării a cerut Parlamentului să aprobe cumpărarea a două submarine în valoare de 2 miliarde de euro. Armata a mai achiziționat trei drone Bayraktar TB2, cu 321 milioane de dolari, și intenționează să cumpere 54 de tancuri americane M1A2 Abrams.

Armata română vrea să devină, de asemenea, mai numeroasă. La începutul lunii mai, oficiali militari au anunțat că doresc să recruteze 4.000 de soldați.

Polonia dorește să cheltuiască 4% din PIB-ul său anul acesta pe apărare, cel mai mare procent dintre membrii NATO. Bugetul mare alocat apărării este ultimul semnal al intențiilor țării de a se înarma semnificativ în contextul războiului din Ucraina și al temerilor Varșoviei că Polonia va fi următoarea țintă a Rusiei.

De asemenea, Polonia și-a propus să-și dubleze efectivele de militari, de la 150.000 la 300.000.

În 2022, Polonia a recrutat aproape 14.000 de soldați, cel mai mare număr de noi recruți aduși în armată după 2008, an în care țara a renunțat la serviciul militar obligatoriu.

Armata poloneză se mobilizase înaintea războiului la granița cu Belarus, din pricina crizei de migranți provocată de guvernele de la Moscova și Minsk.

Polonia a aprobat în 2022 o nouă lege a apărării naționale pentru a combate „ambițiile imperiale ale Rusiei”, care oferă voluntarilor în serviciul militar un an de instructaj plătit și crește salariile din armată. Publicul larg se poate înscrie la cursuri scurte de instructaj militar.

În afara Europei, cheltuielile militare au crescut și în Orientul Mijlociu și Asia, dar au scăzut semnificativ în Africa. Două dintre țările cu cele mai mari bugete militare de pe continent, Nigeria și Africa de Sud, au fost nevoite să îi reorganizeze bugetele pentru a răspunde dezastrelor naturale și crizei economice. Arabia Saudită a urcat pe locul 5 mondial iar Taiwan și Australia și-au majorat cheltuielile militare, de asemenea.

Războiul din Ucraina rămâne, într-o lume modernă, un război pe model vechi, cu luptele sale sângeroase în tranșee și în tancuri. Această situație a surprins mulți experți în securitate și lideri globali, care credeau ca războaiele viitorului se vor concentra, mai degrabă, pe tehnologie, servicii de informații și măsuri economice.

„Viitorul războiului (din Ucraina, n.r.) va depinde parțial de cât de mult poate continua fiecare să tragă”, explică cei de la The Guardian.

În acest context, una dintre cele mai eficiente opțiuni au devenit armele nucleare cu rază lungă, dorite de toate țările cu bugete militare mari. Eficiența tehnologiei nucleare și a celorlalte tehnologii militare înseamnă că armatele își pot reduce la maxim pierderile de soldați.

Precedente istorice periculoase

O cursă de înarmare fără precedent a avut loc înaintea Primului Război Mondial. Armatele europene au cheltuit mult pe noile tehnologii de război ale vremii: mitraliere, artilerie grea, tehnologii de comunicații, avioane sau nave militare.

Fiecare țară a devenit tot mai preocupată de cum se înarmează ceilalți, o atitudine paranoică ce a devenit o parte esențială a conflictului brutal care a urmat.

Mai apoi, în timpul Războiului Rece, aceeași paranoia a dus la înarmarea nucleară, precum și nevoia de a „echilibra teroarea” egalând numărul de arme nucleare de ambele părți.

Această înarmare a dus la amenințarea „distrugerii reciproce asigurate”: utilizarea armelor de distrugere în masă de o parte a conflictului ar atrage utilizarea lor de către inamic, cu efecte complet distrugătoare pentru ambii beligeranți.

Cursa de înarmare a început după ce americanii au bombardat Hiroshima și Nagasaki: în 1949, sovieticii au început să-și testeze propriile arme nucleare, așa că americanii au pus accent pe bombele termonucleare, mișcare copiată de sovietici.

Pe măsură ce vesticii și sovieticii se înarmează, echilibrul delicat riscă să se prăbușească în timpul crizei rachetelor cubaneze din octombrie-noiembrie 1962.

24 octombrie 1962: Președintele american John F. Kennedy aprobă blocada navală a Cubei, la scurt timp după ce publicul american află despre prezența armelor nucleare sovietice pe insulă. Blocada a fost ridicată o lună mai târziu, după ce armele și navele sovietice au părăsit Cuba.

Următorii ani au fost marcați de tratate de dezarmare și détente.

După prăbușirea Uniunii Sovietice, Belarus, Kazahstan și Ucraina și-au predat armele tactice și nucleare Rusiei.

La sfârșitul Războiului Rece, țările au cheltuit timp de un deceniu din ce în ce mai puțini bani pe înarmare. Atacurile din 11 septembrie 2001 și războaiele din Irak și Afganistan au schimbat însă cursul.