Republica Moldova nu mai este dependentă de gazul rusesc și „poate să existe fără absolut niciun consum de gaze naturale sau de electricitate din Rusia”, a declarat premierul acestei țări, Dorin Recean, miercuri, la Forumul Mării Negre, organizat la București.
Premierul român Nicolae Ciucă a subliniat, în aceeași întâlnire, că războiul Rusiei în Ucraina are elemente clare ale unui război de cucerire și a solicitat întărirea prezenței Alianței Nord-Atlantice (NATO) la Marea Neagră.
Cei doi prim-miniștri au fost invitații sesiunii de discuții „Provocări de securitate în regiunea Mării Negre. Creșterea rezilienței statelor afectate de crizele actuale prin cooperare”.
În discursul său, Dorin Recean a subliniat rolul României în asigurarea necesarului energetic al Republicii Moldova.
„Atunci când Moldova s-a aflat într-o situație critică, România a intervenit prompt și am putut să depășim această situație”, a subliniat premierul moldovean.
El a spus că, în decursul ultimului an, țara sa a reușit să își asigure independența energetică față de Rusia.
„Dacă la declanșarea războiului 100% din energia consumată de Republica Moldova era originară direct sau indirect din Rusia, astăzi Republica Moldova, datorită transformărilor radicale care au avut loc, poate să existe fără absolut niciun consum de gaze naturale sau de electricitate din Rusia”, a declarat premierul moldovean.
„Republica Moldova nu mai consumă gaze naturale din Rusia, este integrată în rețeaua energetică europeană și din punct de vedere tehnic, dar și din punct de vedere comercial”, a menționat Recean.
„Nu cad rachete la Chișinău, dar suntem atacați hibrid”
Premierul Republicii Moldova a ținut să sublinieze că rezistența Ucrainei reprezintă de fapt un act de păstrare al păcii în Europa și a vorbit despre amenințările cu care se confruntă țara sa.
„Republica Moldova este atacată hibrid. La Chișinău nu cad rachete, dar este atacată hibrid: propagandă, atacuri cibernetice, proteste plătite pentru a provoca și a destabiliza Republica Moldova; ură inter-etnică promovată activ de canale rusești”, a punctat el.
Societatea din Republica Moldova reconsideră interpretarea „statutului de neutralitate”, stipulat în Constituție, în condițiile în care Rusia „nu a respectat și nu respectă statutul de neutralitate”, a mai spus Dorin Recean.
„Societatea este acum într-o discuție foarte serioasă în ceea ce privește capacitatea noastră de apărare, care trebuie consolidată. Anterior se considera că statutul de neutralitate înseamnă și o lipsă a necesității de a consolida capacitatea noastră de apărare”.
Republica Moldova și-a dublat bugetul pentru apărare, a crescut sumele alocate măsurilor de securitate și intenționează să își intensifice prezența în sesiuni de instruire și exerciții cu specific militar internațional.
Nicolae Ciucă: Armatele trebuie să aibă rezerve la nivelul întregii societăți și capacități de mobilizare extinsă
România va sprijini în continuare Republica Moldova, pentru preîntâmpinarea efectelor secundare ale războiului, securitatea țării vecine fiind interdependentă de cea a Ucrainei, a subliniat la rându-i premierul Nicolae Ciucă.
El a subliniat că schimbările survenite după declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina impun revizuirea măsurilor de securitate în Marea Neagră, unde „se consumă o mare parte a componentelor acestui război de agresiune pe scară largă al Rusiei în Ucraina”.
„Desigur, avem cele mai clare elemente ale definiției unui război de cucerire, dar, totodată și a unui război neocolonial - Rusia împotriva Ucrainei - care se desprinde de imperiu, un adevărat război de independență al Ucrainei”, a evidențiat premierul român.
„Dacă toate evaluările privind situația de securitate a estului Europei, amenințările, riscurile și vulnerabilitățile regiunii aveau abordarea conservatoare post Război Rece, cu Rusia angajată și partener, eventual competitor și rival, am văzut cu ocazia lui 24 februarie 2022 trecerea spre o nouă paradigmă a războiului pe scară largă de durată, de mare intensitate ca amenințare”, a întărit el.
În noul context, Ciucă a afirmat că industria de apărare trebuie să se transforme în industrie de război, iar armatele mici de profesioniști, tehnologizate și sofisticate „trebuie să revină la armate de masă, cu rezerve la nivelul întregii societăți și capacități de mobilizare extinsă pentru a face față unui război pe scară largă.”
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina se dovedește unul lung și de înaltă intensitate, care „epuizează resursele, nu doar ale țării aflată în conflict, dar și a țărilor Europei”.
În acest context, activități desfășurate în mod liber în Marea Neagră necesită o vigilență suplimentară, inclusiv din partea NATO, a transmis premierul român.
„Libertatea survolului și libertatea circulației maritime, libertatea navigației în apele teritoriale, zone economice exclusive și zona internațională liberă din Marea Neagră creează o componentă distinctă de amenințări de securitate care reclamă întărirea prezenței alianței”, a completat Ciucă.
Premierul României a mai vorbit de „abuzurile Rusiei” în Marea Neagră, dar și prin doborârea unei drone americane, chiar deasupra Mării Negre sau acțiunile intimidante la adresa avionului polonez la adresa avionului polonez participant la o misiune europeană FRONTEX.
El a subliniat că trebuie reținut „abuzul Rusiei” prin transformarea în zone interzise a unor areale din Marea Neagră unde a anunțat exerciții militare pe perioade extinse, care nu vizează doar Ucraina, astfel de acțiuni fiind anunțate încă de acum mulți ani, limitând sau chiar blocând libertatea de navigație în Marea Neagră.
„Exerciții reale sau imaginare, crearea artificială a unor zone de război și pericol pentru circulația vaselor comerciale, blocarea acestora în porturi sau interceptarea lor, toate au fost subiecte de discuții și amenințări directe la securitatea maritimă ce trebuie reglementate corespunzător și cuprinse în planuri de acțiuni, dar și în proiecte de prezervare a libertății de circulație, inclusiv prin însoțirea transporturilor de nave de patrulare militare care să salvgardeze tranzitul”, a adăugat premierul.