De profesie inginer chimist, actualul primar din Caracal, Ion Doldurea, a lucrat la Fabrica de Anvelope din Caracal până în 1993.
De atunci, e acționar și administrator la propriile firme, după cum declară chiar el, în CV-ul oficial. În 2018 a ieșit la pensie.
Numele lui Ion Doldurea apare în multe firme. Cele mai vechi, înființate în 1994 și 1998, poartă același nume - Fiedo Exim SRL. Amândouă sunt în acest moment radiate.
În 2000, Doldurea pune bazele companiei Coragaz, actualmente radiată, iar în 2002 înființează Chemo-Exim, de asemenea radiată.
În 2001, Ion Doldurea și fiii săi, Ionuț și Cristian, pornesc Dolchimex SRL. Patru ani mai târziu, Cristian Doldurea înființează Dolgas SRL.
Rombulgaz SA, înființată în 1999, a fost o asociere de acționari româno-bulgari. Acționarul român: Ion Doldurea. Acționarii bulgari: Tihomir Dimitrov Haladjov, Vassil Tzvetkov Valov, Kristian Borislavov Barsanov și Rossen Vassilev.
Îți mai recomandăm Explozii la Crevedia | Patru dosare penale deschise, trei decese și 58 de răniți. Doi, în stare gravă, intubați și ventilați mecanicÎn 2003, societatea își adaugă în obiectul de activitate ambalare/îmbuteliere gaz lichefiat.
În 2004, firma intră complet sub controlul familiei Doldurea, acționari fiind toată familia - Ion Doldurea, soția lui, Petra, și cei doi fii, Ionuț și Cristian. Firma funcționează până în 2015, când i se suspendă activitatea.
Datele financiare ale firmei nu sunt spectaculoase.
În 2018, Ionuț Doldurea preia firma Criana Gas, împreună cu Cosmin Ionuț Stângă, iar în 2023, SC Flagas SRL preia Rombeer Crângașu.
În 2010, prin firma Dolchimex, familia Doldurea intră în asocierea Ade Gas Oil, împreună cu alți doi mari jucători de pe piața GPL, Azalis SRL și Eurogenetic SRL.
Dar să le luăm pe rând.
Perla coroanei afacerilor familiei Doldurea, SC Flagas SRL
Italianul Flavio Gaianigo este fondatorul uneia din cele mai mari companii de gaz lichefiat din Italia, Coprim, în 1980. Inginer de profesie, Gaianigo are și mai multe brevete de invenții pentru echipamente GPL. În 1997, italianul s-a decis să înființeze o firmă în România - Flagas SRL.
În 2006, mandatar al firmei era Ion Doldurea și, tot în acel an, firma e preluată de fiul Ionuț Doldurea. Din 2013, în acționariat intră și Ionuț Cosmin Stîngă, un craiovean care apare ca fiind jucător în echipa de fotbal a Rompetrol. Stîngă va fi partener cu familia Doldurea și în alte afaceri.
În 2008, de când există primele informații financiare ale acestei societăți, compania nu avea angajați, cifra de afaceri era de 3,7 milioane de lei cu un profit de peste 390.000 de lei.
Din 2010, însă, afacerile firmei demarează în forță. Cifra de afaceri crește de la an, la an, cu aproximativ 50%. În 2021 și 2022 se dublează, și ajunge la aproape 600 de milioane de lei. Adică de 500 de ori mai mult ca în 2008.
Și profitul crește proporțional - de la 291.000 de lei în 2008, la 32,7 de milioane de lei în 2022.
În clasamentul național al firmelor, după codul CAEN - comerț cu amanuntul al altor bunuri, în magazine specializate-, SC Flaglas SRL este pe locul 14 pe țară.
Firma a făcut și afaceri cu statul, cu primării din mai multe județe.
În ce alte firme sunt acționari membrii familiei Doldurea
În ordinea descrescătoare a cifrei de afaceri, următoarea firmă ca importanță în care familia Duldurea e implicată este Rombeer Crîngașu SRL.
Adică cea preluată la începutul acestui an. În 2022, firma a raportat o cifră de afaceri de 290 de milioane de lei, cu un profit de 9.2 milioane lei.
Societatea are în portofoliu lanțul de 15 benzinării și stații GPL RBC Gas, în județele Prahova și Dâmbovița.
Tranzacția între giganții GPL a fost făcută abia după ce Consiliul Concurenței și-a dat acordul.
Următoarea firmă ca valoare din portofoliul familiei este Ade Gas Oil, din care deține o treime. În 2022, societatea a avut o cifră de afaceri de 173 de milioane de lei cu un profit de 13,5 milioane de lei.
Pe pagina oficială a companiei scrie că e principalul distribuitor de GPL din sud vestul României. 166 de stații GPL, 70 de stații DODO, 70 de clienți industriali și peste 900 de persoane fizice.
Dolgas SRL, în care acționar unic este Cristian Doldurea, a încheiat 2022 cu o cifră de afaceri de 86 de milioane de lei și un profit de 1,5 milioane lei
Criana Gas, deținută de Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă, a avut o cifră de afaceri anul trecut de 33.3 milioane de lei și un profit de 1,5 milioane.
Dolchimex SRL, deținută de frații Doldorea, a avut o cifră de afaceri în 2022 de 15,5 milioane, și un profit de 3,8 milioane de lei.
Profitul firmelor familiei Doldurea în 2022 - 53,3 milioane lei.
Firma Dolchimex, afaceri cu Baza NATO Deveselu
Pe 15 decembrie 2020, Baza Militară de la Deveselu lansează în SEAP o cerere de achiziție directă pentru tâmplărie PVC și reparații curente.
În nici o oră, afacerea e încheiată cu firma Dolchimex, deținută de familia Doldurea. Valoarea contractului este de puțin peste 17.000 de lei.
De altfel, aproape toate firmele familiei Doldurea au afaceri cu statul. Mai puțin Ade Gas Oil.
- Dolchimex, contracte totale de 215.000 lei, cel mai bun client - Primăria Caracal.
- Dolgas, contracte totale de 636.000 lei, cel mai bun client - comuna Dobrosloveni
- Criana Gas, contracte totale de 100.000 de lei, toate cu comuna Buturugeni, Giurgiu.
- Flagas SRL, contracte totale de 1,6 milioane de lei, cei mai buni clienți, Primăria Bolintin Vale 720.000 de lei și Moara Vlăsiei 528.00 de lei.
Cariera politică a bărbaților Doldurea
Primul care a cochetat cu politica, și a și reușit, a fost mezinul familiei Doldurea, Ionuț. În 2008 a candidat pe listele PNG-CD și a câștigat un fotoliu de consilier local la Caracal. Apare cu o donație în natură pe listele partidului, de 40.000 de lei.
În prima lui declarație de avere, cea la depunerea candidaturii, Ionuț Doldurea avea o casă în Corbeanca, primită donație, un autoturism Jaguar și niciun ban în conturi.
Ionuț era, conform declarației, director comercial al firmei tatălui, Rombulgaz, și director de patromoniu la BTT SA. La aceleași două companii lucra în 2008 și soția lui.
În 2011, în ultima declarație de avere depusă, nu mai era angajat la firma tatălui, ci doar la BTT.
Cu toate afacerile mari pe care le avea pe numele lui, în 2016, Ion Duldurea se implică în conducerea Spitalului din Caracal. Mai exact, devine președinte al Consiliului de Administrație.
În acel moment, averea familiei consta în cinci terenuri, două case, un spațiu comercial și o Dacie Duster.
Obiectele de artă erau evaluate la 70.000 de euro, avea aproape 400.000 de lei în conturi și un împrumut de 3 milioane de lei, acordat firmei Voltacom dol, prin acționariatul căreia a trecut și Ion Doldurea.
La capitolul venituri, Doldorea avea un salariu de peste 110.000 de lei de la firma proprie, Dolchimex, dividende de 570.000 de lei de la aceeași firmă și pensia soției, de 15.000 de lei.
Intrarea lui în politică s-a făcut în 2019, când lider al PSD Olt era actualul secretar general al PSD, Paul Stănescu.
Presa a speculat la momentul respectiv că a fost o luptă între două grupări puternice în PSD, cea a lui Darius Vâlcov - fost ministru, în prezent aresta - cu cea a a lui Paul Stănescu. Ultimul a ieșit câștigător.
Și, firesc, un an mai târziu a venit și candidatura lui la Primăria Caracal.
A câștigat mandatul de edil și a fost învestit în funcția de primar, în 2020.
Era deja un om foarte bogat: șapte terenuri, două case, două spații comerciale și 12 apartamente, toate cumpărate în 2019.
Obiecte de artă valorau tot 70.000 de euro, dar a primit înapoi împrumutul de aproape 3 milioane de lei de la Voltacom Dol.
Pe lângă salariile de la firmele sale și indemnizația de la CA al Spitalului Caracal, în 2019, Doldurea a încasat și pensie de stat - 33.000 de lei și privată, de 17.000 lei.
Ion Doldurea era plecat în străinătate în momentul exploziei de la Crevedia. Într-o intervenție în direct la România TV, primarul din Caracal a declarat că a aflat de explozii. „Ştiu. Este vorba despre o persoană. Ceilalți... pompierii... este problema lor”.
El nu a răspuns unei solicitări prin care Europa Liberă i-a solicitat informații despre firma pe care fiul său o conduce, care deținea stația care a explodat la Crevedia.
Ionuț Doldurea nu a putut fi contactat până la publicarea acestui articol.
Ancheta exploziei de la Crevedia a fost preluată de Parchetul General. Surse judiciare susțin că procurorii l-au audiat deja pe Ionuț Dordulea. Acuzațiile sunt de ucidere și distrugere din culpă.