SUA și Israel, scopuri diferite. Occidentul, obosit de războiul din Ucraina. Nou mandat pentru primarul pro-rus al Chișinăului

Bombardamente foarte puternice au avut loc în nordul Gaza în noaptea de duminică spre luni.

Bombardamente foarte puternice au avut loc în nordul Gaza în noaptea de duminică spre luni. SUA lucrează ca să împiedice extinderea conflictului în Orientul Mijlociu. La Chișinău, primarul pro-rus câștigă la limită un nou mandat.

Bun găsit,

Iată principalele știri:

  • Luptele s-au intensificat în Fâșia Gaza. Trupele israeliene anunță că au împărțit enclava în două și că au încercuit orașul Gaza.
  • Iordania parașutează sprijin umanitar și medical în Gaza.
  • Primarul pro-rus al Chișinăului a câștigat un nou mandat la alegerile locale.

SUA și Israel au scopuri diferite în Gaza

În noapte de duminică spre luni au avut loc cele mai puternice bombardamente din Gaza de la începutul războiului, iar comunicațiile au căzut din nou, transmite BBC, care adaugă că și în centrul Israelului au sunat sirenele din cauza rachetelor trase din Gaza.

Secretarul de stat Antony Blinken se află într-un turneu prelungit în Orientul Mijlociu, încercând să prevină extinderea conflictului, notează The New York Times.

Antony Blinken s-a întâlnit în Cisiordania cu președintele Autorității Palestiniene (AP), Mahmoud Abbas, care a cerut o încetare a focului în Gaza, scrie Reuters.

Cei doi au discutat inclusiv despre un posibil rol al AP în Gaza dacă Hamas este distrus. În acest timp, Mahmoud Abbas denunță „genocidul din Gaza”, potrivit Euronews.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, s-a întâlnit cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Astăzi, diplomatul american merge la Ankara, unde, pe lângă problema conflictului Israel-Hamas, diplomatul american va avea și alte discuții grele legate de relația SUA – Turcia, notează AFP.

O analiză The Wall Street Journal afirmă că SUA și Israelul nu au aceleași obiective în Gaza, ceea ce complică mult situația, iar The Economist scrie despre cum războiul din Gaza a adâncit coșmarul președintelui Joe Biden legat de Iran.

Washington Post anunță vizita în Israel a șefului CIA, William J. Burns, despre care susține că e parte a eforturilor de eliberare a ostaticilor și de limitare a victimelor civile din Gaza.

Între timp, șefii agențiilor umanitare ONU cer într-o declarație comună „încetarea umanitară imediată a focului”, numind situația din Gaza drept „oribilă” și „inacceptabilă”, transmite The Guardian.

Axios scrie despre ajutoarele medicale pe care aviația iordaniană le-a parașutat asupra Gaza, despre care afirmă că s-au făcut în coordonare cu armata israeliană.

Seful Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, este omul cel nai căutat de Israel, fiind considerat organizatorul atacurilor din 7 octombrie.

Financial Times face un portret detaliat al lui Yahya Sinwar, liderul Hamas vorbitor de ebraică, creditat cu organizarea atacurilor de pe 7 octombrie.

Iar AP scrie despre familiile victimelor israeliene care călătoresc pentru a-i face pe oamenii din toată lumea să nu uite de ostatici.

Occidentul, obosit de războiul din Ucraina

Un înalt consilier al președintelui Volodimir Zelenski critică Occidentul pentru oboseala războiului, scrie Politico. Andrii Iermak spune că cei care s-au săturat de războiul din Ucraina s-ar putea trezi mâine într-o lume în care va fi mai puțină libertate.

De cealaltă parte, Bloomberg scrie că Volodimir Zelenski avertizează SUA că, în cazul în care nu aprobă ajutorul militar pentru Ucraina, riscă un război și mai mare. Declarațiile președintelui ucrainean vin pe fondul neînțelegerilor politice interne din SUA.

La rândul său, BBC scrie despre criticile tot mai mari la adresa liderilor militari ucraineni după ce zeci de soldați au fost uciși de un atac rusesc la o ceremonie, într-o tragedie despre care Volodimir Zelenski spune că putea fi evitată.

Primarul pro-rus al Chișinăului mai câștigă un mandat

În Republica Moldova, primele rezultate arată că primarul pro-rus din Chișinău a revendicat victoria din primul tur, anunță Europa Liberă.

Ion Ceban, primarul pro-rus al Chișinăului, a obținut 50,58% din voturi la alegerile locale din Republica Moldova, conform rezultatelor preliminare, anunță și G4Media.

Ion Ceban, primarul pro-rus al Chișinăului, a obținut 50,58% din voturi la alegerile locale din Republica Moldova.

O analiză Spotmedia arată că, în România, PNL a făcut prima mișcare în perspectiva alegerilor din 2024, anunțând că va participa pe cont propriu la toate alegerile.

Un sondaj comandat de News.ro arată că PSD este pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare, cu 28,7%, urmat în ordine de PNL şi AUR, la o diferență de 0,3%. USR şi partidul Dianei Şoşoacă înregistrează creşteri uşoare

O regiune în care prosperă partidele extremiste este Valea Jiului. Sud-vestul țării, dominat de minerit, caută luminița de la capătul abatajului, arată o investigație Europa Liberă: minerii rămân în 7 ani fără job, iar alternativa nu se întrezărește.

Judecătoarea Mona Pivniceru are o primă de pensionare de 30.000 de euro, iar pensia anuală ajunge la aproape 400.000 de lei, scrie defapt.ro, care adaugă că și alți judecători cer aceleași beneficii în instanță.

Alte știri:

  • Un sondaj de opinie pentru New York Times a constatat că alegătorii din cinci state esențiale l-au preferat pe Donald Trump în detrimentul lui Joe Biden. – NYT
  • Influencerii chinezi folosesc clone cu Inteligență Artificială pentru a crește cantitatea de conținut. – The Guardian
  • Auroră boreală în România. Apariție extrem de rară duminică seară pe cerul României, când o „draperie” roșiatică a acoperit cerul. – Euronews România

Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Podcastul SmartJob este pe Spotify, Apple Podcast și Google Podcast.

Toate cele bune!
Adrian