Hotărârea instanței vine după ce, în februarie 2024, aceeași instanță admitea, în principiu, cererea de revizuire a sentinței fondatorului trustului de presă Antena Grup.
Decizia de revizuire fusese luată după o cererea depusă de fostul șef al AVAS, Jean Cătăli Sandu, condamnat și el în dosar, așa cum consemna portalul Tribunalului București.
Dan Voiculescu era condamnat, de judecătoarea Camelia Bogdan, pe 8 august 2014, în dosarul ICA, la 10 ani de închisoare, pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro adus statului. Voiculescu a executat doar o treime din pedeapsă și a părăsit penitenciarul Rahova în 2017, pentru că avea peste 60 de ani.
Îți mai recomandăm Eu cu cine votez? Ep. #3 | Candidații cu dosare penale la alegerile din 2024 cer votul electoratului. Cum se apără, ce spun lideriiÎn cei peste 10 ani, statul nu a reușit să recupereze întreaga sumă de bani datorată de omul de afaceri. În 2021, ANAF recuperase 8,7 milioane de euro.
Alte 10 milioane de euro au fost recuperați după ce statul a confiscat patru imobile de la Dan Voiculescu pe care acesta le-ar fi construit sau cumpărat cu ajutorul banilor furați de la stat. E vorba de patru clădiri asupra cărora Dan Voiculescu a deschis procese: fostul sediu al Antenelor din Șoseaua București-Ploiești, turnul Grivco, un teren din strada Gârlei 1B și fostul sediu ICA din strada Gârlei 1D. Singurul care a fost vândut este fostul sediu ICA vândut pe 20 august 2019 chiar Antenei Group pentru 10 milioane de euro.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.