Unele dintre vagoane zăceau contorsionate şi lovite lângă calea ferată, a relatat presa rusă.
Trenul vena de la Kazan, în Tatarstan, şi merge spre Adler, pe malul Mării Negre, când a deraiat în sudul regiunii Volgograd, lângă gara Kotelnikovo, la aproximativ 1.200 km sud de Moscova, a declarat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.
„Paramedicii sunt la faţa locului", a anunţat ministerul, adăugând că 324 de lucrători din serviciile de urgenţă sunt implicaţi în operaţiune. Au fost solicitate, de asemenea, elicoptere de urgenţă.
Canalul Telegram Mash a anunţat că cel puţin două persoane au fost ucise, dar că numărul morţilor ar putea creşte. Agenţia de ştiri Interfax a declarat că până la 100 de persoane ar putea fi rănite.
O înregistrare video neverificată care circulă pe Telegram arată cel puţin patru vagoane deraiate, unele răsucite, cu oameni ieşind din unul răsturnat pe o parte lângă şine.
Îți mai recomandăm Un milion de locuitori din Rusia și Crimeea, fără electricitate