Alegeri în Bulgaria fără un câștigător clar. Pro-europeanii și conservatorii aproape la egalitate

Exit pollurile aratau duminică seară că blocul politic al pro-europeanului Kiril Petkov a obținut 26,9% din voturile exprimate duminică, 2 aprilie.

Alegerile din Bulgaria nu au deocamdată un câștigător detașat. Rezultatele parțiale de luni de dimineață publicate de Comisia Electrorală Centrală arată că, după numărătoarea a 70% din voturi, Blocul de centru-dreapta condus de partidul GERB al fostului premier Boiko Borisov a obţinut aproximativ 25,84% din voturi, scrie novinite.com.

Blocul reformist, format din Continuăm schimbarea (PP) şi Bulgaria democrată (DB), condus de Kiril Petkov şi Asen Vasilev, a obținut 24,89% din voturi. Formațiunea de extremă dreapta „Vazrajdane” cu 14,90%.

Analiștii spun că fostul premier bulgar va avea probleme în a forma un guvern de coaliţie stabil, în condițiile în care partidele nu au ajuns la o înțelegere.

Duminică noaptea, primele exit-polluri arătau că Blocul reformist PP-DB, condus de Kiril Petkov şi Asen Vasilev, avea cele mai multe voturi la alegerile, potrivit Reuters. Astfel, blocul reformist, avea aproximativ 25,3% din voturi, conform unui sondaj la ieşirea de la urne al GALLUP International. Blocul de centru-dreapta condus de partidul GERB al fostului premier Boiko Borisov avea aproximativ 24,7%.

Cele două blocuri politice ar putea forma o majoritate care să ducă la un nou guvern, dar blocul reformist al lui Kiril Petkov îl acuză pe Boiko Borisov și partidul său GERB că a prezidat corupția în cel mai sărac stat membru al UE în timpul guvernării lor de un deceniu, lucru pe care Borissov neagă, mai scrie Reuters.

Îți mai recomandăm Alegeri parlamentare în Bulgaria cu șanse reduse de formare a unei majorități stabile

Un sondaj TREND arata că PP-DB (Kiril Petkov, pro-european) a fost de 26,9% din voturi, iar GERB-SDS (Boiko Borisov, conservator) cu 26,7%.

Acesta a fost al cincilea scrutin din Bulgaria din ultimii doi ani.

Kiril Petkov a fost premier timp de 6 luni anul trecut, când în iunie a fost demis prin moțiune de cenzură.

În timpul mandatului său, guvernul bulgar a avut de o poziție dură față de invazia Rusiei în Ucraina.

Îți mai recomandăm Alegeri generale în Bulgaria, a cincea oară în doi ani. Cum își împart Rusia și corupția politica bulgară