Bulgaria este o republică parlamentară unicamerală, în care rolul de Președinte este mai degrabă decorativ. Prim-ministrul are în mână puterea executivă, în timp ce Parlamentul poate întoarce orice veto prezidențial cu o majoritate simplă de voturi.
Context tensionat
În 9 iulie 2020 au început o serie de proteste împotriva Guvernului, în special împotriva corupției partidului la putere, GERB, și a premierului. De asemenea, au izbucnit mai multe scandaluri care implicau poliția și forțele armate, președintele, și mai mulți procurori. Bulgaria, la fel ca România, este considerată una dintre cele mai corupte țări din UE, conform Indicelui de Percepție al Corupției.
Cu scurt timp înainte de declanșarea protestelor împotriva Guvernului, acuzat de implicarea în afaceri dubioase, premierul Boiko Borisov a fost subiectul a numeroase controverse. O înregistrare descrisă drept secretă, din aprilie 2018, a fost dată presei în iunie 2020. În înregistrare, o voce care pare să fie a lui Borisov vorbește despre un alt politician, recunoaște că a hărțuit o companie, amenință un europarlamentar și își bate joc de alți premieri europeni. Ulterior, o fotografie cu Borisov întins într-un pat lângă o armă și un teanc de bancnote de 500 de euro a apărut și ea în presă. Borisov a acuzat fiecare politician important din țară de „orchestrarea" fotografiilor compromițătoare.
În ciuda protestelor anti-Guvern și anti-Borisov, partidul acestuia rămâne în topul preferințelor din Bulgaria. Reacția la corupția din țară a divizat votul între multe partide relativ mici, multe dintre ele nou înființate, fără să existe o majoritate clară în spatele vreunui partid. Acest lucru reflectă lipsa unui consens între bulgari în ceea ce privește viitorul țării. De asemenea, spun analiștii, reflectă lipsa unei figuri care să unească și să reflecte interesele bulgarilor. Pe deasupra, autoritățile se așteaptă la o prezență mică la vot din cauza apatiei politice și a pandemiei.
Bulgaria, la fel ca restul țărilor din Europa, a fost afectată profund de pandemia de coronavirus și are una dintre cele mai mari rate de deces din Uniunea Europeană. Campania de vaccinare nu pare să meargă bine - doar 5% din populație este vaccinată, spre deosebire de o medie europeană de 11%.
Deoarece există o minoritate etnic bulgară numeroasă în Macedonia de Nord, rezultatul acestor alegeri va influența și viitorul Macedoniei, mai ales în ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană. Actualul guvern bulgar și-a folosit dreptul de veto împotriva deschiderii negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord.
Bulgaria este una dintre țările cele mai dependente de cărbune și petrol din Uniunea Europeană. Acest lucru a ținut-o aproape de Rusia, deși recenta controversă pe marginea expulzării a opt diplomați ruși în ultimii doi ani i-a depărtat de gigantul din est.
Borisov se îndreaptă spre vest, în timp ce al doilea cel mai mare partid, social-democrații, înclină spre Rusia.
Cine e în cursă?
Electoratul din Bulgaria este divizat și nu pare să se contureze vreo majoritate clară - primele două partide par să strângă fiecare undeva între un sfert și o treime din voturi. Fiindcă e necesară o majoritate de 121 din 240 de mandate în Parlament, cel mai probabil va fi necesară o coaliție.
Partidul GERB (Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) este momentan la putere, estimat la 28%, deși ultimul an i-a diminuat popularitatea din cauza protestelor anti-corupție la adresa administrației și premierului. Boiko Borisov și miniștrii săi au fost acuzați de repetate ori în ultimii ani de corupție din fonduri europene și naționale, spălare de bani și de administrarea proastă a bugetului țării.
GERB, care face parte la nivel european din Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat), conduce Bulgaria din 2009 și este pro-european.
BSP (Partidul Coaliția pentru Bulgaria), social-democrații, sunt principalul rival al GERB, fiind cotat în sondajele preliminare la 23-25%. La fel ca alte partide social-democrate din Europa de est, mulți din aderenții BSP sunt simpatizanți ai fostului regim comunist.
Câteva partide mici au reușit să atragă interesul bulgarilor. DPS, ITN, și „Ridică-te!” promit să atragă împreună la fel de multe voturi ca GERB și BSP, iar platforma lor se bazează pe opoziția față de GERB și BSP. Aceste partide ar putea câștiga capital politic dacă unul dintre marile partide vor avea nevoie de ei într-o coaliție. Euronews explică că o posibilă coaliție se poate întemeia între GERB și două partide mici: ITN și VMRO.
Multe dintre partidele din cursa parlamentară din Bulgaria sunt noi - întemeiate în ultimii doi ani, în special în ultimele câteva luni.
Pe locul trei în sondaje, cu 14-16%, se află ITN (Ima Takuv Narod, Există un astfel de Popor), un nou partid populist întemeiat acum un an de Slavi Trifonov, muzician, actor, și prezentator TV. ITN se opune nu doar lockdown-ului, ci și unei coaliții cu vreunul din cele două partide mari, atrăgând votul populației anti-sistem. Aceștia refuză să adopte o ideologie, propunând scopuri politice generale fără a explica modul în care ar putea fi atinse.
Pe locul patru în sondaje, cu 10-12%, sunt DPS (Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți), afiliat cu Grupul European Renew Europe (condus în Parlamentul European de Dacian Cioloș). Aceștia sunt favoriții populației etnic turcă din Bulgaria, dar adună și alți centriști liberali din provinciile diverse etnic.
Noua formațiune de centru-stânga „Ridică te! Golanii criminali – afară!”, condusă de fostul avocat al poporului Maia Manolova și VMRO al actualului viceprim-ministru și ministru al apărării Karakacianov, se află amândouă în pragul parlamentar de 4%. Liderii „Ridică-te!” au participat la protestele anti-guvern. Spre deosebire de alte partide, aceștia par să aibă un plan detaliat pentru guvernare, însă analiștii consideră programul a fi „grăbit, de parcă a fost scris peste noapte”. VMRO este un partid ultra-naționalist, iar deși politicile lor sunt greu de definit, rămâne clară poziția lor conservatoare, împotriva minorităților etnice și sexuale.
„Bulgaria Democrată (BD) este USR-Plus. Sunt TFL-ul bulgăresc: pro-UE, 'fără corupţi în politică', în prim-plan la protestele urbane #rezist din ultimii ani, cerând demisia premierului Borisov şi procurorului general Gheşev, văzuţi ca super-corupţi. Figura lor emblematică e una neaşteptată pentru voi: Laura Codruţa Kovesi. Ani de zile, oamenii din BD şi organizaţiile civice au vorbit despre “modelul românesc” de reformă a justiţiei, cerând un DNA care să bage miniştri la puşcărie ca la nord de Dunăre, la Sofia neexistând cazuri. Dar în vreme ce la Bucureşti , Kovesi a cam ieşit din prim-plan, la Sofia încă umple un gol de imagine pentru civici deoarece co-preşedinţii BD n-au un profil foarte marcat, asta fiind una din explicaţiile pentru care alianţa e la 5-7% în sondaje (pragul electoral în Bulgaria e 4%)", îi descrie Sorin Ioniță, Expert Forum.
Mai mulți medici care au devenit populari în timpul pandemiei sunt candidați priviți favorabil de către bulgari, apărând astfel pe listele mai multor partide.
Potrivit The Sofia Globe, 87 dintre candidații la alegerile parlamentare de duminică, din aproape fiecare partid, au lucrat sau au colaborat cu securitatea din Bulgaria comunistă.
Bulgaria stă foarte prost în ceea ce privește libertatea presei, aflându-se pe locul 111 din lume trei ani la rând. Presa bulgărească este un monopol al oligarhului Delyan Peevski, care a fost înlăturat recent de pe listele electorale ale DPS. Lipsa presei libere poate afecta nu doar reportajele despre alegeri, dar și rezultatul în sine al alegerilor.
Îți mai recomandăm INTERVIU VIDEO | Dan Barna: Coaliția nu depășește viteza a doua-treia din șase pentru reforme