Alegeri în România si în Spania
Presa pe hârtie este rară astăzi, deoarece în unele țări, în Franța și Belgia, de pildă, ziua de 11 noiembrie e sărbătoare oficială, comemorarea sfârșitului Primului Război Mondial, astfel încât presa se rezumă la numerele speciale de weekend și site-urile web reînnoite.
Duminică au avut loc alegeri atât în România cât și în Spania (parlamentare, a patra oară în patru ani). Prezentând rezultatele din România, La Repubblica, în Italia, explică cititorilor particularitatea PSD-ului românesc, care, spune La Repubblica, e un caso speciale: “Moștenitor al comuniștilor, PSD aparține socialiștilor europeni, dar e înfipt pe poziții suveraniste și anti-integraționiste și a introdus reforme care au șubrezit în mod grav independența magistraților, atrăgându-și astfel critici serioase din partea UE.”
Și spaniolii au mers la urne duminică. Blocajul instituțional va continua, însă, în Spania, deoarece rezultatul a fost iarăși acela că socialiștii (aflați în Parlamentul European în același grup transnațional, S&D, cu PSD-ul) au obținut cel mai mare scor, cum o anunța deja ieri seară El Pais, singura schimbare fiind ascensiunea extreme drepte a partidului Vox, care își dublează numărul, devenind a treia forță politică.
Un munte fără pietate în Italia
În acest timp, Italia a condamnat 13 bancheri la pedepse grele cu închisoarea. Cotidianul britanic din City, Financial Times (FT), a găsit afacerea suficient de gravă ca să-și deschidă prima pagină a ediției tipărite din weekend cu asta. Sunt cele mai dure pedepse pentru bancheri date vreodată, pentru o fraudă masivă comisă în interiorul celei mai vechi bănci din lume, Monte Paschi, fondată în 1472 în Siena, ca un munte de pietate (casă de amanet).
De altfel, bună parte din numărul de weekend din FT este dedicată încheierii unei ere a neoliberalismului ce părea de neoprit. Descoperim astfel un mare articol despre prăbușirea francezului Carlos Ghosn, fostul patron al gigantului hibrid Renault-Nissan, arestat și inculpat în Japonia. Si un articol, tot în prima pagină, despre felul în care miliardarii sunt astăzi dușmăniți deoarece ar fi victimele unei proaste publicități (victims of bad press). Banca elvețiană UBS, banca marilor miliardari ai lumii, tocmai a lansat o campanie în favoarea lor, căutând să arate că miliardarii sunt oameni foarte buni și manageri responsabili.
Efectul interviului lui Emmanuel Macron publicat vineri în săptămânalul bitanic The Economist se face încă simțit, mai ales faptul că Macron a spus că NATO se află în moarte cerebrală (brain-dead) și că Europa ar fi pe cale de dispariție.
Tot Macron e singurul lider care se opune deschis extinderii UE și a începerii negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia. Este “absurd”, spune el, să primim noi membri înainte de a reforma UE din interior.
Financial Times o citează însă pe șefa viitoarei Comisii Europene, Ursula von der Leyen, care, vorbind de la Berlin, se arată cu totul în favoarea cooptării Albaniei și Macedoniei, mai ales după ce Europa le-a promis acestora începerea negocierilor în schimbul introducerii reformelor.
La fel, în Germania Frankfurter Allgemeine Zeitung o pune pe von der Leyen în prima pagină unde, fără să-l citeze pe Macron (care a ajutat-o să fie propulsată în acest post, din funcția ei anterioară de ministră germană a apărării), ea spune că „Europa trebuie să învețe limbajul forței” (Europa muss die Sprache der Macht lernen).
După Macron, Donald Tusk își dă drumul la gură
Despre asta vorbește, pe prima pagină a cotidianului belgian Le Soir, în numărul său de weekend, și președintele la sfârșit de mandat al Consiliului European Donald Tusk. Tusk nu a dat nici un singur interviu autentic în cinci ani de mandat, înaintea acestuia din Le Soir. Trebuie spus însă că reporterul, Jurek Kuczkiewicz, belgian de origine poloneză, este probabil cel mai mare expert în tot ce privește Polonia în întreaga presă occidentală. Cu toate astea, și el spune că a cerut insistent interviul vreme de doi ani. Tusk zice însă că în acești cinci ani de mandat, singura lui putere a fost: comunicarea, în special pe Twitter, altfel zis un soi de Twiplomacy. Pe Twitter, Tusk are 1,1 milioane de abonați, lucru rar într-o asemenea funcție obscură.
Tusk spune în interviu că Europa trebuie să se asume mai puternic și că: «Pentru a salva democrația liberală, trebuie să renunțăm la vechea ideologie a unui humanitarism total.»
Acasă la el, în Polonia, șeful partidului PiS aflat la putere, Jaroslaw Kaczynski, îl urăște însă cu frenezie pe Tusk. Ura e veche, având consistența tragediilor antice sau shakespeariene. Guvernul polonez s-a opus, de pildă, în 2017, ca mandatul lui Tusk de președinte al Consiliului European să fie reînnoit, deși funcția este extrem de prestigioasă, Tusk având rangul unui șef de stat. Nu e nici măcar vorba de divergențe ideologice.
Cei doi, Kaczynski și Tusk, pot fi catalogați ca fiind amândoi de centru-dreapta. Kaczynski este creștin-conservator, Tusk e liberal. Dar dușmănia urcă până la perioada în care Tusk era șeful guvernului polonez, iar defunctul frate geamăn al lui Kaczynski, Lech, era președinte.
Tusk l-a împiedicat în 2009 pe Lech Kaczynski să vină la summiturile UE de la Bruxelles, unde el, Tusk, reprezenta Polonia.
După moartea lui Lech Kaczynski, împreună cu mulți membri ai guvernului într-un accident de avion în Rusia, unde se afla în vizită oficială pentru a comemora - tocmai - masacrul trupelor poloneze la Katyn în al Doilea Război Mondial de către trupele lui Stalin, supraviețuitoarea jumătate de gemeni Kaczynski, Jaroslaw, a rămas cu convingerea definitivă că accidentul de avion care i-a omorît fratele a fost provocat de Putin și ascuns de Tusk.
În aceeași logică, Kaczynski este convins că premierul de atunci, Tusk, pe care cei doi gemeni îl dușmăneau deja, a împiedicat o anchetă adevărată în cazul accidentului.
Tusk nu va candida însă la președinția Poloniei. El își dorește cu totul altceva : să devină președinte al PPE, al Partidului Popular European.
Din pricina Ucrainei, Moscova boicotează aniversarea ortodoxiei în Belgia
Ortodocșii din Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg) sărbătoresc jubileul (50 de ani) de existență a arhiepiscopiei din Bruxelles fără participarea Rusiei.
Pentru sărbătorirea celor 50 de ani ai arhiepiscopiei ortodoxe a Țărilor de Jos, a sosit de la Constantinopol (Istanbul) chiar Patriarhul ecumenic Bartolomeu, însă tocmai din această cauză Rusia nu a dorit să ia parte la festivități.
Bartolomeu a petrecut o săptămână printre ortodocșii din Olanda, sâmbătă a participat la slujbă în catedrala ortodoxă din Bruxelles, iar astăzi, luni, se va întâlni cu regele Belgiei Philippe.
Le Soir amintește că ruptura dintre Constantinopole și Moscova s-a produs în octombrie 2018, când Patriarhul ecumenic Bartolomeu a recunoscut independența (autocefalia) bisericii ucrainene de cea rusească.
Ortodoxia este un cult recunoscut oficial în Belgia, numărul credincioșilor, în special ruși și greci, este estimat la circa 150.000, iar statul plătește salariile mitropolitului, arhiepiscopului și ale circa 50 de preoți.
Pe 4 noiembrie, cotidianul Kremlinului Rossiiskaia Gazeta anunța însă că Arhiepiscopia Europei Occidentale din Paris, aparținând tradiției rusești, Exarhatul Rus ("Русский экзархат"), tocmai s-a unit cu biserica rusă de la Moscova. Astfel, arhiepiscopia Parisului a devenit o parte integrantă a Patriarhiei Moscovei, ceea ce a fost întotdeauna visul bisericii ruse în timpul URSS-ului. În schimb, cea din Bruxelles a rămas fidelă lui Bartolomeu din Constantinopol
„Sad Keanu”
Tot în Bruxelles, în marginea alegerilor din România, principalul cotidian flamand, De Standaard, într-un supliment special dedicat arhitecturii și urbanismului, are un interviu cu românca Oana Bogdan, fostă activistă PLUS în perioada formării alianței politice cu USR.
Ziarul notează că ea a pus un punct carierei politice în România și caută acum să se implice în Belgia, ca arhitect, într-o lungă dezbatere despre viitor. Arhitecții, în general, se cred izolați de politică, spune Oana Bogdan în interviu. În realitate, totul trebuie gândit organic, iar o clădire nu e doar un obiect frumos, ci o parte a unui oraș care trebuie gândit într-un ansamblu armonios, ca un spațiu al vieții în comun. Bruxelles e un exemplu, spune Oana Bogdan, de oraș care, printr-o planificare inteligentă, a evoluat de la agresivitatea sa arhitecturală trecută la un ansamblu mult mai agreabil.
În sfârșit, tot De Standaard se ocupă, în caietul dedicat culturii și artelor, de Enigma Keanu Reeves. Acest bărbat magic, cu roluri pe ecran rare, dar care au marcat, a surprins pe toată lumea afișându-se cu o iubită care nu e nici tânără nici celebră, Alexandra Grant, ba care chiar are aproape vârsta lui și nu și-o ascunde, purtând părul argintiu spre total alb.
Iată, Leonardo DiCaprio nu a ieșit niciodată în public cu o fată trecută de 25 de ani, notează De Standaard. Tot așa, Jeff Goldbloom (67 de ani) e însurat cu o femeie cu trei decenii mai tânără, et., etc., și toată lumea cunoaște o legiune de exemple de capricii amoroase ale artiștilor bogați. Dar Keanu? Ce-i cu el?
Adevărul este că și iubita lui Keanu are 10 ani mai puțin, doar că pare de vârsta lui pentru că nu-și cănește părul și are riduri vizibile. E cu atât mai surprinzător că el se afișează cu cineva, cu cât întotdeauna și-a ascuns viața privată. Ultima dată când s-a vorbit așa mult despre el a fost în 2010, când s-a răspândit rapid fotografia cu el trist („Sad Keanu”) pe o bancă, cu niște gunoaie în spate, mâncând un sandvici scos din plastic.
Că el este un om retras și modest, care merge cu metroul și dă bani pentru un spital de copii nu contestă nimeni, precum și faptul că a avut o viață tragică, murindu-i împrejur cam toți cei apropiați, în special de la droguri. Peste asta se adaugă și figura lui de amestec de Isus cu un călugăr budist.
Dar De Standaard găsește formula misterului lui „Sad Keanu”: un amestec de „neluare în serios (zelfrelativering), galanterie, tragism personal și mister”. Într-o lume cu repere fluctuante, în care Dăncilă intră în turul doi, avem două patriarhii ortodoxe învrăjbite în Occident, iar Bruxelles nu știe cum să-și lepede agresivitatea, iată că măcar Keanu Reeves ne oferă niște repere de comportament.