Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat joi că va declara stare de alertă epidemică pentru gripă, fără a declara și epidemie ca să nu fie nevoit să introducă restricții, așa cum l-ar obliga legea.
Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă comună cu omologul său de la Educație, Ligia Deca, după ce s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri de gripă. Ligia Deca a anunțat, la rându-i, că nu va închide școlile.
„Nu vrem să introducem restricții, ci să facem [din] populație partener în gestionarea gripei care în acest sezon a apărut mai repede decât în alte sezoane. Se intensifică măsurile legate de respectarea măsurilor de protecţie a personalului medical şi a pacienţilor în unităţile medicale, inclusiv utilizarea măştii în unitatea medicală, screeningul epidemiologic pentru a evita ca persoanele care au viroze respiratorii să vină la serviciu”, a declarat Alexandru Rafila.
El a spus că va emite un set de recomandări privind modalitatea în care populația se poate proteja de gripă.
Rafila a arătat că sezonul gripal din acest an este decalat cu câteva săptămâni, ceea ce înseamnă că este mai rapid decât era în anii precedenți: „Vârful va fi atins între 15 ianuarie și 10 februarie.
„Noi avem câteva seturi de măsuri pe care l-am stabilit și cu colegii de la Ministerul Educației: evitarea aglomerațiilor, purtarea măștii în spațiile aglomerarea, consultarea medicului de familie la apariția simptomelor, izolarea la domiciliu, consultarea centrelor de permanență de la nivelul fiecărui județ și continuarea vaccinării antigripale”, a mai spus Alexandru Rafila.
El a precizat că nu este vorba de o situație neobișnuită, având în vedere cei doi ani în care circulația virusurilor a fost încetinită din cauza măsurilor pandemice, iar populația „e mai puțin pregătită imunologic”.
Alexandru Rafila a recomandat ca prezentarea la unităţile de primiri urgenţe să se facă numai pentru cazurile medii şi grave.
„Formele uşoare ar trebui să se adreseze medicului de familie, în niciun caz nu trebuie să aglomereze camerele unităţilor de primiri urgenţe, pentru că există şi riscul să se îmbolnăvească cu altceva dacă stau mult timp acolo şi, pe de altă parte, se îngreunează accesul celor care într-adevăr au nevoie de investigaţii radiologice şi de un tratament adaptat unei forme mai grave a acestor viroze.”
Îți mai recomandăm 3 minute | „Putin e pe moarte”, ce a vorbit Zelenski cu Iohannis și epidemia de gripă din RomâniaȘcolile se deschid luni, dar va fi făcut triaj epidemiologic
În privința școlior, acestea vor începe luni, 9 ianuarie, așa cum era planificat. Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că nu sunt luate în calcul suspendarea sau desfăşurarea cursurilor în sistem online.
În schimb, se va face triaj epidemiologic iar profesorii și elevii ar trebui să poarte mască. Însă, a precizat ministrul, acestea sunt simple recomandări, care nu sunt obligatorii.
„Nu încurajăm neparticiparea la cursuri, important este să păstrăm ritmul după doi ani pandemici”, a spus Deca.
Ea va organiza vineri dimineață o videoconferință cu inspectorii școlari, pentru a-i instrui cum trebuie pregătite școlile pentru perioada gripei.
„Dacă copiii au simptome respiratorii, se recomandă consultarea medicului de familie și izolarea la domiciliu”, a mai spus Ligia Deca.
Îți mai recomandăm Val fără precedent de viroze în România: 100.000 de cazuri într-o săptămână. Recomandările medicilor