Scandalul declanșat între Pro România și PSD după ce nu a fost încheiată o alianță în Capitală pentru susținerea Gabrielei Firea la Primăria Generală începe să producă efecte și în teritoriu. Doar în trei sau patru județe sunt confirmate alianțe între cele două partide, iar de la București s-au intensificat atacurile social-democraților la adresa lui Victor Ponta. Liderul Pro România susține într-o declarație pentru Europa Liberă că PSD a rămas tot „cu stilul Dragnea”, iar acest lucru „îi va costa”. Surse din conducerea social-democraților confirmă că relația s-a deteriorat rapid după ce negocierile pentru București au eșuat.
Dacă în luna iunie se discuta despre apariția unui USL 2, din care să facă parte PSD, Pro România și ALDE, negocierile au eșuat în multe județe din țară. PSD a acordat libertate organizațiilor județene să încheie alianțe locale cu cei de la Pro România și ALDE, dar cheia discuțiilor a reprezentat-o negocierea din București.
PSD și Pro România nu au ajuns la un acord în Capitală, iar după acest moment s-a declanșat o avalanșă de atacuri între cele două părți, care a avut implicații și în județe.
Surse din PSD și Pro România au confirmat că există în acest moment posibilitatea încheierii unei alianțe în doar trei sau patru județe.
Îți mai recomandăm G. Firea, despre alianța PSD - Pro România: „Când lipsește respectul, apare o problemă majoră”. Surpriza lui NegoițăCea mai strânsă legătură există în județul Caraș-Severin, unde alianța celor două partide va avea candidați comuni de sus până jos. Organizația Pro România este condusă de Ion Mocioalcă, care este și secretar general al partidului. Mocioalcă a fost parlamentar PSD, el plecând din partid în decembrie 2018, în perioada lui Liviu Dragnea.
Partidul lui Victor Ponta și PSD au ajuns la un acord și în județele Bistrița Năsăud și Maramureș. Al patrulea județ în care ar putea exista o colaborare importantă între PSD și Pro România ar putea să fie județul Sălaj.
Pro Româna negociază însă și cu PNL în pentru susținerea unui candidat comun pentru primăria municipiului Satu Mare, lucru confirmat de Victor Ponta pentru Europa Liberă.
Negocierile privind alianțele locale au termen final până pe 10 august.
Îți mai recomandăm Marcel Ciolacu: Așa-zisa alianță anunțată de Victor Ponta, un ajutor direct pentru Nicușor Dan
V. Ponta acuză PSD că a dorit să ofere „firimituri” pentru Pro România
Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat pentru Europa Liberă că le-a transmis colegilor din teritoriu că pot încheia alianțe locale doar dacă le consideră echilibrate și corecte.
„Nu cum se vrea la București, >. Sunt județe în care se face alianță cu PSD sau cu ALDE, nu e exclus nici cu PNL. Relațiile în teritoriu nu au fost bune niciodată între PSD și Pro România. 99% dintre cei veniți la Pro România nu au vreun sentiment pozitiv față de pesediștii locali, mai bine m-am înțeles eu la centru cu domnul Ciolacu. În teritoriu, oamenii nu sunt iubitori de baroni locali, nici PSD, nici PNL”, a spus Victor Ponta.
Liderul ProRomânia acuză conducerea PSD că după eșecul negocierilor a început să-l atace pe el și pe Robert Negoiță.
„Au fost o probă că PSD nu se schimbă. Până acum o săptămână eram bun și eu, și Pro România, și Negoiță. Când am spus că nu îi susținem, am devenit iarăși răi, ceea ce este stilul Dragnea, să te pupe și să te laude când vrea ceva și dacă nu îi oferi, să înceapă să te înjure. PSD nu și-a schimbat stilul și îi costă mult pe PSD chestia asta. Nu poți să zici cum a zis Ciolacu, îl vreau pe Negoiță în echipa mea și de a doua zi să îți aduci aminte că a furat, a avut amante. PSD pierde din chestia asta. Ideea multora din PSD, să facem alianță, să îi susținem pe ei și cu asta basta, denotă o lipsă de realitate și seriozitate din partea lor. Noi nu vrem să ne pice o firimitură de la masa PSD-ului, dacă doream asta, ne duceam înapoi în PSD”, au fost criticile aduse de Victor Ponta foștilor colegi.
Cu toate acestea, liderul Pro România recunoaște că partidul său are o misiune grea la alegerile locale din cauza votului într-un singur tur.
„Șansele sunt minime și pentru Pro România și USR să aibă câștigători, pentru că PSD și PNL de aia au făcut blatul cu un singur tur, să ne elimine pe cei mai mici din competiție”, a subliniat Victor Ponta pentru Europa Liberă, care a adăugat că participarea pe liste proprii la alegerile locale reprezintă și un exercițiu în perspectiva anului electoral 2024.
În privința moțiunii de cenzură, pe care PSD a anunțat că o va depune la jumătatea lunii august, președintele Pro România susține ea va beneficia de sprijinul parlamentarilor săi. Victor Ponta a taxat însă indecizia PSD în privința introducerii moțiunii de cenzură, afirmând că „suntem ca într-un film cu proști, iar totul e circ”. El nu crede că PSD va reuși să-și impună premierul în fața președintelui Klaus Iohannis, chiar dacă moțiunea de cenzură va avea succes.
Îți mai recomandăm Lideri PSD din sud au cerut ca V. Dîncu să își ceară scuze în fața partidului. Dîncu a fost ales președinte al Consiliului NaționalPSD va încheia o alianță electorală cu ALDE în Capitală și acorduri politice în țară
Surse din conducerea PSD au declarat pentru Europa Liberă că tonul lui Victor Ponta s-a modificat după ce pretențiile sale nu au fost acceptate de social-democrați. Potrivit acestora, alianțele din județe au avut de suferit după ce totul a picat la București, deoarece Capitala era considerată „cheia de la care pornea totul”.
„Ponta a încercat ceva și nu i-a ieșit. Pe Negoiță l-a făcut Dragnea deputat de Teleorman, era nimeni în vacanță, PSD l-a sprijinit pe Negoiță în 2012, pe vremea USL. Lui Ponta o să îi fie greu să facă 5% la parlamentare dacă nu își face structuri locale. El e omul-partid, dar dispare dacă nu are structuri la locale. A luat de la noi primarii de la Bacău, Slobozia, Giurgiu, Era important ca stânga să meargă împreună, acum vedem ce urmează”, a declarat un lider PSD pentru Europa Liberă.
Dacă alianța cu Victor Ponta a picat în Capitală și în mai multe județe, PSD menține în apropierea sa ALDE.
„Cu ALDE o să facem alianță. O să fie un acord politic, unii fac alianță electorală, unii acord politic și apoi majorități pentru Consiliul Județean. În București o să mergem de sus până jos pe liste comune cu ALDE. O să fie Alianța PSD-ALDE. Suntem în discuții și Partidul Puterii Umaniste”, au dezvăluit surse din conducerea PSD pentru Europa Liberă.
În privința datei alegerilor locale, social-democrații cred că semnalul dat de președintele Klaus Iohannis indică faptul că alegerile se vor desfășura pe 27 septembrie.
„Sunt sigur că vom avea alegeri locale, am simțit ce își dorește președintele”, a fost poziția unui lider social-democrat.
Îți mai recomandăm Iohannis: PSD a creat intenționat o criză sanitară ca să poată critica guvernul