Este al treilea mesaj public al ministrului Ana Birchall adresat CSM, în care o acuză pe Lia Savonea că a promovat modificări la Legea ANI fără să se consulte cu ministerul, în condițiile în care CSM nu are drept de inițiativă.
Este vorba despre modificări care protejează interesele magistraților, între care se numără secretizarea declarațiilor de avere ale partenerilor magistraților, precum și ale magistraților care au bunuri separate de ale soților.
Birchall o contrazice pe Savonea, subliniind că CSM şi preşedintele instituţiei nu au drept de iniţiativă legislativă, ci doar au dreptul să transmită propuneri doar prin Ministerul Justiţiei.
Ana Birchall spune că, potrivit articolului 74 din Constituție, iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. „Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”. Astfel, au drept de inițiativă legislativă Guvernul, deputații, senatorii sau cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot.
Ministerul mai arată că, potrivit Legea 317, plenul CSM poate sesiza Ministrul Justiției cu privire la necesitatea inițierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiției. De asemenea, plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative privind activitatea autorității judecătorești și nu se poate sesiza din oficiu cu privire la acte normative care nu privesc autoritatea judecătorească sau cel puțin domeniul justiției (.
„Pe cale de consecință, CSM, şi cu atât mai puțin președintele acestei instituții, nu are inițiativă legislativă şi nici nu poate transmite propuneri de modificări legislative decât prin intermediul ministrului justiției. Reiterăm și cu acest prilej necesitatea respectării de către fiecare autoritate publică, inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, a atribuțiilor constituționale şi legale”, mai spune Ministerul Justiției.
Șefa CSM, Lia Savonea, „recidivează” în încălcarea atribuțiilor plenului, mai spune Ministerul Justiției, reamintind că judecătorii din Brașov au inițiat procedura de revocare a acesteia tocmai "pentru încălcarea atribuției referitoare la competența Plenului de a sesiza ministrul justiției privitor la inițierea unor modificări legislative”: "Constatăm, astfel, că președintele CSM „recidivează” în încălcarea atribuțiilor Plenului CSM, ale ministrului justiției și ale Ministerului Justiției”.
Birchall spune că CSM că nu a transmis punctul de vedere al instituției privind rapoartele GRECO, arătând că ultimul raport GRECO a fost publicat în 09 iulie 2019 și abia după 3 luni a fost pus pe ordinea de zi a plenului CSM.
Președintele CSM, Lia Savonea, a dus conflictul deschis cu Ana Birchall până la Curtea Constituțională, unde a făcut o sesizare împotriva ministrului, pe care o acuză de ingerință gravă în activitatea procurorilor și acțiuni de subminare a autorității Consiliului. În această dispută, Lia Savonea este acuzată, printre altele, de susținere a oamenilor și legilor susținute de PSD. De asemenea, averea lui Savonea este cercetată de ANI.