Salarii mărite pentru angajații din agricultură. Sporuri de risc și solicitare neuropsihică pentru cei de la ANI

Amendamentul privitor la ANI a fost introdus de Ionel Stancu, de la grupul minorităților.

Angajații Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) vor primi spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

Camera Deputaților a adoptat marți, cu 178 de voturi pentru, 77 împotrivă și 15 abțineri, un proiect de modificare a Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (153/2017). Proiectul a fost adoptat pe 6 februarie de Senat, iar Camera este for decizional.

La Senat, proiectul prevedea creșteri de salarii pentru angajații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), iar luni deputații din Comisia de agricultură au aprobat un raport care i-a inclus și pe angajații Academiei de Științe Agricole și Silvice și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

De asemenea, ei vor primi sporuri pentru condiții periculoase și vătămătoare de muncă.

Amendamentul privitor la ANI a fost introdus de Ionel Stancu, de la grupul minorităților, scrie G4Media.

„De sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică prevăzut la art.5, secţiunea 1, capitolul VIII al anexei nr.V la prezenta lege beneficiază şi personalul din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate. Sporul nu se ia în calcul la stabilirea limitei prevăzută la art. 25 din prezenta lege. Categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate”, prevede un amendament al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu.

Grupurile AUR şi USR au votat împotriva proiectului de lege.

Îți mai recomandăm Legea debandadei fiscale a intrat în vigoare. Deciziile Curții de Conturi privind sporurile, anulate de politicieni

Creșterile de salarii au loc pe fondul unei creșteri accelerate a inflației. Rata medie anuală a inflației IAPC (Indicii Armonizați ai Prețurilor de Consum) este estimată la 9,7 % în 2023, în timp ce rata anuală a inflaţiei în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna ianuarie 2022, este 15,1%.

Totodată, numărul salariaților bugetari a crescut, fiind la cel mai mare nivel din ultimii 12 ani, arată o analiză Economedia, în condițiile scăderii populației României cu peste un milion în ultimul deceniu.