Secretarul de stat Antony Blinken s-a întâlnit luni, la Beijing, cu şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi. Blinken ar putea avea discuţii şi cu preşedintele Xi Jinping, în ultima zi a unei vizite rare, menite să reducă tensiunile bilaterale, relatează Reuters și BBC.
Cei doi diplomaţi de rang înalt şi-au strâns mâinile într-o sală cu covor roşu de la Casa de oaspeţi de stat Diaoyutai din Beijing, înainte de discuţiile care, potrivit oficialilor Departamentului de Stat, au durat aproximativ trei ore şi s-au desfăşurat cu uşile închise.
Oficialul american fusese primit duminică de ministrul chinez de externe, Qin Gang, timp de şapte ore şi jumătate, mult mai mult decât era prevăzut, cele două părţi convenind să menţină comunicarea între ele pentru a evita orice conflict.
Wang Yi, în virtutea poziţiei sale din cadrul Partidului Comunist Chinez, de responsabil cu politica externă a Chinei, are rang superior în diplomaţia chineză, în timp ce Qin Gang are titlul de ministru de externe.
Îți mai recomandăm Vizită istorică în China a secretarului de stat american Antony BlinkenÎn afară de chestiunea spinoasă a legăturilor dintre Statele Unite şi Taiwan, insula revendicată de Beijing şi aflată în centrul confruntării dintre cele două puteri, relaţiile bilaterale rămân tensionate din cauza unui număr mare de subiecte.
Se va întâlni Antony Blinken cu Xi Jinping?
Toţi ochii sunt aţintiţi acum asupra unei alte potenţiale întâlniri semnificative a secretarului de stat american - cu preşedintele chinez Xi Jinping.
Niciuna dintre părţi nu a confirmat o reuniune între Antony Blinken şi Xi Jinping, a cărui întrevedere cu preşedintele american Joe Biden în Bali, în noiembrie, a ridicat speranţe prudente de dezgheţ al relaţiilor.
Dar o întâlnire între secretarul de stat şi gazda sa chineză pare probabilă, mai ales după ce săptămâna trecută Xi Jinping l-a primit la Beijing pe un alt american proeminent, fostul patron al Microsoft şi filantrop Bill Gates.
În ultima zi a vizitei sale la Beijing, Antony Blinken este de aşteptat să se întâlnească şi cu oameni de afaceri americani din China care activează în domeniul sănătăţii, al automobilelor şi al divertismentului, pentru a afla mai multe despre climatul de afaceri din ţara comunistă.
Cele două capitale au anunţat că ministrul Qin Gang a acceptat o invitaţie din partea secretarului de stat american de a vizita Statele Unite la o dată care urmează să fie stabilită.
Problema Taiwanului, pe lista discuțiilor oficiale
Schimburile de opinii de duminică dintre cei doi diplomaţi, care s-au încheiat seara cu un dineu la complexul diplomatic Diaoyutai, au fost „sincere, substanţiale şi constructive", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
În special, Antony Blinken a subliniat „importanţa diplomaţiei şi a menţinerii unor canale deschise de comunicare pe toate subiectele pentru a reduce riscul de percepţie şi de calcul greşit", a spus el.
Ministrul chinez de externe a deplâns în faţa omologului său american faptul că legăturile dintre Beijing şi Washington se află „la cel mai scăzut nivel" de la stabilirea relaţiilor diplomatice în 1979, potrivit unei relatări diplomatice chineze. „Acest lucru nu este în concordanţă cu interesele fundamentale ale celor două popoare ale noastre şi nici cu aşteptările comune ale comunităţii internaţionale", a subliniat el.
Dar diplomatul chinez a reafirmat poziţia ţării sale în problema Taiwanului, în faţa a ceea ce Beijingul percepe ca fiind o apropiere continuă în ultimii ani între Washington şi autorităţile taiwaneze, care provin dintr-un partid pro-independenţă.
„Chestiunea Taiwanului se află în centrul intereselor fundamentale ale Chinei, este cea mai importantă problemă în relaţiile sino-americane şi reprezintă cel mai mare pericol", a declarat Qin Gang, potrivit ministerului său.
„China îndeamnă Statele Unite să respecte principiul unei singure Chine", adică să nu aibă relaţii oficiale cu Taiwanul şi „să îşi pună în aplicare angajamentul de a nu susţine luptătorii pentru independenţa Taiwanului", a subliniat el.
Un oficial american de rang înalt, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat că întâlnirea a depăşit discuţiile obişnuite, inclusiv cu privire la Taiwan. „A fost o conversaţie reală", a spus el.
Vizita lui Antony Blinken este prima vizită a unui secretar de stat american în China de la cea a predecesorului său Mike Pompeo, în octombrie 2018.
Îți mai recomandăm Miniștrii de Externe G7: Unanimitate pentru protejarea Ucrainei și Taiwanului