Printre inculpați se află și fraţii Ştefan şi Daniel Godei, asociaţia „Sf. Gabriel cel Viteaz” şi o firmă.
Aceștia sunt acuzaţi că au sechestrat şi înfometat vârstnici şi persoane cu handicap în azilele pe care le administrau.
Scandalul „azilele groazei”
Scandalul public a izbucnit în luna iulie 2023, după ce, în cazul a trei centre pentru persoane cu dizabilități din orașul Voluntari, județul Ilfov, procurorii DIICOT au descoperit nereguli grave cu privire la modul în care erau tratați pacienții aflați în îngrijire.
Două dintre aceste centre erau deținute de Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, condusă de Ștefan Godei, despre care presa a scris că era un apropiat al Gabrielei Firea.
Din asociație a mai făcut parte și Ligia Enache, o prietenă de lungă durată și fostă consilieră a Gabrielei Firea.
Aceasta din urmă a demisionat din funcția de ministru al Familiei, după apariția cazului de la Voluntari. Și ministrul Muncii de la acea vreme, Marius Budăi, și-a prezentat demisia, în urma acuzațiilor că ar fi știut de problemele respective.
Neregulile din azile:
- persoane cu dizabilități ținute în mizerie,
- persoane înfometate sau sechestrate împotriva voinței lor,
- persoane bătute și chiar lăsate fără bani sau proprietăți.
Primele informații au apărut încă din luna ianuarie, după un control al Centrului de Resurse Juridice și o investigație de presă a publicațiilor Buletin de București și Centrul de Investigații Media.
În total, aproape 100 de oameni au ajuns victime ale celor trei centre de îngrijire: „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, „Armonia” (ambele deținute de Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz) și „Casa Cora”.
Mai mult, după ce au apărut acest informații, 16 oameni aflați în grija statului, care au fost luați din aceste cămine, au fost pierduți de către autorități pentru câteva zile.
În urma acestor întâmplări, Centrul de Resurse Juridice a semnalat un nou cămin al groazei în județul Mureș. Acolo, oamenii dormeau pe saltele murdare de fecale și urină sau chiar într-un beci.
Autoritățile au demarat controale la presiunea societății publice și au găsit probleme la centre și cămine din mai multe județe.
Scandalul a provocat şi schimbări în Guvern.
Marius Budăi, ministrul Muncii la acea vreme, şi-a anunţat demisia.
„Este un gest de onoare”, a reacţionat premierul Ciolacu.
Ministerul Muncii avea în subordine mai multe instituţii de verificare şi control acuzate că au ignorat modul în care azilele din Voluntari i-au tratat pe bătrâni.
Ulterior, şi Gabriela Firea a demisionat de la Ministerul Familiei, după o discuţie între patru ochi cu premierul Marcel Ciolacu.
„Vreau să subliniez că apreciez gestul voluntar pe care l-a făcut doamna Firea”, a spus Marcel Ciolacu, aluzie la localitatea Voluntari, oraşul care găzduia „azilele groazei”, dar şi reşedinţa cuplului Firea-Pandele.
În ziua demisiei, Gabriela Firea a aruncat vina pe rivalii din politică, acuzând că este împiedicată să candideze pentru un nou mandat la Primăria Capitalei.
„Obiectivul demolatorilor mei din multe direcţii este să nu mai intru în cursa pentru Primăria Capitalei! Toate sondajele arată că aş fi câştigat în orice formulă politică. Pentru că bucureştenii au plătit, din păcate, amar, cei trei ani de experimente pe viaţa lor cu un individ absolut nepăsător la nevoile oamenilor. Lui nu i s-a mai cerut nicio demisie, când s-au întâmplat chiar tragedii în mandatul său. Întotdeauna a fost o dublă măsură!”, a spus Firea, care, atunci, s-a suspendat din funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti.
După câteva luni, conducerea PSD i-a ridicat suspendarea. „Să fim corecţi: Gabriela Firea nu a avut nicio treabă cu azilele groazei”, a motivat Marcel Ciolacu.
Ştefan Godei, liderul şi coordonatorul grupului care a pus la cale afacerea cu azilele de bătrâni, de pe urma cărora a câştigat peste 3,7 milioane de lei, îşi cheltuia o parte din bani pe droguri, prostituate şi lăutari, potrivit procurorilor DIICOT.
Într-o singură noapte, el a reuşit să cheltuiască 25.000 de lei pe astfel de distracţii, a relatat Digi 24.
Ştefan Godei a fost arestat preventiv în acest dosar, alături de fratele său, Daniel Godei, care avea rol de coordonator în cadrul grupului.
Gabriela Firea a susţinut că Ştefan Godei nu a fost vreodată şoferul său. „Eu am acelaşi şofer de 16-17 ani, pe care îl cunosc toate instituţiile, toţi jurnaliştii, toată primăria, tot Parlamentul.”
La acea vreme, zeci de persoane i-au cerut, la un protest organizat de Declic şi Corupţia Ucide în Piaţa Victoriei din Capitală, demisia Gabrielei Firea din funcţia de ministru al Familiei, considerând că aceasta ştia despre neregulile din căminele pentru vârstnici.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Ilfov.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Ilfov, în acesta fiind 30 de inculpaţi: Godei Ştefan Cristian, Godei Daniel, Nicolae Ramona, Tudorancea Cristina, Cărăulaşu Ioana Andreea, Costescu Claudia, Trifu Gheorghiţa, Anghel Cătălina zisă „Alina”, Cristea Alexandru zis „Sandu”, Ghinea Daniela, Bosîncianu Florentina, Pleşa Gheorghe, Petrache Toma Iulian, Ţicu Andrei Răzvan, Dumitra Cristina Maria, Dumitra Ovidiu, Dragomir Ioana, Bizon Luminiţa, Popa Mihaela Bianca, Tănase Marius, Petcu Matilda zisă „Doina”, Călin Cornelia, Niculae Daniel, Popa Ninela Niculina, Popa Nicoleta Cristina, Oancea Anişoara, Cosma Alexandru, Munteanu Florin Toni, S.C. House Grandma Anastasia SRL și asociaţia „Sf. Gabriel cel Viteaz”.
Totodată, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 şi două persoane fizice s-au constituit părţi civile în dosar. S.C. Creativ Home Concept S.R.L. este parte responsabilă civilmente.
De asemenea, sunt patru părţi vătămate în dosar.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
Îți mai recomandăm Unde e reforma promisă pentru protecția persoanelor vulnerabile?