Azilele groazei | Președintele Iohannis: Demisiile politice au fost suficiente

Președintele României participă, luni şi marţi, la al treilea Summit Uniunea Europeană - Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene.

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că demisiile politice „au fost suficiente pentru moment” în cazul neregulilor descoperite în azile, după ce PSD i-a cerut demisia Ralucă Turcan, fost ministru al Muncii, în prezent ministrul Culturii.

„Acum cred că demisiile politice au fost suficiente. Pentru moment este important să se găsească toate persoanele care efectiv s-au făcut vinovate de grozăviile care au fost descoperite”, a declarat președintele Iohannis.

Șeful statului a fost întrebat, la Bruxelles, despre cererea de demisie venită din partea PSD, prin purtătorul de cuvânt al partidului, la adresa Ralucăi Turcan, pe care a acuzat-o că „şi-a asumat să avizeze un azil care s-a dovedit a fi al groazei, la sfârşit”, în timp ce era ministrul Muncii.

Îți mai recomandăm PSD îi cere demisia Ralucăi Turcan: A avizat un azil care s-a dovedit a fi al groazei. Răspunsul ministrului PNL

În replică, Turcan a spus că „la momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităților legale.”

Miercuri, la jurământ

De asemenea, președintele a fost întrebat dacă va semna decretele de numire pentru Simona Bucura-Oprescu şi Natalia Intotero, la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

„Sigur că acele două portofolii aşteaptă noi titulari. Premierul m-a informat despre intenţia de a propune două persoane şi probabil, miercuri deja, vor depune jurământul”, a răspuns Klaus Iohannis.

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis luni să o propună pentru funcţia de ministru al Muncii pe Simona Bucura-Oprescu, iar pentru funcţia de ministru al Familiei pe Natalia Intotero.

Cele două funcţii de ministru au devenit vacante după demisia Gabrielei Firea de la Ministerul Familiei şi a lui Marius Budăi de la Ministerul Muncii, în urma dezvăluirilor din ancheta „azilele groazei”.

Îți mai recomandăm Azilele groazei | Premierul Ciolacu: Gabriela Firea „nu a greșit cu nimic instituțional”. Trebuie să avem mare grijă la anturaj
Europa Liberă România este și pe Google News, vă puteți abona AICI.