Bacalaureat. Subiectele pe care absolvenții de liceu le-au avut de rezolvat la limba română. Calendarul probelor

Imagine de arhivă din prima zi a a examenelor de Bacalaureat, în 2022, la un liceu din București.

Absolvenții de liceu din 2023 au început de luni să susțină probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Prima probăa fost la Limba și literatura română. Examenele din acest an au fost în pericol să nu se mai desfășoare, ca urmare a grevei profesorilor.

Peste 130.500 de candidați s-au înscris pentru susținerea probelor în prima sesiune a Bacalaureatului din 2023, conform unui comunicat al Ministerului Educației.

Dintre aceștia, peste 16.000 de candidați provin din promoțiile anterioare.

În acest an, probele scrise ale Bacalaureatului au fost în pericol să nu mai fie organizate, ca urmare a grevei profesorilor din mediul preuniversitar.

Cadrele didactice au oprit greva, care a durat trei săptămâni, după ce Guvernul a adoptat ordonanța prin care salariile lor vor fi mărite cu 25%.

Îți mai recomandăm Explainer | Ce au obținut profesorii după trei săptămâni de grevă: un debutant va avea salariul net de 3.157 lei (637 euro)

Subiectele la Limba română

Prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, cea de la Limba și literatura română, a început la lra 9:00. Elevii au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, la fiecare probă.

Absolvenții de liceu de la profilul real și tehnologic au avut de rezolvat:

  • subiectul I: să redacteze un text de minimum 150 de cuvinte despre un fragment din „Ion Creangă, viața și opera”, de George Călinescu. Cerința a fost o argumentare dacă oamenii trebuie sau nu să exprime recunoștință față de școlile în care au fost formați, raportându-se la informațiile din text, cât și la experiența personală sau culturală proprie.
  • subiectul II: să comenteze în minimum 50 de cuvinte poezia „A mele visuri”, de Alexandru Vlahuță.
  • subiectul III: să redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularități ale unui text narativ studiat fie scris de Liviu Rebreanu, fie de Camil Petrescu.

Calendarul probelor la Bacalaureat:

  • luni, 26 iunie: Limba şi literatura română;
  • marţi, 27 iunie: proba obligatorie a profilului (Matematică / Istorie);
  • miercuri, 28 iunie: proba la alegere a profilului şi specializării (cele zece materii dintre care elevii au avut de ales sunt: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie);
  • joi, 29 iunie: Limba si literatura maternă (pentru elevii care au absolvit liceul într-o limbă a minorităţilor naţionale).

Primele rezultate ale sesiunii de vară de la Bac vor fi afişate pe 3 iulie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice, iar afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie, mai precizează Ministerul Educației.

Îți mai recomandăm #10 Întrebări | De unde ia Guvernul banii pentru profesori? Cristian Păun, economist: Deocamdată, ei au primit promisiuni