"Îi cer preşedintelui Iohannis să-i ceară doamnei Dăncilă demisia şi, mai ales, să declare public şi explicit, în perspectiva demisiei Guvernului Dăncilă, care nu mai are sprijin parlamentar, să declare public şi explicit că nu va mai acorda încă o şansă PSD. Lucrul acesta nu mai poate să continua. Fiecare zi în care guvernarea PSD este la guvernare vedem că eliberează infractori periculoşi şi România face pași înapoi cu fiecare moment", a declarat Dan Barna la Parlament.
Întrebat dacă își menține decizia ca USR să nu intre la guvernare acum, Barna a spus că rămâne consecvent, considerând că alegerile anticipate sunt soluţia corectă în actualul context politic actual.
"Vom susţine însă parlamentar orice guvern fără PSD care va acoperi această perioadă interimară până când vor fi organizate aceste alegeri anticipate. Acestea ar putea fi organizate, eventual, odată cu alegerile locale", a spus Barna.
El a mai spus că a avut discuţii cu PNL pe tema moţiunii de cenzură și se încearcă strângerea celor 330 de semnături necesare pentru ca moţiunea să treacă.
De partea cealaltă a alianței...
Dacian Cioloș, liderul PLUS, a declarat la Digi24 că ”Noi suntem gata să ne asumăm guvernarea pentru a pune România pe o direcție sănătoasă”.
În ce privește eventuale negocieri cu PNL, acesta a spus că o ”să vină momentul în care să ne așezăm la masă pentru a discuta detaliile”, dar lucrurile trebuie făcute pe rând: ”Guvernul acesta trebuie să cadă”.
”După ce acest guvern va pica sunt multiple soluții. Suntem gata să contribuim la o soluție pozitivă care să scoată România din acest impas care se numește PSD”, a adăugat Cioloș.