„Statul ne vrea copiii cu gelozie. Vrea să îi transforme în instrumente docile pentru instalarea secularismului și a agendei lui, inclusiv destrămarea familiei.”
Așa începe primul articol din cea mai nouă revisă de limba română pentru diaspora. „Țara mea” este o publicație distribuită gratuit în majoritatea țărilor cu o populație românească semnificativă.
Publicația este tipărită de un site ultraconservator și ajunge la public prin patroni de mici afaceri, români sau est-europeni. Este un instrument pentru viitoare alegeri, spun politologii. România are în diaspora, conform datelor oficiale, peste 5 milioane de cetățeni.
Revista gratuită, cu teorii ale conspirației, descoperită de români în magazinele pentru diaspora
Mălina a ajuns în vacanță în Spania, la finalul lunii iulie. În San Antoniu, la 40 de minute de Valencia a intrat într-un magazin românesc. Era însoțită de o prietenă care mergea des în alimentara românească să cumpere de-ale gurii.
„Noi am intrat de curiozitate, că e magazin românesc, am studiat pe acolo ce vând și la casă am văzut ziarul ăsta”, povestește Mălina.
Au răsfoit „Țara mea” și s-au revoltat. Toate articolele aveau o singură temă - copiii, furați sau transformați în ținte pentru pedofili în numele corectitudinii politice. Mălina a încercat să se intereseze cum ajunsese publicația în magazin, mai ales că patronul părea un om de treabă.
Au aflat că ar fi fost adusă de cineva de la o biserică de rit nou din zonă, dar fără să afle exact despre care e vorba. Patronul magazinului le-a spus că nu și-a prea dat seama ce conține revista. A văzut că este românească și a zis că va face o bucurie comunității și turiștilor care vin din țară, așa că a lăsat-o la teghea.
Povestea se repetă la indigo în Italia, la Villafranca di Verona. Unul dintre românii care au mers la cumpărături și care și-a dorit păstrarea anonimatului a văzut revista pe tejgheaua magazinului Sapori Rumeni. Gratuită. În prima zi nu a fost interesat de conținut, dar apoi a vrut să afle cine era dispus să dea ziare gratuite comunității. A luat una acasă.
Proprietarii magazinelor care distribuie revista nici nu știu ce conține
Europa Liberă a stat de vorbă cu proprietarul magazinului din Villafranca. Bărbatul a explicat că, în urmă cu trei săptămâni, cineva a venit cu două baxuri de ziare. S-ar fi prezentat ca fiind de la o biserică din zonă, dar nu își amintește cu exactitate despre care e vorba și nici nu a lăsat număr de contact.
Nu erau clienții care frecventează des magazinul, așa că nu știe exact cum să-i mai găsească. Nici despre conținut nu poate spune mare lucru, că nu a fost curios să citească revista. Dacă primește orice publicație de limbă română le-o oferă clienților, să le facă o bucurie. A doua zi după discuția cu Europa Liberă, de pe tejeaua magazinului, revista dispăruse.
În Anglia, lângă Londra, Alex a găsit revista la un magazin polonez. Chiar s-a distrat când a văzut că vânzătoarele habar nu au ce vând. Venise cineva și le oferise revista și s-au gândit că, prin intermediul ei, vor atrage mai mulți clienți români.
La fel s-a întâmplat și în apropiere de Roma, pe Via Castillina, unde o româncă din diaspora a găsit revista la magazinul ucrainean. „Mi-au spus patronii că a venit cineva și le-a băgat pe sub nas și nu au lăsat nici număr de contact.”
Întoarsă în Irlanda de Nord, Mălina s-a apucat să vadă dacă la magazinele din zona ei a apărut revista, dar nu a dat de ea, nici la magazinele românești, nici la cele est-europene. Europa Liberă a primit semnale că revista a mai fost distribuită și în alte comunități din Italia, Spania și UK, unde numărul românilor este foarte mare.
Numărul românilor cu reședința în diaspora
Conform datelor oficiale ale Ministerului de Externe, în 2021, în străinătate trăiau, oficial, cu reședință sau domiciliu, 5.705.942 de români. În top cinci, se aflau:
- Italia - 1.137.728 de români
- Spania - 1.087.923 de români
- Marea Britanie - 949.810 de români
- Germania - 826.154 de români
- SUA - 464.814 de români
Ce conține revista
„Țara mea” este un ziar tipărit pe o hârtie de calitate, după cum a povestit unul dintre cei care au găsit revista la magazine, fost ziarist de presă scrisă.
„Nu e hârtie clasică de ziar, asta pot să-ți spun sigur, e din aceea mai groasă”.
Dedicată „celor care iubesc România”, revista, aflată la numărul 1 din 2023, are 12 pagini și conținut divers.
Autorii relevă tema fundamentală a primului număr încă de pe prima pagină - „Familia românească încotro?”, o întrebare retorică dublată de o imagine cu o familie cu un copil îmbrăcată în costum popular.
În afară de cele cinci articole și două știri, care toate ating fie subiectul copiilor „pe care statul ar vrea să-i ia din familii” sau pe cel al autorităților care și-ar dori legalizarea instituțională a ideii de „părinte 1” și „părinte 2”, dar și a „pedofiliei” sau articole care prezintă demasculinizarea bărbatului, ziarul mai conține și rețete de mâncare „de pe vreme lui Kogălniceanu”, remedii naturiste cu plante autohtone și un rebus cu premiu o Dacia Logan româneasă.
Pe lângă rebusul care ar trebui trimis până în 2025, participanții mai pot câștiga vacanțe în Bucovina.
La o analiză mai detaliată a articolelor, observăm că multe sunt preluări mai vechi sau mai noi, din alte publicații, unele apropiate bisericilor evanghelice, altele de pe site-urile apropiate Alianței Pentru Unirea Românilor.
De exemplu, primul articol „Copiii - ai noștri sau ai statului” a apărut, pentru prima dată pe 25 octombrie 2017 pe un blog care și-a început activitatea chiar în acea zi și care prezintă activitatea unor preoți americani presbitarieni și a unor politicieni români care au susținut, în 2018, Referendumul pentru Familie.
A doua zi, același articol apărea pe alte două site-uri, amândouă din comunitatea baptistă din Hickory, North Carolina. Articolele sunt scrise în limba română.
În România, subiectul apare pentru prima dată pe site-ul Cuvâtul Ortodox, într-un articol nesemnat din noiembrie 2017.
În „Țara mea”, cinci ani mai târziu, articolul este marcat ca fiind „adaptare după Alianța Familiilor” și este semnat de Radu Ursan.
Alianța Familiilor este o organizație non-guvernamentală care a susținut și promovat Referendumul pentru Familie în 2018, iar Radu Ursan este un ziarist care scrie la site-ul acuzat frecvent de propagarea de dezinformări și restricționat pe rețelele sociale. Acesta preia frecvent teoriile AUR.
Și cel de-al doilea articol este o preluare a unuia mai vechi, prima dată apărut în ziare.com, sub semnătura lui Petrișor Peiu.
Din 2017, când a apărut prima dată cu titlul „27 de ani cât două războaie mondiale”, a suferit modificări doar la titlu care a fost actualizat în „33 de ani cât două războaie mondiale”.
Un alt articol preluat, intitulat „De la normalizare, la legalizarea pedofiliei”, dar de data mai recentă, este cel semnat de Adrian Pătrușcă, directorul editorial al site-ului Activenews, un site care are și el accesul limitat pe rețelele de socializare pentru propagarea de informații false.
Contactat de Europa Liberă, Adrian Pătrușcă spune că nu are nicio legătură cu revista „Țara mea” și nici nu știe cum a ajuns articolul său acolo, că nu este plătit pentru contribuție și că nici nu este pentru prima dată când se întâmplă ca articolele sale să fie preluate fără știrea lui.
Recunoaște că îi știe pe cei de la Familia Ortodoxă, site-ul care, conform casetei editoriale, își asumă paternitatea revistei „Țara mea”.
Politologul Cristian Pîrvulescu: Sunt teme ale extremei drepte religioase americane, dar și putiniste
Profesorul universitar Cristian Pîrvulescu, decan al Facultății de Științe Politice de la SNSPA, spune că temele abordate de revistă fac parte din portofoliul de teme al Coaliției pentru Familie care, în 2018, a încercat să impună, în Constituția României, definirea căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie.
Coaliția pentru Familie a început campania de susținere a referendumului în 2017, anul în care au apărut prima dată, online, articolele din „Țara mea”.
„Temele pe care le preiau sunt teme ale extremei drepte religioase alternative americane, dar și putiniste. Vorbim despre putinismul trasat la discursul-cadru pe care Putin l-a susținut la clubul Valdai în 2013 (un think-tank care organizează anual o întâlnire în care sunt propagate ideile Moscovei despre lume -n.r.).
Este primul dintre cele care vor alimenta presiunea în Ucraina și războiul hibrid (informațional - n.r.) total cu Occidentul”, explică Pîrvulescu.
Pîrvulescu spune că, succint, primul număr al revistei poate fi sumarizat ca „agresiunea occidentală împotriva copilului prin intermediul sistemului de drepturi ale omului.”
„De exemplu, articolul care vorbește despre pedofilie se referă la așa numita politică corectă – este o obsesie care reprezintă foarte bine extrema dreaptă dar care, din păcate, s-a dus ușor spre dreapta și spre centru în toată Europa. În baza ei, este acuzată actuala cultură dominantă din Occident, cea a drepturilor omului”, explică Pîrvulescu.
Nostalgia pentru realizările comunismului se desprind și ele din revistă ca să justifice „bunele intenții ale comunismului în ceea ce privește avortul”.
Comunismul devine, din această perspectivă, un regim acceptabil. În articolul în care se pune semnul egal între cei 33 de ani scurși de la Revoluție și cele două războaie mondiale, autorul Petrișor Peiu se întreabă retoric dacă România ar mai putea construi baraje precum cele de la Vidraru sau Porțile de Fier.
Nostalgia ceaușistă, una din temele revistei
„Nu mai exista astăzi nicio firmă românească mare capabilă să proiecteze și să construiască mari realizări inginerești. Ar mai avea cine să facă astăzi un baraj ca la Vidraru? Sau ca la Porțile de Fier? Poate firmele străine care câștigă pe bandă rulantă contractele de modernizare.
Ar mai fi vreo firma românească acum capabilă să construiască un pod la Cernavodă sau la Ruse? Din câte se pare, românii participă la astfel de lucrări doar cu partea de săpături și cu cantina mobilă, toată tehnologia vine „de afară”.
Sursa: Articolul „33 de ani cât două războaie mondiale”, revista „Țara mea”
„Ca și cum România ar mai vrea să construiască un baraj ca cel de la Vidraru în condițiile în care suntem în plină criză climaterică și lucrurile se gândesc cu totul altfel”, completează Pîrvulescu.
În viziunea politologului, următoarele numere, dacă vor apărea, în aceeași logică, vor fi dedicate comunităților LGBTQ, feministe sau împotriva migrației subsahariene.
„Vom vedea obsesiile standard pe care le cunoaștem din Evul Mediu, legate de inamicii societății creștine închise - femei, vrăjitoare, evrei și arabi.”
Temele sunt identice cu cele din discursul lui Vladimir Putin din 2013: corectitudinea politică, pedofilia, lispa suveranității impusă de lumea occidentală, reluate de la acel moment în majoritatea mesajelor transmise de propaganda rusă, în special după învadarea Ucrainei de către Rusia.
EXTRAS DIN DISCURSUL LUI PUTIN LA VALDAI, 2013
Excesele corectitudinii politice au ajuns în punctul în care oamenii vorbesc serios despre înregistrarea partidelor politice al căror scop este de a promova pedofilia. În multe țări europene, oamenilor le este jenă sau le este teamă să vorbească despre apartenența lor religioasă. Sărbătorile sunt desființate sau chiar denumite altfel; esența lor este ascunsă, la fel ca și fundamentul lor moral. Iar oamenii încearcă în mod agresiv să exporte acest model în întreaga lume. Sunt convins că acest lucru deschide o cale directă spre degradare și primitivism, ceea ce duce la o criză demografică și morală profundă.
Asistăm la încercări de a reînvia cumva un model standardizat al unei lumi unipolare și de a estompa instituțiile de drept internațional și suveranitatea națională. O astfel de lume unipolară și standardizată nu are nevoie de state suverane, ci de vasali. Într-un sens istoric, acest lucru echivalează cu o respingere a propriei identități, a diversității lumii date de Dumnezeu.
Cui bono?
Apariția revistei „Țara Mea” în 2023 nu este întâmplătoare, spune Cristian Pîrvulescu, care consideră că scopul ei este activarea electorală a unei comunități importante din diaspora occidentală și câștigarea de voturi pentru Alianța pentru Unirea Românilor, un partid cu o doctrină și activități puternic neo-legionare în perspectiva alegerilor din 2024.
De altfel, comunitățile în care a fost distribuită revista sunt cele mai populate cu români din Occident. În Italia sunt peste 1,1 milioane de români, cea mai mare comunitate din diaspora, în Spania, peste un milion, iar în UK peste 900 de mii de români.
Îți mai recomandăm De ce programul de guvernare al AUR e „populism periculos”. Stagiu militar de 3 luni, tribunale populare & Săptămâna IstoricăAUR a intrat în Parlamentul României la precedentele alegeri pentru prima dată, creând o surpriză majoră pentru întreaga clasa politică la momentul 2020.
În diaspora, în 2020, s-a clasat pe poziția a treia în preferințele electorale, după USR-PLUS și PNL, și a avut aproape 25% din voturi.
„AUR mizează pe un vot masiv al românilor din diaspora, și nu doar pe al celor care vin din mediul evanghelist, neoprotestant, ci și pe al celor din lumea ortodoxă”, spune Pîrvulescu.
Tema statului care dorește înstrăinarea copiilor de familie a fost și pe agenda AUR din 2023.
În mai, partidul a organizat un protest neautorizat la parlament ca să obțină vot negativ pentru un proiect de lege care armoniza legislația românească cu cea europeană în privința protecției copiilor.
Your browser doesn’t support HTML5
George Simion, președinele AUR, a fost printre primii care au indus public ideea că modificarea ar însemna de fapt o separare a copiilor de părinți. Ulterior, și-a nuanțat discursul.
În fapt, legislația votată de parlament avea tocmai rolul de a proteja copiii, inclusiv împotriva abuzurilor propriilor familii.
Europa Liberă a cerut un punct de vedere al liderului AUR, George Simion, despre vreo legătură cu revista „Țara mea”, dar, până la publicarea acestui articol, nu am primit niciun răspuns.
Cine publică oficial „Țara Mea”
Conform casetei redacționale, revista apare sub egida Familia Ortodoxă și îi are ca autori pe Radu Ursan, Petrișor Peiu, Adrian Pătrușcă, Adrian Cimpoi, Ioana Crețu, Andrei Niculae, Virgiliu Gheorghe și Adrian Popa.
Majoritatea autorilor publică și la site-urile R3media sau Activenews, frecvent restricționate pe rețelele de socializare pentru propagare de informații false.
„Familia Ortodoxă este, la rândul ei, o revistă care conține toare aceste concepții evangheliste ale extremei drepte americane. O revistă care popularizează și preoți ortodocși care sunt pe aceeași direcție - antioccidentală și prorusă”, spune Pîrvulescu.
Legătura dintre Familia Ortodoxă și credința majoritară a proporului român este însă tangențială, chiar dacă numele revistei sugerează altfel.
Ortodoxism vs. ortodoxie
„Ortodoxia este o credință, ortodoxismul este o ideologie”, punctează Cristian Pîrvulescu.
Ortodoxismul subsumează teme legionare adaptate contextului actual, o ideologie care nu a putut să se manifeste după 1916, în Rusia bolșevică, dar care recuperează teren în secolul XXI și care este îndreptată împotriva liberalismului, a societății contemporane depravate.
Îți mai recomandăm Ce a vrut să spună generalul SRI Anton Rog? Expert: Amenință partidele politiceÎn România, ortodoxismul preia elemente din perioada ceaușistă, care i-a reevaluat pe legionari.
„În ideologia neocomunismul ceaușist, refuzarea occidentului s-a corelat cu o parte din aceste idei. Dau exemplu recuperarea lui Constantin Noica pentru care occidentul nu mai era capabil de nimic altceva decât să facă clasificări, că s-a epuizat”, mai explică politologul.
La rândul ei, Familia Ortodoxă, este o publicație a Asociației pentru Apărarea Familiei și Copilului. În asociație apăreau Vlăescu Virgiliu George, Cristea Tudora și Florea Liliana. Revista este distribuită și în varianta fizică.
Spre deosebire de „Țara mea” care este distribuită gratuit, pentru Famila Ortodoxă se plătesc abonamente individiale sau de grup. Pentru abonații din țară, revista costă 60 de lei pentru șase luni și 120 de lei pe an, iar pentru cei din străinătate, există abonamente de 47 de euro, pentru o jumătate de an, și 97 de euro, pentru un an.
Firma care publică revista, conform propriului site, se numește Ortodoxpress SRL și aparține în cote egale lui Vlăescu Virgiliu George și Tănăseanu Mihaela Raluca, cu câte 50% dintre acțiuni. Este veche de 17 ani, are o cifră de afaceri de aproape un milion de lei pe an și un profit de aproape 100 de mii de lei, cu șase angajați.
Virgiliu George Vlăescu este un controversat teolog. Proprietar, împreună cu Gigi Becali, a unei clinici în Pipera, recomanda în pandemie tratamente controversate pentru tratarea Covid-19, precum gargara cu țuică.
Europa Liberă a cerut un punct de vedere oficial de la cei implicați în redactarea revistei „Țara mea”. Deși au primit mesajul, până la această oră, nu au răspuns la întrebări.