„Premierul şi-a exprimat nemulţumirea referitoare la poziţiile contra Israelului adoptate de delegaţii ruşi la ONU şi în alte foruri'', indică un comunicat al biroului şefului executivului israelian, difuzat la finalul unei convorbiri telefonice între cei doi lideri.
Rusia a susţinut vineri o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU favorabilă unei încetări a focului în Gaza. SUA au votat împotriva acestei rezoluţii.
De asemenea, Netanyahu şi-a exprimat „dezaprobarea fermă'' faţă de cooperarea „periculoasă'' a Rusiei cu Iranul, ţară ce susţine mişcarea palestiniană Hamas şi Hezbollahul libanez, potrivit Reuters.
De la începutul războiului dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, Vladimir Putin a fost extrem de critic faţă de israelieni, denunţând ceea ce el a numit „catastrofa umanitară'' şi făcând apel la crearea unui stat palestinian. Totuşi, Netanyahu a salutat „eforturile ruse pentru punerea în libertate a unui ostatic ruso-israelian'' aflat printre cele 240 de persoane răpite de Hamas pe 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a cerut lui Putin să exercite presiuni asupra Crucii Roşii internaţionale pentru a facilita vizite şi livrarea de medicamente celor 137 de ostatici încă ţinuţi de Hamas în Gaza.
Îți mai recomandăm Șanse reduse pentru un armistițiu. Ofensiva israeliană ar putea continua încă două luniTot duminică, Beniamin Netanyahu a respins duminică apelurile internaţionale de a pune capăt războiului din Gaza, calificându-le ca fiind incompatibile cu sprijinirea obiectivului de război de a elimina Hamas, mai transmiteReuters.
La o informare a cabinetului pe care îl conduce, Netanyahu a afirmat că le-a spus liderilor Franţei, Germaniei şi altor ţări: „Nu puteţi susţine, pe de o parte, eliminarea Hamas şi, pe de altă parte, să faceţi presiuni pentru a pune capăt războiului, ceea ce ar împiedica eliminarea Hamas”.
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat duminică că nu va renunţa la apelul pentru o încetare a focului în Gaza, din motive umanitare, el adăugând că războiul a subminat credibilitatea şi autoritatea Consiliului de Securitate.