Medicul Mircea Beuran, achitat definitiv pentru luare de mită

Judecătorii spun că fapta pentru care profesorul și medicul Mircea Beuran a fost inculpat nu există. El a fost trimis în judecată pentru mită de 10.000 de euro, pe care i-ar fi luat de la o tânără, medic într-un spital di București, ca să o ajute să devină asistent universitar.

Șeful Clinicii de Chirurgie de la Spitalul Floreasca, medicul Mircea Beuran, a fost achitat definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care procurorii anticorupție l-au acuzat de luare de mită.

Curtea de Apel București a menținut decizia de achitare a Tribunalului Giurgiu și a respins apelul procurorilor pe motiv că „fapta nu există”.

Beuran a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2020, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bucureşti, însă a obţinut la Curtea de Apel Bucureşti, în octombrie 2021, mutarea procesului la Tribunalul Giurgiu.

El a invocat mediatizarea excesivă şi notorietatea de care se bucură ca „împrejurări de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a unei întregi instanţe, respectiv Tribunalul Bucureşti".

El a fost trimis în judecată în aprilie 2020 pentru că ar fi primit bunuri și bani în valoare de 10.000 de euro ca să ajute o tânără, medic într-un spital din București, martor în dosar, să obțină un post de asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Beuran era președinte al Senatului facultății, director al Departamentului 10 Chirurgie și șef al Disciplinei Chirurgie Generală.

Europa Liberă România e pe Google News. Vă puteți abona AICI.
Îți mai recomandăm Șpaga din spitale, văzută de oamenii din sistem: „A trebuit să fac de mai multe ori adrese către poliție”