Președintele SUA, Joe Biden, a declarat sâmbătă că președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu ar trebui să mai fie liderul țării sale.
Discursul liderului american reflectă o schimbare semnificativă a discursului SUA față de regimul de la Moscova.
Oficialii SUA au spus anterior că înlăturarea lui Putin de la putere nu este scopul lor.
„Pentru noi, nu este vorba despre schimbarea regimului. Poporul rus trebuie să decidă pe cine vrea să-l conducă", declara secretarul de stat Antony Blinken la începutul acestei luni.
Răspunsul Kremlinului nu a întârziat să apară: „Acest lucru nu trebuie să fie decis de domnul Biden”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Ar trebui să fie doar o alegere a poporului Federației Ruse”.
Ulterior, Casa Albă a venit cu precizări.
„Ceea ce a vrut să zică președintele (Biden) e că lui Putin nu i se poate permite să își exercite puterea asupra țărilor vecine sau asupra regiunii. El nu a vorbit despre puterea lui Putin în Rusia, nici despre o schimbare de regim”, a explicat un oficial de la Casa Albă.
Joe Biden s-a referit la Vladimir Putin și cu ocazia vizitei într-o tabără de refugiați ucraineni din Polonia.
Întrebat de reporterii care călătoresc cu președintele SUA la ce s-a gândit văzând refugiații, Biden a răspuns: „este un măcelar”.
În timpul scurtei sesiuni de întrebări și răspunsuri de la Stadion Narodowy, Biden a spus că este întotdeauna surprins de „profunzimea și puterea spiritului uman”.
„Este incredibil, este incredibil. Vezi toți acei copii mici. Vreau doar să îi îmbrățișez, vreau doar să spun că le mulțumesc", a spus el.
Îți mai recomandăm Biden, în Polonia, despre ucraineni: „oameni cu multă coloană vertebrală” și cu „mult curaj"El a adăugat: „Fiecare dintre acei copii a spus ceva de genul: 'Spune o rugăciune pentru tatăl meu sau pentru bunicul meu sau pentru fratele meu care se luptă acolo'. Și îmi amintesc cum e când ai pe cineva într-o zonă de război. În fiecare dimineață, te trezești și te întrebi. Pur și simplu te întrebi. Și te rogi să nu primești acel telefon."
Vineri, Joe Biden s-a referit din nou la Vladimir Putin în termeni duri, arătând care este scopul vizitei sale în Polonia.
„Cel mai important lucru pe care îl putem face de la început este să menținem democrațiile unite prin răspunsul și efortul nostru de a reduce
distrugerile care au loc din cauza unui om care, sincer, cred că este un criminal de război. Și cred că va îndeplini și definiția legală a acestui termen”, a declarat Joe Biden în Polonia.
Aproape 4 milioane de oameni au fugit din Ucraina de la începutul războiului, iar 2 milioane dintre ei se află în Polonia.
Biden le-a mai spus reporterilor că „nu este sigur” că Moscova a schimbat strategiile, atunci când a fost întrebat despre anunțul armatei Rusiei din 25 martie care indica că ar fi făcut acest lucru.
Moscova anunțase că atenția sa s-a mutat asupra regiunilor de est ale Ucrainei - Luhansk și Donețk, cunoscute sub numele de Donbas. Părți din regiune au intrat sub controlul separatiștilor susținuți de Rusia, după ce Moscova a anexat ilegal Peninsula Crimeea în 2014. Înainte de ordonarea atacării Ucrainei, Vladimir Putin declarase independența acestor regiuni.
Şeful adjunct al Statului Major al forţelor armate ruse, Serghei Rudskoi, a anunţat schimbarea, spunând că obiectivele principale ale primei etape a operaţiunii au fost, în general, îndeplinite. Rudskoi a adăugat că acest lucru va permite forțelor ruse să se concentreze pe „scopul principal, eliberarea Donbasului”.
Lupte au avut loc pe 26 martie la Mariupol în sud-est și Cernihiv în nord, potrivit oficialilor din cele două orașe ucrainene. S-au auzit și explozii în apropierea orașului de vest Lviv.
Primarul Mariupol, Vadym Boichenko, a spus că situația din orașul încercuit rămâne critică, lupte de stradă având loc în centru.