Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a adoptat, joi, mai multe propuneri privind spovedania şi duhovnicia, potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române.
Lista recomandărilor:
- Sfânta Spovedanie se săvârșește în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea și de duhovnic în timpul mărturisirii;
- Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;
- Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură;
- Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;
- Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei;
- Respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii;
- Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).
De asemenea, Sinodul Bisericii Otodoxe solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții, referitoare la săvârșirea corectă a Sfintelor Taine, precum și discuții cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora.
Preot acuzat de abuzuri sexuale
Recomandările decise joi și anunțate vineri de Patriarhia Română vin după ce preotul Visarion Alexa, parohul bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Militari din București, a fost acuzat de abuzuri sexuale de o femeie pe care o spovedea.
El este unul dintre preoţii cunoscuți din România, inclusiv pe rețelele sociale, având prezenţe la emisiuni radio şi TV.
Preotul a fost reținut pentru 24 de ore pe 16 septembrie, apoi eliberat și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce un judecător de la Judecătoria Sectorului 6 a respins cererea procurorilor de arestare preventivă.
Avocata acestuia afirmă că a existat o relație de prietenie între preot și femeia care l-a acuzat de agresiuni sexuale chiar în biserică.
Îți mai recomandăm De ce nu e agresorul vinovat? De la „Te trage de codițe pentru că te place” la „Nu cred nimic, îl cunosc bine”Arhiepiscopia Bucureștilor a început și ea o anchetă internă. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a spus că Visarion Alexa a recunoscut fapta de care este acuzat, fiind suspendat de la slujire şi retras din funcţia de paroh.
Ancheta a început după ce o femeie de 37 de ani a depus plângere cu privire la faptul că bărbatul a agresat-o sexual. Agresiunea ar fi avut loc pe 23 aprilie, în altarul de vară al bisericii din Bucureşti unde preotul slujea.
Între timp, alte cinci plângeri au fost depuse împotriva preotului, potrivit G4Media. Într-una dintre plângeri ar fi vorba fapte ce ar fi avut loc în perioada 2010-2016. Femeia spune că preotul ar fi agresat-o atât în biserică, cât și într-un autoturism.
Ancheta este desfășurată de poliţiştii secției 20 din București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.
Îți mai recomandăm Hărțuire sexuală. În România e blamată victima și protejat agresorul. Cazul premiilor Gopo