Aceasta a atacat puternic UDMR, acuzându-o că blochează desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și a avertizat că există riscul ruperii Coaliției. Poziția lui a fost susținută de Dan Barna, care nu a exclus această posibilitate. „Linia roșie” de la care s-ar putea rupe coaliția este „asumarea unor decizii împotriva programului de guvernare”, a spus Barna. Or, desființarea SIIJ figurează clar în programul de guvernare.
Îți mai recomandăm Desființarea Secției Speciale | Avertismentele lui Stelian Ion: Coaliția s-ar putea rupePotrivit surselor Europa Liberă, în ședința Coaliției nu au lipsit injuriile și acuzele, iar Dan Barna a insistat ca UDMR să renunțe la amendamentul prin care cere ca dosarele SIIJ să nu ajungă la DNA. Tehnica UDMR a fost și de data aceasta să declare că vrea desființarea SIIJ, dar, de facto, prin amendamentele depuse nu face decât să o mute la Parchetul General. În ședința Coaliției, UDMR nu a vrut să-și schimbe atitudinea, iar PNL nu a avut o poziție tranșantă și a propus ca toată discuția să fie amânată până la toamnă. „Căutăm o soluție consensuală”, a spus sibilinic Orban, care nu a precizat cât va dura căutarea.
Barna: Amendamentul UDMR e toxic, SIIJ nu e desființată
Mergând pe linia celor declarate de Stelian Ion, care a atacat dur UDMR pentru amendamentele introduse la legea care desființează Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, liderul USR a plusat. Condiția UDMR ca dosarele SIIJ să fie preluate de Parchetul General și nu de DNA este „un amendament toxic, de neacceptat”. Adică, explică liderul USR PLUS, în situația în care dosarele magistraților se vor duce direcționat la Parchetul General, nu se poate vorbi de o desființare reală a SIIJ.
„Amendamentul UDMR nu face altceva decât să mute SIIJ la Parchetul General. Ori nu ne putem permite, ca stat, să transmitem acest mesaj de reformă ca pe o glumă, prin care în loc să desființăm SIIJ, pur și simplu schimbăm eticheta de pe ușă și adresa de pe cartea de vizită și mutăm o secție dedicată magistraților la Parchetul General. Este un lucru de neacceptat. În momentul de față cu privire la SIIJ avem toate argumentele politice și juridice și de la Comisia de la Veneția prin care se spune foarte clar că un astfel de instrument sabotează funcționarea justiției. Propunerea UDMR nu face decât să mute adresa și e un lucru pe care nici Parchetul General nu și-l doreste”, a declarat Dan Barna.
Surse din Coaliție spun pentru Europa Liberă că, mai mult ca sigur, chestiunea desființării Secției Speciale va fi amânată până la toamnă, probabil după congresele PNL și USR PLUS. Cât despre ruperea coaliției, este puțin probabil să se ajungă la asta, deoarece, deocamdată, nici USR PLUS nu au interesul să iasă de la guvernare și să provoace o nouă criză în Coaliție. Mai degrabă se va merge pe formula unui compromis, deși nu e limpede cum ar putea arăta acesta în situația în care UDMR rămâne pe poziție. Iar UDMR nu numai că rămâne pe poziție, dar iese la atac.
Îți mai recomandăm Nazare, victimă colaterală a războiului Cîțu - Orban | Cui îi mai pasă de imaginea partiduluiLiderul deputaților UDMR: Barna a intrat în acest „delir”
Spiritele s-au încins și mai tare chiar înaintea sedinței Coaliției în care se discuta chestiunea Secției Speciale. Schimbul de replici dintre USR și UDMR a ajuns în zona insultelor.
Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, spune că ministrul Justiţiei, Stelian Ion, are o atitudine „total inacceptabilă” şi „alunecă spre stalinism”, iar vicepremierul Dan Barna „a intrat în acest delir, poziţia sa fiind, de fapt, una toxică”.
„De multe ori am avut impresia că ministrul Justiţiei e un fel de iacobin, dar acum, încet, dar sigur, alunecă spre stalinism, după părerea mea. Oricine are o altă poziţie decât dânsul devine, potrivit celei mai sinistre tradiţii totalitare, un fel de deviaţionist, care săvârşeşte un delict de opinie, şi, sigur, în opinia ministrului, acest delict de opinie acţionează împotriva intereselor României. Aşa văd eu atitudinea ministrului, care crede că este în posesia adevărului absolut şi oricine îndrăzneşte să spună altceva decât dânsul este etichetat ori corupt ori de rea-credinţă”, a afirmat liderul deputaţilor UDMR.
Îți mai recomandăm Mâna lungă a Inspecției Judiciare | Un judecător român este anchetat pentru o poză în care taie gardul viu din curteTeza UDMR nu s-a schimbat: majoritatea magistraţilor din CSM a adoptat raportul Inspecţiei Judiciare, prin Hotărârea 225 din 2019, care refuza desființarea SIIJ. Inspecția Judiciară este însă condusă de controversatul Lucian Netejoru, criticat și în raportul MCV, iar majoritatea în CSM este controlată de gruparea care a susținut modificarea legilor justiției în timpul guvernării PSD.
UDMR nu spune și că raportului Inspecției Judiciare și votului din CSM i se contrapun răspunsul Comisiei de la Veneția și ultimul MCV care spun clar că Secția Specială trebuie desființată. Mai mult, mii de magistrați au cerut, prin scrisori deschise și proteste, desființarea SIIJ.
Cîțu și PNL, evazivi
În acest context, premierul Florin Cîțu adoptă o poziție diplomatică - evită să se pronunțe tranșant în privința amendamentelor UDMR și preferă să paseze problema la Parlament și la Ministerul Justiției.
„Aceste lucruri trebuie discutate și soluția trebuie găsită în Parlamentul României. Guvernul României a adoptat un proiect de lege prin care a desființat SIIJ. Ministerul Justiției trebuie să susțină Parlamentul și coaliția să găsească o soluție pentru a trece peste acest moment”.
Seful PNL, Ludovic Orban, a fost și mai evaziv: „lucrăm la o soluție consensuală”. Surse liberale spun pentru Europa Liberă că nici dinspre partea PNL nu vor fi poziții tranșante, asta pentru că înainte de congres Orban nu vrea să provoace nemulțumirea primarilor și a clientelei asociate partidului, care nu iubesc prea mult nici DNA și nici anticorupția. „În joc mai sunt și banii din PNRR, o grămadă de bani, nu e niciun interes pentru procurori puternici în perioada asta” spune sursa menționată.
Poziția aceasta ar fi susținută și de Cotroceni, unde preocuparea pentru justiție a ajuns la piciorul broaștei.
Îți mai recomandăm Comisia de la Veneția recomandă desființarea SIIJ și eliminarea avizului CSM pentru anchetarea și judecarea magistraților