Drumul este cu atât mai chinuitor în această perioadă, când România este lovită de un val de caniculă, dar și de furtuni violente, iar autoritățile recomandă bolnavilor să evite călătoriile. Pentru cei bolnavi de cancer, asta nu este o opțiune.
Pentru a fi sigur că ajunge la timp la Iași, la terapie, Mircea Pelepco (71 de ani) s-a trezit cu noaptea-n cap. Abia se luminase de ziuă când s-a bărbierit în pripă, s-a îmbrăcat și, alături de partenera de viață, Maria Bleorț, a plecat spre autogara din Roman/jud. Neamț.
Are mașină și permis – e fost electrician auto - însă din experiență știe că nu prea va mai avea putere să conducă, la finalul zilei, înapoi spre Roman. Preferă microbuzul.
Domnul Mircea are cancer la colon, stadiul patru, cu metastaze la plămâni și e la a opta ședință de chimioterapie. E optimist că se va face bine, însă conștient că de ședințele de terapie depinde șansa sa la viață.
Sunt 85 de kilometri între Roman și Iași, distanță pe care Mircea Pelepco o parcurge având la pântece o sondă care-i ajută sistemul digestiv, iar la umăr – pe sub piele – un dispozitiv prin care substanța cu citostatice îi intră-n organism.
Nu se simte prea bine la drum, dar altă soluție nu are. „Specialiștii sunt mai puțin pregătiți la Roman. Iașul este un oraș studențesc, cu facultate de medicină, unde și doctorii care termină cu medii mai mari rămân aici. Plus că au aparatură, dotări mai bune, nu se compară cu ce e la Roman”, ne spune Mircea Pelepco.
Curtea Institutului Regional de Oncologie din Iași, unde așteaptă pacienți din multe județe ale țării.
L-am găsit pe bolnav în curtea secției de terapie oncologică de zi a Institutului Regional de Oncologie din Iași. O curte nu foarte mare, ticsită de mașini venite din toate județele țării și în care în aceste zile caniculare bolnavii de cancer și apropiații lor caută umbra pe sub copacii de pe marginea curții sau din spatele clădirii.
Dl Mircea a avut noroc, a găsit o bancă sub o umbrelă, însă șiroaiele de transpirație îi curgeau deja pe la tâmple, la orele prânzului când am vorbit cu el.
„O să mai dureze, că și în dățile trecute a fost aglomerat. Sperăm să prindem autobuzul de 5:00 (17:00) înapoi spre Roman”. Știe că drumul înapoi spre casă va fi mult mai greu, din cauza efectelor tratamentului, decât cel de la venit. Nu se plânge și nu reproșează nimic nimănui. Din punctul său de vedere, nu există o altă opțiune.
Mircea Pelepco este doar unul dintre cei aproape 2.000 de bolnavi de cancer care au primit sau primesc tratament de la începutul anului la Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iași.
Jumătate din aceștia sunt din afara județului Iași.
Oameni din toate județele Moldovei, de la Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui, ba chiar și de mai departe, de la Galați sau Vrancea, vin periodic cu ce pot pentru a face chimioterapie la unitatea ieșeană.
Mircea Pelepco (71 de ani) merge 85 de kilometri de la Roman la Iași pentru tratamentul pentru cancer la colon.
Reprezentanții unității spun că, deși unii pacienți așteaptă și câteva ore până să primească tratamentul, măcar nu a fost nevoie până acum de liste de așteptare.
„În condițiile unui rulaj foarte mare de pacienți în sistem de spitalizare de zi, reușim să preluăm toți bolnavii oncologici care au nevoie de chimioterapie fără liste de așteptare. Pacienții sunt programați direct de medicul curant în funcție de tipul și durata perfuziilor de chimioterapie”, spune Mirela Grosu, managerul IRO Iași.
Aceasta adaugă că pacienții bolnavi de cancer care au nevoie de operație trebuie, într-adevăr, să aștepte ceva mai mult: până la trei săptămâni.
O problemă națională
România este fruntașă în UE la incidența cazurilor de cancer, precum și în privința numărului de decese de cancer evitabile, în jur de 20.000, spune pentru Europa Liberă președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.
Problema e una de sistem și datează de zeci de ani. Nu neapărat orele de așteptare sub umbra copacilor de la IRO Iași – situație ce poate fi multiplicată la nivel național – sunt cea mai gravă problemă, ci faptul că rețeaua sanitară destinată acestor bolnavi este deficitară sau inexistentă în afara marilor orașe sau centre universitare.
Îți mai recomandăm Legătura medic-pacient | „Empatie îmi arătau câinii din curtea spitalului, nu doctorii”Moldova nu e singura regiune de unde bolnavii de cancer sunt nevoiți să se urce în autobuz sau tren pentru a ajunge la chimioterapie. Acest lucru se întâmplă în toate zonele țării.
Elena Govaert, o femeie de 41 de ani din Galați, a povestit pentru News.ro cum a fost experiența ei cu cancerul. „Tratamentul a durat şase luni, am făcut chimioterapie […] Am făcut naveta Galaţi-Braşov încontinuu.”
În alte orașe mici, chiar dacă pacienții ar vrea să opteze pentru tratament local, în ciuda dotărilor modeste, nu mai are cine să le realizeze; nu sunt medici oncologi, cum e cazul Spitalului din Curtea de Argeș/jud. Argeș.
Cezar Irimia spune că statistici exacte cu privire la această migrație a pacienților nu are nimeni, dată fiind dinamica situației, însă, de la an la an, centrele universitare sunt din ce în ce mai aglomerate.
Cezar Irimia, președintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer
E și un simptom, generalizat în sistem, al neîncrederii pe care pacienții o au în spitalele mici sau în sistemul sanitar în sine.
„Oamenii veniți în centre universitare nu au unde să doarmă atunci când e vorba de radioterapie, dorm prin mașini, pe unde apucă. Am avut situație când un pacient a dormit în parc și a fost găsit de poliție și când le-a relatat adevărul, a dormit acasă la polițist”, spune Cezar Irimia.
Situația bolnavilor de cancer a devenit „critică” după pandemie încoace, mai spune el. În 2021, au fost raportați 120.000 de bolnavi, în timp ce anul trecut, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a raportat că a decontat medicamente pentru 180.000 de pacienți de cancer.
Potrivit Institutului Național de Statistică, la finele anului 2020, în toată țară, erau doar 74 de aparate pentru terapie cu radiații, dintre care 44 în spitalele publice. În ultimii ani, multe astfel de aparate au apărut în mediul privat, însă chiar și așa nu sunt suficiente pentru a face față numărul de pacienți.
România are 4,2 centre de radioterapie la 100.000 de locuitori, potrivit unei statistici europene, în timp ce media UE este de 8,9 astfel de centre. În 2018, România cheltuia 160 de euro per capita din buget pentru problema cancerului, în timp ce media europeană era de 326 de euro.
Iar comparațiile de acest gen pot continua.
Nu doar tratamentul este problema, ci întreg traseul de la diagnosticare la tratament.
Cezar Irimia explică: „Nu avem un registru care să ne dea o statistică corectă, să putem construi un buget corect pentru oncologie și mai mult decât atât, pacienții noștri nu au acces la investigații de ultimă generație - genetice, moneculare - care să le recomande un tratament personalizat pentru a răspunde mai rapid și mai bine la tratament. Din păcate, se uzează tot de terapia clasică. Decalaj între noi și Uniunea Europeană civilizată și responsabilă este de vreo cinci-șase ani, atât în ceea ce privește accesul la investigații și tratamente, dar și la monitorizare”
Speranța deșartă: planul național de cancer
Parlamentul României a adoptat prin lege un plan ce fundamentează măsurile de prevenire și combatere a cancerului la nivel național ce ar trebui să fie implementat în perioada 2023 – 2030.
Planul a fost văzut ca o gură de oxigen de către reprezentanții asociațiilor bolnavilor de cancer, pentru că prevedea programe de screening, accesarea de fonduri europene dedicate problemei cancerului, tratament personalizat în funcție de afecțiunea fiecărui bolnav ș.a.
În aprilie, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a anunțat că nu va întocmi normele de implementare a legii, pentru că aceasta are prevederi care nu sunt realiste. Pe scurt, documentul trebuie refăcut.
Acest lucru a stârnit nemulțumirea atât a unor colegi de-ai săi din PSD, precum medicul Adrian Achimaș-Cadariu, cât și a asociaților din domeniu.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Rafila justifica: „[Planul] are obiective şi termene care nu pot fi atinse, nu au fost atinse de nicio ţară din lume. Vă dau câteva exemple: scăderea mortalităţii printr-un anumit tip de cancer şi scăderea numărului de cazuri de cancer diagnosticate. Nu se pot realiza în unul-doi ani, acesta este un proces”.
El nu a putut fi contactat în timpul documentării acestui articol.
Șeful Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, care are 9.000 de membri, spune că va organiza un miting de protest împotriva Ministerului Sănătății și că va da instituția în judecată.
Cezar Irimia explică pentru Europa Liberă că ministerul comite „un abuz” prin nerespectarea unei legi votate de Parlament și promulgate de președintele Klaus Iohannis.
Cât despre drumurile pe care bolnavii de cancer le parcurg de nevoie, Cezar Irimia spune că pacienții „se luptă mai mult cu sistemul decât cu boala”.
„Sistemul i-a transformat în maratoniști, deoarece nu fug doar către centrele universitare unde șansele lor de supraviețuire sunt mai mari, ci și din farmacie-n farmacie să găsească tratamentele vitale sau să facă rost de medicamentele necesare în schemele de tratament pe circuite închise, adică în spitale”.
De ce nu sunt transportați cu ambulanțele?, ar putea întreba unii, așa cum se întâmplă cu pacienții care fac dializă și unde serviciul a fost privatizat?.
Cezar Irimia spune că legislația e neclară în această privință. Un lucru e însă limpede: chiar dacă ar exista această obligativitate pentru spitale, ar fi puțin probabil ca ea să poată fi pus în aplicare; nu sunt suficiente ambulanțe.
Despre starea parcului auto al ambulanțelor din România, Europa Liberă a scris aici.
Your browser doesn’t support HTML5
Video | România fără Salvare
Din curtea Institutului Regional de Oncologie din Iași, concluzia amară îi aparține unei femei bolnave de cancer venită din Pașcani, de la 80 de km distanță: „Ce putem să facem? Trebuie să așteptăm, nu avem de ales”.
Soțul ei, la rându-i bolnav, însă nu de cancer, ne întreabă dacă nu suntem interesați de un subiect despre cum se chinuie de 17 ani să obțină un teren pe care l-a câștigat în instanță, însă pe care autoritățile refuză să i-l dea.
Comparația cu Uniunea Europeană
În februarie anul acesta, Comisia Europeană a publicat un profil de țară pentru România în Registrul European al Inegalității Cancerului, un document prin care Uniunea Europeană își propune să reducă mortalitatea provocată de această boală.
Profilul de țară creionat României relevă decalajul imens al țării față de restul Uniunii Europene. Pe lângă bani (finanțarea per capita pentru lupta cu cancerul este jumătate față de media europeană), Comisia constată și alte probleme urgente pe care România trebuie să le rezolve.
Una dintre ele este inechitatea din societate privind accesul la tratament.
„Îngrijirea și tratamentul cancerului sunt gratuite pentru toți pacienții. Bariere financiare și de acces persistă totuși – în special până la diagnosticarea precoce și servicii de ambulatoriu, și mai ales pentru unele grupuri vulnerabile”, se arată în profilul României.
O altă constatare dureroasă este cea referitoare la numărul celor care înving boala: „În timp ce mortalitatea prin cancer a scăzut cu 1% printre bărbați și a crescut cu 1% în rândul femeilor din România între 2011-2019, în UE a scăzut cu 10% în rândul bărbaților și cu 5% în rândul femeilor”.
Principalele cauze ale cancerului în România sunt fumatul, poluarea aerului, consumul de alcool și obezitatea.
O altă problemă gravă a României este (in)capacitatea de diagnosticare a acestei teribile boli.
În 2019, România avea 1,8 scanere de tomografie computerizată la 100.000 de locuitori (față de media UE de 2,4 per 100.000) și 1,1 unități de imagistica prin rezonanță magnetică la 100.000 (față de media UE de 1,6 la 100 000), cu o distribuție neuniformă în țară.
E adevărat că acestea s-au dublat față de 2011, însă tot au rămas sub media europeană.
Medicamentele care vin greu
O altă problemă e accesul la noile medicamente. În lume apar frecvent medicații revoluționare care ajută pacienții să lupte împotriva cancerului, însă acestea ajung foarte greu în România.
În România, medicamentele împotriva cancerului sunt incluse într-o listă națională a medicamentelor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. La începutul anului 2023, această listă includea 162 de molecule.
Între 2017 și 2020, din 160 de molecule noi aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, doar 38 au fost incluse în lista națională până în ianuarie 2022.
Decalajul de timp de la autorizarea unui medicament la nivel european și momentul în care acesta a fost disponibil pacienților român a fost în acest timp de 899 de zile.
Și când au ajuns, au fost mai scumpe decât în țări precum Austria, Franța sau Germania, raportat la puterea de cumpărare.
Ce (poate) face un român după ce e diagnosticat cu cancer
În România, sistemul de sănătătate publică se bazează pe asigurările sociale. Indiferent de statutul de asigurat sau nu, fiecare cetățean are dreptul să primească îngrijiri pentru cancer.
Tratamentul este asigurat prin ceea ce se cheamă Programul Național de Oncologie și include chimioterapie, imunoterapie, radioterapie etc. Când este necesar, pacienții sunt operați sau primesc transplanturi de celule stem sau măduvă.
Teoretic, toate aceste servicii sunt gratuite, însă mulți români care își permit preferă să le parcurgă în sistemul privat, din cauza lipsurilor dese de resurse, personal sau chiar tratament din sistemul public.
În timp ce România are o incidență a îmbolnăvirilor mai mare decât în UE, statistica plăților suplimentare față de ce oferă gratis sistemul medical este mai mare ca în UE. O cincime din ce se cheltuia în România pentru tratarea cancerului venea în 2019 din buzunarul pacientului, în timp ce procentul în UE era de doar 15%.