Pe scurt
- Dezbaterile parlamentare privind bugetul de stat pe 2026 scot din nou la iveală iveală tensiuni în coaliția de guvernare.
- PSD a depus amendamente pentru introducerea unui „pachet de solidaritate” în valoare de 2,3 miliarde lei.
- PNL și USR au criticat depunerea amendamentelor fără o înțelegere prealabilă în Coaliție și spun că nu vor susține modificările.
- AUR a depus amendamente proprii pentru eliminarea finanțării unor instituții publice.
- Sorin Grindeanu a respins ideea unei colaborări cu AUR în Parlament pentru impunerea amendamentelor PSD.
Discuțiile din Parlament pe marginea bugetului de stat au generat tensiuni în coaliția de guvernare, după ce PSD a depus amendamente pentru introducerea unui „pachet de solidaritate”, în valoare de 2,3 miliarde de lei.
PNL și USR au anunțat că nu vor vota amendamente în afara celor negociate în Coaliție.
Luni, 16 martie 2026, s-au finalizat depunerile de amendamente și au început primele dezbateri în comisiile de specialitate ale Parlamentului României pe proiectul bugetului de stat pe 2026.
Votul final pentru bugetul de stat pe 2026 este programat să aibă loc joi, 19 martie 2026.
PSD insistă pe amendamente pentru măsuri sociale
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că a cerut parlamentarilor partidului să susțină în comisiile de specialitate amendamentele depuse la buget.
„Am rugat colegii parlamentari să se bată în sens pozitiv în comisii, astfel încât amendamentele depuse de PSD să poată fi trecute și să avem un buget care să conțină și acest pachet de solidaritate”, a afirmat liderul social-democrat.
PSD susține că aceste măsuri sunt necesare pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile și că ele au fost anunțate în repetate rânduri în discuțiile din Coaliție.
Ministrul PSD al Muncii, Florin Manole, a declarat că amendamentul privind pachetul de solidaritate ar urma să crească veniturile pentru milioane de beneficiari.
„Amendamentul PSD privind pachetul de solidaritate prevede creșterea veniturilor a 2,8 milioane de pensionari și a aproape 300.000 de copii din familii monoparentale, cu venituri foarte reduse sau cu dizabilități”, a declarat ministrul.
PSD indică două surse principale de finanțare pentru „pachetul de solidaritate”, estimat la aproximativ 2,3 miliarde de lei.
Primul ar fi recuperarea unei părți din datoriile la contribuțiile sociale (CAS) ale firmelor către bugetul de stat, în valoare de aproximativ 1,3 miliarde de lei.
De asemenea, o altă parte de finanțare a pachetului de solidaritate, un miliard de lei, ar urma să fie obținută din veniturile suplimentare la buget din TVA, generate de scumpirea carburanților.
Îți mai recomandăm Guvernul a adoptat Legea bugetului și a mărit salariul minim la 4.325 de lei de la 1 iulie. Creștere de 1%, deficit de 6,2%, inflație 6,5%PNL critică depunerea amendamentelor
Lideri ai PNL au criticat decizia PSD de a depune amendamente fără o înțelegere prealabilă în Coaliție. Deputatul liberal Ionel Bogdan a anunțat că situația va fi analizată în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Național al PNL, programată la sfârșitul acestei săptămâni, la Sibiu.
„Sigur că vom analiza până la urmă şi poziţionările repetate ale PSD. Mă bucur că, în sfârşit, domnul Grindeanu spune public că nu se implică în problemele Partidului Naţional Liberal, dar pare că până acum n-a făcut acest lucru”, a declarat Bogdan.
El a criticat și declarațiile unor lideri PSD privind conducerea Guvernului și poziția premierului și a spus că PSD nu ar trebui să „impună condiţii privind numele unui partid sau al premierului”.
Îți mai recomandăm Grindeanu vs Bolojan. Ce urmărește liderul PSD prin atacul constant la adresa premieruluiAmendamentele AUR
În paralel cu amendamentele PSD, partidele din opoziție au depus propriile propuneri de modificare a bugetului.
AUR susține eliminarea finanțării pentru mai multe instituții, precum Academia Oamenilor de Știință din România, Academia de Științe Medicale sau Institutul Român pentru Drepturile Omului, argumentând că acestea nu ar avea un impact real asupra cercetării sau politicilor publice.
Partidul susține că economiile rezultate ar putea fi redirecționate către programe de cercetare sau alte domenii considerate prioritare.
În acest context, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a respins orice speculații privind o eventuală colaborare parlamentară cu AUR pentru adoptarea amendamentelor.
„Nu vom negocia nici cu cei de la AUR, nici cu cei de la S.O.S, nici cu cei de la POT”, a declarat Sorin Grindeanu.
Totuși, liderul social-democrat a precizat că, dacă amendamentele PSD vor primi sprijin și din partea altor parlamentari, partidul nu se va opune acestui lucru.
Îți mai recomandăm PNL îi cere PSD să se hotărască dacă este la guvernare sau în opoziție după ultimele declarații ale lui Sorin GrindeanuDiscuții tot mai tensionate despre viitorul Coaliției
Disputa privind bugetul se suprapune peste o deteriorare a relațiilor politice din interiorul Coaliției. Sorin Grindeanu a recunoscut că alianța de guvernare traversează o perioadă dificilă.
„Nu e în cea mai bună formă”, a spus liderul PSD.
Grindeanu a anunțat că PSD va organiza, după adoptarea bugetului, o consultare internă pentru a decide dacă partidul va continua sau nu participarea la guvernare.
„Cei aproape 5.000 de colegi din PSD vor decide în cunoştinţă de cauză dacă PSD decide să iasă de la guvernare”, a declarat Grindeanu.
Liderul social-democrat a sugerat că incertitudinea politică ar trebui clarificată rapid și a avertizat că situația ar putea duce la alegeri anticipate dacă actuala Coaliție se destramă.
„Poate se termină mai repede, şi sâmbătă, la Sibiu, va hotărî PNL să iasă de la guvernare. Atunci ne îndreptăm spre anticipate”, a afirmat Grindeanu.
Îți mai recomandăm Bugetul pentru 2026 tensionează Coaliția: PSD anunță amendamente în Parlament. PNL avertizează asupra unei crize politiceEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.